Gabriel Oprea, judecat pentru moartea unui polițist, primit în sindicatul polițiștilor

Dora Vulcan | 02.09.2018

Din 15 iulie 2018, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, este membru al Sindicatului Național al Polițiștilor, a anunțat purtătorul de cuvânt Christian Ciocan, care a salutat premiera ca un fost ministru să devină membru al sindicatului polițiștilor. Oprea este judecat pentru moartea polițistului Bogdan Gigină.

Pe aceeași temă

 

 

  ”Domnul Gabriel Oprea s-a întâlnit la data de 15 iulie 2018 cu mai mulți lideri de sindicate din poliție și a fost acceptat ca membru al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Sistemul de Pașapoarte, Regim Permise”, a anunțat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, Christian Ciocan, directorul de comunicare al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România.

 

Întrebat dacă faptul că fostul ministru este cercetat într-un dosar în care se anchetează moartea polițistului Bogdan Gigină afectează imaginea sindicatului, Ciocan a răspuns: „Domnul Oprea a făcut foarte multe lucruri bune pentru Poliția Română, așa cum au făcut și alți miniștri, precum Ursu sau Blaga”.

 

Informația a fost confirmată pentru Știrile ProTV de către Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

 

Acesta a precizat că fostul vicepremier Oprea s-a înscris în acest sindicat la puțin timp după accidentul în urma căruia a murit polițistul Bogdan Gigină.

 

Surugiu a mai subliniat faptul că el personal nu s-a dezis niciodată de ”lucrurile bune” pe care le-a făcut fostul ministru de Interne.

 

În iunie 2016, liderul Sindicatului National al Agentilor de Politie, Iulian Surugiu, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru evaziune fiscală într-un caz cu un prejudiciu estimat la peste 8 milioane de lei.

 

 

 

***

 

 La începutul lunii mai, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Gabriel Oprea, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, în dosarul privind accidentul rutier ce a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.

 

Conform aceleiaşi surse, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către inculpaţii Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi - activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.

 

În opinia procurorilor DNA, Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această activitate de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.

 

Potrivit procurorilor, Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcţia sa şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei.

 

De asemenea, în iunie, preşedintele fondator al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, a anunţat revenirea pe scena politică a UNPR, având ca obiective principale, pentru perioada următoare, reprezentarea în Parlamentul European, alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare.

 

În iulie, Oprea a avut o întâlnire informală cu liderii sindicatelor din Ministerul Afacerilor Interne, iar discuţiile s-au purtat ”în jurul bunei colaborări care a existat între sindicatele din MAI şi ministrul Afacerilor Interne, în perioada 2014 - 2015”, potrivit Agerpres.

 

La discuţii s-a convenit asupra continuării colaborării între UNPR şi sindicatele din MAI pe proiecte care vor veni în sprijinul angajaţilor din instituţiile din domeniul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

 

sursa: Agerpres, PRO TV, Hotnews.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22