Autoritățatile vor să împuște animalele sălbatice din zonele afectate de pestă porcină

Redactia | 09.08.2018

Autoritățile au scăpat de sub control răspândirea epidemiei de pestă porcină africană și dispun măsuri care, conform specialiștilor, sunt tardive, iar unele vor provoca daune mediului pe termen lung, dacă nu chiar iremediabile.

Pe aceeași temă

 

 

 

Dacă primul caz de infestare cu virusul pestei porcine africane (PPA) a fost descoperit în iunie 2017 într-o gospodărie din Satu Mare, până în iunie 2018 nu au fost măsurile necesare pentru a se împiedica răspândirea molimei. Acum, după omorârea a 85.000 de porci, atât din gospodăriile populației cât și din fermele specializate, se trece la măsuri extreme.

 

Astfel, Ministerul Apelor și Pădurilor vrea să emită un ordin pentru împușcarea tuturor animalelor și păsărilor de pradă din zonele unde s-a descoperit focare de PPA la porci mistreți.

 

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) a stabilit că răspândirea PPA are ca vectori principali porcii mistreţi, aşa că în data de 1 august a devenit efectiv ordinul nr. 3 al amintitului organism, prin care se aprobă uciderea mistreţilor şi prădătorilor din zona focarelor confirmate.

 

Însă măsura este considerată de specialişti ca fiind tardivă. „Noi, în sistem, am atras atenţia încă din toamnă că s-au semnalat cazuri de mistreţi morţi prin zonă. Au preferat să pună batista pe ţambal. Dacă se luau măsuri de atunci nu aveam dezastrul de acum”, a declarat, sub rezerva anonimatului, un medic veterinar din judeţul Tulcea, pentru Adevarul.

 

În ordinul emis de CNSSU la art. 5 scrie: „În zona afectată definită ca aria calculată cu o rază de 13 km de la cazul de pestă porcină africană, compusă din zona infectată cu o rază de 8 km şi zona tampon de 5 km în exteriorul zonei infectate, se recoltează integral mistreţii şi exemplarele din speciile de prădători cu păr şi pene admise la vânătoare, prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, în termen de 30 de zile de la confirmarea virusului”.

 

Un calcul simplu arată că absolut toţi mistreţii şi animalele de pradă (vulpi, lupi, şacali etc) din judeţul Tulcea vor fi ucişi, dat fiind că în zonă sunt aproape 470 de focare confirmate. Deocamdată nu este clar cum se va gestiona chestiunea animalelor de pradă protejate prin lege. La nouă zile de la aplicarea măsurii, vânătorii se ocupă doar de mistreţi (ar fi de ucis cam 25.000 de exemplare, în toată ţara) şi aşteaptă ordine clare de la Ministerul Mediului (singura instituţie cu competenţe în privinţa animalelor protejate).

 

Ministerul Mediului este foarte aproape să adopte ordinul în baza căruia să fie împușcate toți prădătorii cu păr sau pene din zonele în care se se vor găsi mistreți infestați cu PPA, scrie Ziare.com

 

In referatul de aprobare a ordinului ministerului se arata ca:

 

"In termen de 30 de zile de la confirmarea virusului (la mistret - n.red.) se vaneaza integral pradatorii din zonele afectate, prevazuti in Anexa 1 si Anexa 2 din Legea vanatorii nr. 407/2006".

 

Or, in cele doua anexe ale Legii 407/2006 sunt incluse, de fapt, toate animalele si pasarile salbatice care pot fi vanate, inclusiv cele protejate prin lege.

 

In plus, in acelasi document se mai arata ca:

 

"Pentru Tulcea si Constanta, Insula Mare a Brailei si Balta Ialomitei, se va proceda la uciderea preventiva a tuturor mistretilor si pradatorilor, cu exceptia speciilor aflate in Anexa 2 (animale a caror impuscare e interzisa prin lege, in Romania - n.red.), in conditiile legii.

 

In zonele de frontiera cu Ucraina, Republica Moldova si Ungaria se va actiona pentru uciderea prin impuscare a porcilor mistreti si pradatorilor specifici (...) ".

 

Cu alte cuvinte cel putin vulpile, enotii, sacalii, dihorii si o multime de pasari de prada - care fac parte din Anexa I, nu din Anexa II a legii vanatorii - vor fi vanate pana la exterminare.

