Toader anunță că începe ocuparea posturilor vacante din parchete prin modificarea legii

Dora Vulcan | 07.08.2018

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat marți, după discuțiile avute cu șefii Parchetului General, DNA și DIICOT, că s-a convenit declanșarea procedurii legale privind ocuparea prosturilor vacante din parchete.

Pe aceeași temă

 

 

  Toader a precizat că întrevederile în acest format vor fi periodice.

 

„Astăzi am avut o întrevedere cu procurorul general, cu procurorul șef interimar DNA și procurorul șef de la DIICOT. Ce a determinat această întrevedere:  dezbaterile legate de delegări, detasări. O discuție pe care o apreciez ca fiind foarte deschisă, aplicată, utilă, și am convenit să avem periodic astfel de discuții.

 

Am cerut și dânșii au fost de acord: fiecare din cele trei componente: PICCJ, DNA și DIICOT să ne facă publice toate posturile care sunt vacante și ocupate prin delegare și imediat să declanșăm procedurile de ocupare, în condițiile legii.

 

Să nu mai avem post vacant ocupat prin decizia procurorului general, ci prin procedura legală. Concluzia pe care o consider cea mai importantă e că vrem să punem capăt suspiciunilor legate de delegări”, a declarat Tudorel Toader.

 

 

 

Modificările la legea organizării judiciare fac deja victime: șase procurori părăsesc DNA 

 

 

Procurorul general Augustin Lazăr a dispus încetarea delegării în cadrul DNA pentru şase procurori. Decizia lui Lazăr survine modificărilor aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară impun o vechime de minim 8 ani necesară pentru numirea în funcție la DNA. 

 

 

” La data 2 august 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, a solicitat procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție evidența nominală a procurorilor delegați în cadrul direcției și care nu îndeplinesc condiția de vechime în funcție de minim 8 ani.

 

Situația solicitată a fost transmisă în cursul zilei de azi, 6 august 2018, dată la care prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost dispusă încetarea delegării în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru un număr de șase procurori.

 

După intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu au mai fost făcute delegări ale unor procurori care nu îndeplinesc condiția de vechime de minim 8 ani, necesară pentru numirea în funcție la DNA” - anunță un comunicat remis luni presei de Parchetul General. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22