Logica lui Ioan Buda, șeful Poliției Române: șoferul anti-PSD e imoral. Motiv de dosar penal

Dora Vulcan | 01.08.2018

Şeful Poliţiei Române recunoaşte că şoferul cu numere anti-PSD a intrat legal în ţară. Totuşi, gestul lui e imoral, consideră chestorul Ioan Buda. Acesta a explicat, miercuri dimineață, că bărbatul a fost sancţionat din alte motive, nu pentru că numerele sale de înmatriculare nu conţineau nicio cifră.

Pe aceeași temă

 

 

Șeful Poliției Române recunoaște că, de fapt, Convenția de la Viena a intrat în vigoare și în România, contrar celor spuse în urmă cu o zi de subordonații săi, așadar pe teritoriul țării noastre pot circula mașini care au număr de înmatriculare format doar din litere.

 

Întrebat de ce, în aceste condiții, a fost totuși sancționat Răzvan Ștefănescu, Buda a spus că aceste măsuri luate de poliție au venit în urma unor sesizări primite de la cetățeni și că gestul său e imoral.

 

Buda nu a explicat și care sunt articolele de lege care sancționează imoralitatea și cum anume probează el această imoralitate, atâta vreme când gestul lui Răzvan Ștefănescu este o formă de protest la adresa guvernării PSD, adică a celor care l-au plantat pe el în funcția publică. 

 

Buda mai pretinde și că polițiștii ar fi cerut informații de la autoritățile suedeze strict în urma sesizărilor de la cetățenii indignați, fără să-i numească pe acei ”cetățeni” în fața cărora onor poliția română face drepți și se execută ca la ordin: 

 

”El s-a prezentat la intrarea în țară. La intrarea în țară a intrat legal, din punct de vedere al plăcuțelor de înmatriculare. Din punctul meu de vedere ilegală pentru că avea...  imorală ca să spun așa, pentru că avea acea sintagmă pe plăcuțele de matriculare (sic!), vulgară. Poseda documente de călătorie, poseda documentele pentru mijlocul de transport și a intrat în țară legal. După intrarea în țară, la două, trei zile, în spațiul public a ajuns această problemă: că există un autoturism care circulă în România cu plăcuțe de înmatriculare cu acea sintagmă murdară”, a spus Ioan Buda, șeful Poliției Române într-un microinterviu acordat Digi 24.

 

 

 

Indirect, șeful Poliției recunoaște că Poliția a luat măsuri fără bază legală, pentru ceea ce el consideră a fi o ”sintagmă murdară” pe plăcuțele de înmatriculare: 

 

”Noi am luat măsuri de a-l identifica și am discutat pe canalele noastre de comunicare polițienească”. 

 

Buda profită de ocazie și pentru a dezinforma: ” Am primit un răspuns de la autoritățile suedeze prin care ne informează că plăcuțele de înmatriculare nu sunt valabile decât pe teritoriul statului suedez” - ceea ce este fals pentru că tocmai ce a recunoscut că România trebuie să aplice Convenția de la Viena care permite ca pe teritoriul UE numerele de înmatriculare să poată fi constituite doar din litere. iar Ambasada Suediei a contrazis Brigada Rutieră în urmă cu două zile, pe lângă faptul că poliția suedeză nu stabilește ce este legal/ilegal în afara teritoriului său ci Convenția de la Viena, despre care tocmai ce a spus că este recunoscută și de România.

 

De altfel, dacă ar fi adevărat ce spune Buda, atunci înseamnă că, la intrarea în țară ar fi trebuit constatată ilegalitatea plăcuțelor de înmatriculare și, la solicitarea poliției, schimbate. Or, începând cu poliția de frontieră și continuând cu celelalte echipaje de poliție care l-au oprit pe Ștefănescu în trafic, niciunul nu a constatat ilegalitatea numerelor sale de înmatriculare cu sintagma ”M.IE PSD”. El însuși a spus la începutul declarației că la intrarea în țară, plăcuțele erau legale:  ”La intrarea în țară a intrat legal, din punct de vedere al plăcuțelor de înmatriculare.”

 

În concluzie, plăcuțele au devenit brusc ilegale pentrur că erau imorale, adică vulgare și ”murdare” iar ilegalitatea imorală și murdară a fost constatată de conducerea poliției române doar după ce Ștefănescu a început să facă valuri cu prezența sa în diverse locuri din țară și să se afle de el pe rețelele de socializare. Iar această imoralitate ilegală și murdară a fost sesizată de ”cetățeni” în fața cărora onor poliția română, la nivel de conducere, face drepți în fața lor. Să ne facă domnul Buda un semn cu ochiul dacă unul dintre cetățeni are inițialele LD iar cealaltă cetățeancă are inițialele CD. 

 

Românul care şi-a înmatriculat maşina, în Suedia, cu un mesaj anti-PSD a venit cu avocatul marți dimineaţă la Brigada Rutieră Bucureşti, ca să le ceară explicaţii poliţiştilor. Luni, agenţii i-au ridicat plăcuţele, i-au suspendat permisul şi i-au deschis dosar penal, la 13 zile după ce a intrat cu autoturismul în ţară.

 

 

CITEȘTE ȘI Ioniță, preferatul lui Dan, demis de la șefia Poliției. Înlocuit cu Buda, ”regina șpăgilor”. Implicat în scandalul șpăgilor din vămi

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22