Dăncilă la CE: Protestul din 10 august, încercare a lui Iohannis de înlăturare a Guvernului legitim

Redactia | 17.08.2018

​Viorica Dăncilă i-a trimis joi o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintelui Frans Timmermans, în care se plânge că protestul din 10 august a fost o încercare de înlăturare pe cale violentă a Guvernului.

Pe aceeași temă

 

 

În scrisoarea adresată conducerii Comisiei Europene, Dăncilă îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că nu și-a îndeplinit atribuțiile constituționale de mediator și că, mai mult, a făcut apel la continuarea protestelor, au declarat surse guvernamentale pentru G4Media.ro.

 

”Manifestația din 10 august a devenit un subiect de dispută politică intensă, majoritatea liderilor partidelor au făcut apel la calm și la izolarea forțelor perturbatoare a ordinii publice. Cu toate acestea, s-au făcut auzite voci ale liderilor politici care au chemat la continuarea protestelor, aducând acuze instituțiilor statului, forțelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetățenii față de agresiuni și acțiuni violente. Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate”, susține Viorica Dăncilă în scrisoarea trimisă conducerii Comisiei Europene.

 

”De asemenea, funcția constituțională de mediator între societate, forțele politice și instituțiile statului, care revine președintelui României, conform atribuțiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze guvernului și să facă un apel la continuarea protestelor”, a mai precizat ea.

 

Șefa guvernului de la București susține în scrisoarea trimisă la Bruxelles că protestul din 10 august a fost organizat în contextul ”receptării pozitive în mare parte” a bilanțului primelor șase luni de guvernare, dar că, din cauză că ”obiectivele acestuia nu erau clar definite, asociațiile românilor din străinătate, inițiatoare ale manifestației, s-au retras din organizarea protestului”.

 

”Astfel, evenimentul din data de 10 august nu a mai avut organizatori, fapt ce a dat posibilitatea participării unor manifestanți care au instigat la acțiuni violente. Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forțare a cordoanelor de jandarmi și de intimidare a unor obiective în spațiul public, mai arată Dăncilă.

 

Totodată, ea susține că ”forțele de ordine au întreprins demersuri de oprire a violențelor în conformitate cu legislația în vigoare, iar față de plângerile unor demonstranți care au reclamat faptul că au fost victimele unor abuzuri, au fost demarate anchete cu privire la faptele semnalate”.

 

Informația despre scrisoarea trimisă de Viorica Dăncilă către președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintele Frans Timmermans, a fost publicată inițial pe Facebook, de către Ovidiu Vanghele, jurnalist la Centrul de Investigații Media.

 

Procuratura Generală a transmis în 16 august stadiul în care se află cercetare penală a modului în care Jandarmeria a reprimat protestul din 10 agust.

 

„În cauză au fost înregistrate până în prezent un număr de 211 de plângeri penale și au fost audiate 92 de persoane.

 

De asemenea, menționăm că a fost atașat dosarului de urmărire penală Ordinul de intervenție din data de 10 august 2018 întocmit de către comandantul acțiunii și aprobat de prefectul municipiului București prin contrasemnare.

 

În prezent se desfășoară activități investigative de anvergură pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violențelor, inclusiv din rândul forțelor de ordine”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului.

 

Se poate observa neconcordanța dintre ceea ce afirmă premierul Dăncilă în scrisoarea transmisă președintelui CE, Jean Claude-Junker, și prim-vicepreședintele Frans Timmermans, și comunicatul Parchetului General, precum și obiectul dosarului penal de urmărire in rem, care vizează posibile fapte de abuz în serviciu, abuz de forță și neglijență în serviciu.

 

În primul rând, Dăncilă prezintă teoria cu răsturnarea Guvernului, acțiune la care este părtaș președintele Klaus Iohannis, și încercările repetate ale manifestanților de intrare în sediul Guvernului ca un adevăr absolut.

 

Dăncilă recunoaște doar că este posibil ca să fi fost cazuri izolate de purtare abuzivă a forțelor de ordine, dar care sunt în prezent anchetate de către organele abilitate.

 

Ori procurorii militari, care s-au autosesizat, din sintagma „identificarea persoanelor implicate în comiterea violențelor, inclusiv din rândul forțelor de ordine” din comunicat, se înțelege că se efectuează cercetări, inclusiv în ceea ce privește legalitatea ordinelor date de la Centrul Operativ de Comandă, care era constituit din comandanții Jandarmeriei, ministrul de Interne și prefectul Capitalei.

 

Altfel de ce a fost necesar să fie „atașat dosarului de urmărire penală Ordinul de intervenție din data de 10 august 2018 întocmit de către comandantul acțiunii și aprobat de prefectul municipiului București prin contrasemnare”.

 

Concluzia este că PSD-ALDE, prin Viorica Dăncilă, arată că sunt dispuși să sacrifice ceva pioni, mergând poate până la unul sau doi șefi din eșalonul secund al Jandarmeriei dar să nu să se meargă mai sus. Iar ancheta să nu vizeze și posibila implicare a unor reprezentanți ai serviciilor secrete și/sau ai unor partide politice. Miza este uriașă, iar în mâna procurorilor militari stă practic viitorul actualei coaliții aflate la guvernare.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22