Boureanu, condamnat cu suspendare pentru că era beat. Polițistul, criticat de instanță

Dora Vulcan | 08.08.2018

Judecătorii și-au motivat sentința în baza căreia l-au condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, nu cu executare, pe Cristian Boureanu pentru agresarea unui polițist de la rutieră. În toamnă urmează să se judece apelul.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Instanța care l-a condamnat cu suspendare la doi ani și două luni consideră, în motivarea dată publicității miercuri, că Boureanu era prea beat ca să știe ce face, de unde și lipsa de credibilitate a amenințărilor sale, pentru care la trezire și-a cerut, de altfel, scuze. În schimb, consideră că polițisțul care l-a amenințat că va chema toate televiziunile pentru a-l compromite a greșit. Boureanu, în schimb îi va plăti 7.000 de euro daune morale polițistului pentru că i-a prins degetul la ușă și va trebui să meargă la reeducare, ca să probeze că a deprins mai mult respect pentru valorile sociale și să facă 100 de zile în folosul comunității la plantat panseluțe. Apelul se va judeca în toamnă, pentru că toată lumea e nemulțumită de sentință.

 

Fostul deputat PDL, Cristian Boureanu, a fost cel care a generat conflictul cu agentul de Politie Rutiera, prin refuzul nejustificat de a prezenta documentele, iar gestul de a prinde mana unui politist la portiera autoturismului si ulterior de a-l lovi pe acesta din urma cu genunchiul in zona inghinala a adus o atingere importanta autoritatii fortelor de ordine.  Cu toate acestea, sentința instanței a fost de condamnare a lui Boureanu cu suspendare pentru 2 ani și două luni, cu un termen de supraveghere de 3 ani și 100 de zile de muncă în folosul comunității. În plus, fostul deputat trebuia să-i plătească polițistului 7.000 de euro daune morale.

 

 "Un comportament de tipul celui avut de catre inculpat fata de organele de politie avand aptitudinea de a denatura perceptia generala a cetatenilor fata de autoritatea publica”, spune magistratul, citat de ziare.com. Cu toate acestea, judecătorul consideră că pentru fapta sa, executarea în regim de detenție ar fi exagerată: ”Boureanu este integrat social, are un domiciliu stabil si nu este cunoscut cu antecedente penale (…) Instanta observa ca inculpatul, in pofida pozitiei sale de nerecunoastere, poate reflecta mai mult la consecintele condamnarii pe care o va suferi si astfel isi va ajusta conduita pe viitor, sub imperiul masurilor de supraveghere la care va fi supus pe durata termenului de supraveghere. Instanta apreciaza ca, in acest interval, cu garantiile oferite de controlul constant exercitat asupra sa de consilierii de probatiune si prin constientizarea faptului ca orice abatere viitoare poate determina executarea in regim de detentie a pedepsei aplicate, inculpatul va intelege si regimul valorilor sociale pe care le-a incalcat", a motivat Judecatoria Sectorului 1.

 

Pentru a fi reeducat, fostul parlamentar ar trebui sa desfasoare unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre Serviciul de Probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate, "care sunt apte sa inoculeze in mentalitatea acestuia respectul pentru valorile sociale protejate de normele penale si sa contribuie la reintegrarea sociala."

 

"Pe de alta parte, inculpatul a comis faptele in stare de betie, imprejurare ce nu ii inlatura vinovatia (intoxicatia cu alcool nefiind involuntara si totala), insa, avand in vedere ca dupa ce efectele acesteia au trecut, inculpatul a manifestat un comportament normal si si-a cerut scuze (imprejurare ce rezulta din declaratiile inculpatului in fata judecatorului de drepturi si libertati), denota totusi ca, in mod obisnuit, inculpatul nu are un asemenea comportament.  Astfel, fara ca starea de betie sa justifice in vreun fel faptele sale, instanta apreciaza ca aceasta imprejurare justifica orientarea cuantumului pedepselor spre mediul pedepselor prevazute de lege", a mai motivat instanta.

 

Potrivit deciziei, Boureanu va presta munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul Administratiei Domeniului Public Sector 2 sau Sector 1, pe o perioada de 100 de zile, si trebuie sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probatiune Bucuresti sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.

 

Deoarece infractiunea de ultraj este una cu violenta, instanta a decis ca ADN-ul lui Boureanu sa fie stocat intr-o baza speciala de date biologice.

 

Judecatorul a explicat ca suma de 7.000 euro, bani pe care Boureanu trebuie sa-i plateasca politistului pe care l-a lovit:  "Valoarea lezata - integritatea fizica - este una dintre cele mai importante ale unei persoane, nu doar prin consecintele fizice, dar mai ales prin cele psihice, raportat mai ales la personalitatea victimei, varsta acesteia si profesia si anume cea de agent de politie rutiera, astfel de fapte afectand negativ, in timp, capacitatea persoanei de a interactiona cu alte persoane, avand in vedere ca prin natura activitatii pe care o desfasoara, acesta este nevoit sa intre in contact permanent si direct cu conducatorii de autovehicule", a motivat instanta.

 

  

 

Polițistul, criticat de instanță

 

 Amenințarea lui Boureanu la adresa polițistului care l-a oprit (” Jur că îţi pierzi pensia, jur că îţi pierzi pensia, ia mâna de pe telefonul meu!”) nu au fost însă sancţionate de instanţă care a considerat că Boureanu era prea beat ca să știe ce spune. .  

 

Însă modul în care a acţionat poliţistul a făcut obiectul unor verificări interne la Brigada Rutieră a Capitalei, dar şi a unei anchete deschise la plângerea fostului parlamentar.

 

Instanța a observat că ”modalitatea în care a înţeles să acționeze persoana vătămată (polițistul, n.r.) în situația în care nu a reușit să îl extragă pe inculpat din autoturism și să îl conducă la secție și anume prin faptul că i-a transmis inculpatului că va chema televiziunea și astfel va apărea la toate buletinele de știri în starea în care se afla la acel moment ridică semne de întrebare cu privire la profesionalismul polițistului”, a constatat instanța, citată de Digi 24. 

 

Procurorii au considerat că niciunul dintre poliţişti nu şi-a depăşit atribuţiile, iar cel care l-a lovit pe Cristian Boureanu a acţionat în legitimă apărare.

 

Sentinţa a fost contestată atât de Cristian Boureanu, cât şi de parchet. Apelul se va judeca în toamnă. 

 

Momentul confruntării dintre Boureanu și poliție (Digi 24)

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22