Iohannis: Să combatem orice tendință extremistă care ne poate îndepărta de valorile europene

Redactia | 23.08.2018

Președintele Klaus Iohannis a făcut referire joi, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, la situația actuală din România, făcând apel la ”cetățenii responsabili” să își facă datoria și să combată tendințele extremiste, explicând că ”nu ne putem permite o revenire la practicile care au caracterizat regimul comunist”.

Pe aceeași temă

 

 

”Celebrăm, anul acesta, 100 de ani de la formarea statului național unitar român, iar asumarea adevărului istoric și analiza serioasă a evenimentelor care au marcat societatea noastră reprezintă un obiectiv prioritar. Astăzi, tentația iliberalismului este extrem de mare. Trebuie să ne facem datoria de cetățeni responsabili și să combatem orice tendință extremistă care ne poate îndepărta de valorile și principiile europene. Am putut observa, în ultima perioadă, o serie de atacuri lansate cu scopul de a fragiliza democrația românească. Nu ne putem permite renunțarea la angajamentele asumate odată cu integrarea în Uniunea Europeană și nici o revenire la practicile care au caracterizat regimul comunist. Să nu uităm că, în timpul dictaturii, distrugerea societății civile, anihilarea pluralismului politic și a drepturilor fundamentale au însemnat, de fapt, distrugerea sistematică a statului de drept”, a transmis Klaus Iohannis.

 

”Generația actuală trebuie să rămână activă în lupta pentru apărarea democrației și a statului de drept, să-i omagieze pe cei care au făcut posibilă România de astăzi și să acționeze, cu verticalitate și bună-credință, pentru întărirea instituțiilor și consolidarea poziției statului român pe plan extern”, a mai explicat președintele.

 

În mesajul transmis cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, Klaus Iohannis amintește cu  totalitarismele au distrus statul de drept, au încercat să spulbere libertatea de expresie, au încălcat, în mod flagrant, drepturile și libertățile cetățenești, ”însă nu au reușit să reprime dorința de libertate și atașamentul față de valorile democratice ale milioanelor de oameni care au crezut cu tărie că aceste regimuri pot fi învinse”.

 

”Cei care s-au opus dictaturilor au fost privați de libertate, torturați, umiliți, iar mulți au plătit chiar cu viața pentru vina de a fi militat pentru o societate liberală, construită pe principii sănătoase, în acord cu valorile fundamentale ale umanității. Abnegația de care au dat dovadă victimele fascismului și comunismului dovedește că, în lupta cu pericolele care afectează corecta dezvoltare a unei societăți, este nevoie de curaj și de un puternic sentiment de patriotism civic”, mai amintește șeful statului (mesajul complet aici).

 

23 august a fost declarată Ziua Comemorării Victimelor fascismului și Comunismului printr-o lege adoptată de Parlament în 2011.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22