 

Textul integral al referatului de aprobarea ordinului Ministerului Apelor si Padurilor il puteti citi aici:

 

Referat de aprobare a ordinului Ministerului Apelor si Padurilor

 

Societatea Ornitologica Romana: Daca masacram animalele si pasarile salbatice, vom avea probleme mai mari decat ne imaginam

 

Ovidiu Bufnila, responsabilul cu comunicarea al Societatii Ornitologice Romane (SOR) a explicat pentru Ziare.com de ce masacrul de proportii pe care il pregateste statul n-ar ajuta cu nimic la combaterea pestei porcine.

 

"Inainte de toate, trebuie sa stabilim un lucru: UE nu pomeneste nimic despre nevoia de a impusca toate animalele si pasarile salbatice. Ba mai mult, nu recomanda nici macar vanatoarea mistretului, in strategia privind combaterea pestei porcine africane.

 

Dimpotriva, toate studiile stiintifice, verificate si in teren pana la ora actuala, demonstreaza ca o populatie de porci mistreti - care e posibil sa aiba un exemplar sau doua bolnave - nu va astepta sa fie exterminata, ci se va deplasa continuu si va intra in contact cu alte turme, raspandind astfel boala. De aceea, autoritatile europene recomanda ca mistretii sa fie vanati abia la trei luni dupa ce a disparut focarul de pesta porcina africana", a declarat Ovidiu Bufnila pentru Ziare.com.

 

In plus, a spus sursa citata, niciun studiu n-a stabilit ca masacrarea animalelor si a pasarilor salbatice ar ajuta, in vreun fel, la impiedicarea raspandirii pestei porcine africane.

 

"In niciun studiu nu se arata, spre exemplu, ca o pasare de prada care s-a hranit dintr-un mistret imfestat va transmite boala. De fapt, pradatorii sunt tocmai echipa de curatenie a naturii. E ca si cum am avea gunoiul pana sub geamul casei si l-am impusca pe cel care vine sa ni-l ridice.

 

In plus, daca razi intreaga populatie de animale si pasari salbatice de pe un teritoriu, cu siguranta ca in zona se vor crea dezechilbre majore. Sa luam exemplul uliului sorecar. Dupa cum sugereaza si numele, acest uliu se hraneste cu soareci. Daca-l extermini de pe o suprafata, soarecii se vor inmulti excesiv si vor afecta culturile oamenilor. E suficient sa rupem o singura za din lantul trofic si alte vor cadea, in curand", a mai explicat Ovidiu Bufnila.

 

Sursa citata a mai explicat ca uciderea animalelor si pasarilor salbatice ar putea crea si alte probleme majore, pe termen lung.

 

"Daca cineva ar aplica ordinul in forma in care este el acum, ar distruge total niste populatii. Specii intregi ar fi eliminate. E de negandit sa distrugi o specie de acvila sau una de codalb doar pentru ca te temi acum de raspandirea pestei! Mai ales in conditiile in care, asa cum am amintit deja, UE nu recomanda nici macar vanatoare la mistret. Ce sa mai vorbim despre impuscarea tuturor pradatorilor...Ceea ce fac autoritatile romane contravine de fapt recomandrilor europene.

 

Iar daca ne imaginam ca putem extermina specii pentru ca ulterior putem repopula, sa stiti ca lucrurile nu stau deloc asa.

 

Sa ne gandim la vulturi, spre exemplu. Deja, in Romania, nu mai avem vulturi care sa cuibareasca de prin anii 1970, asa ca studiind cazul lor, putem intelege mai bine ce poate presupune repopularea. Ca ei sa traiasca din nou aici, ar trebui sa cumparam oua, care sunt rare si scumpe. Apoi, ar fi nevoie de statiuni speciale de hranire si tot felul de alte investitii mari care ar ajunge la milioane de euro. Incearca bulgarii de cativa ani si inca nu sunt multumiti de rezultatele obtinute.

 

Noi mai avem acum vulturi care trec Dunarea din Bulgaria sau vin dinspre Ungaria. Ce facem, ii impuscam si pe aceia, daca ajung cumva intr-o zona in care s-a semnalat pesta porcina africana? Avem pasari pe care ne bucuram daca le vedem de doua trei ori pe an. Sa ne grabim sa le impuscam si sa le ardem?

 

Nu, cu siguranta ca n-are niciun rost sa vorbim despre repopulare. Ceea ce trebuie sa facem este sa oprim asemenea masacre care, in loc sa previna raspandirea pestei, n-ar face altceva decat sa creeze probleme foarte mari", a mai apreciat Ovidiu Bufnila.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22