Dosarul Tel Drum al lui Dragnea merge pe repede înainte: audieri de martori-cheie la DNA

Redactia | 07.08.2018

Patronul Straco Group, Alexandru Horpoș, a fost audiat în calitate de martor la DNA în dosarul Tel Drum, au declarat pentru G4Media.ro surse din rândul avocaților.

Pe aceeași temă

 

 

 

Procurorii l-au audiat pe Horopș întrucât compania lui de construcții a avut lucrări împreună cu firma Tel Drum, despre care procurorii susțin că este controlată de către Liviu Dragnea.

 

Alexandru Horpos este cel care i-a denunţat pe nepotul şi pe ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu. Horoș a fost arestat preventiv în 2016 într-un dosar de evaziune fiscală, scrie G4Media.ro

 

Alte audieri au avut loc ieri la DNA în dosarul Tel Drum. Astfel, Mugurel Ghiorghiaș, fost acționar la Tel Drum și fost coleg de facultate cu Dragnea și Liviu Dobrescu, unul dintre acționarii Tel Drum, au fost și ei audiați în calitate de martori. În același dosar, procurorii l-au audiat vineri și pe fostul ministru al transporturilor, Dan Șova, aflat în penitenciar, fiind condamnat în dosarul Turceni-Rovinari.

 

Context. DNA a anunțat pe data de 17 noiembrie 2017 că a deschis un dosar de fraudă cu fonduri europene în cazul Tel Drum. În acest dosar, Liviu Dragnea, în calitate de fost președinte al CJ Teleorman, este acuzat de săvârșirea a cinci infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

 

DNA, în comunicatul privind Dosarul Tel Drum, vorbea despre beneficiile personale ce ar fi fost obținute de Liviu Dragnea: “În mod direct sau prin persoane apropiate lui (fiul, fosta soție) a obținut sume de bani sau bunuri mobile și imobile pe care le utilizează, precum și diverse servicii în interes personal, al familiei și al formațiunii politice din care face parte, respectiv donații de la membrii grupului infracțional organizat și de la societățile controlate de aceștia (circa 2,5 milioane de lei în anul 2009), transferul părților sociale din mai multe societăți controlate de membrii grupului infracțional organizat către fiul sau, dividende și sume periodice către fiul sau cu titlu de salariu de la firme din grup, sume periodice cu titlu de chirie încasate personal de Liviu Nicolae Dragnea și de fosta soție de la o altă societate din grup, bani obținuți de către Liviu Nicolae Dragnea din vânzarea unor bunuri imobile la valori supraevaluate către societățile controlate de membrii grupului infracțional organizat, folosirea de bunuri mobile de către fiul sau (autoturismul deținut de o societate din grup și a cărui îmbunătățire tehnică a fost achitată de Tel Drum SĂ) sau folosirea de bunuri imobile tot de către acesta (imobilul din Turnu Măgurele proprietate a Tel Drum SA).”

 

Fostul lider al PSD, Victor Ponta, declara în luna septembrie, ca “suntem foarte mulți care știm în mod direct” că firma Tel Drum din Teleorman este a lui Liviu Dragnea. Liderul PSD a negat în repetate rânduri că ar deține firma Tel Drum sau că ar avea interese la această companie.

 


În ianuarie 2018 Tribunalul Teleorman a decis deschiderea procedurii de insolvență pentru Tel Drum. Avocatul Tel Drum susținea, la depunerea cererii de intrare în insolvență, că luarea deciziei privind sechestrul și popririle dispuse de DNA a pus societatea în imposibilitatea de a-și onora obligațiile contractuale și plățile.

 

Patronul Straco Group, Alexandru Horpoș, a fost audiat în calitate de martor la DNA în dosarul Tel Drum, au declarat pentru G4Media.ro surse din rândul avocaților. Procurorii l-au audiat pe Horopș întrucât compania lui de construcții a avut lucrări împreună cu firma Tel Drum, despre care procurorii susțin că este controlată de către Liviu Dragnea.

 

Alexandru Horpos este cel care i-a denunţat pe nepotul şi pe ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu. Horoș a fost arestat preventiv în 2016 într-un dosar de evaziune fiscală. 

 

Alte audieri au avut loc ieri la DNA în dosarul Tel Drum. Astfel, Mugurel Ghiorghiaș, fost acționar la Tel Drum și fost coleg de facultate cu Dragnea și Liviu Dobrescu, unul dintre acționarii Tel Drum, au fost și ei audiați în calitate de martori. În același dosar, procurorii l-au audiat vineri și pe fostul ministru al transporturilor, Dan Șova, aflat în penitenciar, fiind condamnat în dosarul Turceni-Rovinari.

 

Context. DNA a anunțat pe data de 17 noiembrie 2017 că a deschis un dosar de fraudă cu fonduri europene în cazul Tel Drum. În acest dosar, Liviu Dragnea, în calitate de fost președinte al CJ Teleorman, este acuzat de săvârșirea a cinci infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

 

DNA, în comunicatul privind Dosarul Tel Drum, vorbea despre beneficiile personale ce ar fi fost obținute de Liviu Dragnea: “În mod direct sau prin persoane apropiate lui (fiul, fosta soție) a obținut sume de bani sau bunuri mobile și imobile pe care le utilizează, precum și diverse servicii în interes personal, al familiei și al formațiunii politice din care face parte, respectiv donații de la membrii grupului infracțional organizat și de la societățile controlate de aceștia (circa 2,5 milioane de lei în anul 2009), transferul părților sociale din mai multe societăți controlate de membrii grupului infracțional organizat către fiul sau, dividende și sume periodice către fiul sau cu titlu de salariu de la firme din grup, sume periodice cu titlu de chirie încasate personal de Liviu Nicolae Dragnea și de fosta soție de la o altă societate din grup, bani obținuți de către Liviu Nicolae Dragnea din vânzarea unor bunuri imobile la valori supraevaluate către societățile controlate de membrii grupului infracțional organizat, folosirea de bunuri mobile de către fiul sau (autoturismul deținut de o societate din grup și a cărui îmbunătățire tehnică a fost achitată de Tel Drum SĂ) sau folosirea de bunuri imobile tot de către acesta (imobilul din Turnu Măgurele proprietate a Tel Drum SA).”

 

Fostul lider al PSD, Victor Ponta, declara în luna septembrie, ca “suntem foarte mulți care știm în mod direct” că firma Tel Drum din Teleorman este a lui Liviu Dragnea. Liderul PSD a negat în repetate rânduri că ar deține firma Tel Drum sau că ar avea interese la această companie.

 

În ianuarie 2018 Tribunalul Teleorman a decis deschiderea procedurii de insolvență pentru Tel Drum. Avocatul Tel Drum susținea, la depunerea cererii de intrare în insolvență, că luarea deciziei privind sechestrul și popririle dispuse de DNA a pus societatea în imposibilitatea de a-și onora obligațiile contractuale și plățile.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22