Polițist cu banderola „Fără penali”, cercetat, sancționat, dezarmat, trimis la psiholog

Dora Vulcan | 03.09.2018

Radu Duțu, un polițist din București, care a mers la serviciu purtând banderola ”Fără penali în funcții publice” și care s-a implicat activ în strângerea de semnături a fost sancționat de șefii săi și dezonorat de parcă ar fi comis cele mai reprobabile fapte cu care ar fi dezonorat haina de polițist.

Pe aceeași temă

 

 

 Tânărul polițist Radu Duțu se face vinovat de ”risc dezadaptativ”. Cam ca orice altă viețuitoare pe două picioare de pe mapamond supusă presiunii unui mediu în care una se afirmă ca principiu și alta se slujește. Sau mai corect spus slugărește. Experiența sa cu superiorii ierarhic pare desprinsă din criptele milițienismului ceaușist.

 

 

Postarea integrală a polițistului Radu Duțu: 

 

”În data de vineri, 06.07.2018, m-am prezentat la serviciu îmbrăcat regulamentar în uniforma de serviciu, dar purtând pe braț o banderolă inscripționată #FărăPenali, un mesaj care reprezintă un principiu al meu, care ține de libertatea mea de exprimare și care nu contravine menirii mele ca polițist, ci din contră, vine să întărească scopul meu profesional.

 

Le-am atras atenția șefilor mei, care mi-au cerut să dau jos banderola, fără a-mi putea justifica legal de ce. Eu am refuzat, motiv pentru care nu am mai fost lăsat să primesc armamentul din dotare, am fost înlocuit cu un alt coleg în serviciu, mi-a fost chemată doamna psiholog, care m-a și consultat, apoi mi s-a spus să plec acasă, că sunt liber trei zile, iar luni dimineață să mă prezint la medicul de familie, fără a mi se specifica de ce să fac asta, spunându-mi-se doar că deciziile au fost luate în baza rapoartelor întocmite de șeful de schimb și șeful de birou.

 

Eu am refuzat să plec acasă în ziua respectivă, fiindcă am considerat că măsurile s-au luat fără respectarea legii, așa că am rămas la sediul secției până la orele 22:00, când trebuia să ies din serviciu, în mod normal, cu banderola pe braț.

 

Când am revenit luni, 09.07.2018, la serviciu, am înregistrat o petiție prin care am solicitat să mi se comunice baza legală în care s-au luat măsurile respective împotriva mea, precum și copii ale înscrisurilor întocmite în data de 06.07.2018, care privesc persoana mea și care au efect asupra raporturilor de serviciu pe care le am cu unitatea în care îmi desfășor activitatea (inclusiv copii ale rapoartelor întocmite de șefii mei).

 

După o lună și trei săptămâni de așteptare, am primit răspunsul și bineînțeles că tot eu sunt vinovat. :)

 

 

În continuare, voi detalia aspectele din răspunsul primit, care mie mi se par în neregulă.

 

1. Se specifică faptul că am avut aplicată pe uniformă o banderolă. Fals! Banderola a fost în permanență pe braț, sub mâneca de la cămașa uniformei și nu a acoperit niciun moment însemnele sau uniforma, aspect care poate fi demonstrat cu fotografia care circulă pe internet de aproape două luni.

 

2. Deși se specifică în răspuns, în două rânduri, că banderola e un accesoriu (la fel ca ceasul, brățara, cerceii etc.), din interpretarea făcută de lucrătorii Biroului Control Intern al Poliției Sectorului 5 rezultă că este un articol vestimentar. Cu alte cuvinte, tocmai s-a inventat o nouă modă și putem să ieșim pe stradă îmbrăcați doar cu banderole în loc de tricou sau cămașă, că sunt considerate articole vestimentare. În special doamnele. :D

 

Prevederea respectivă din regulamentul privind portul uniformelor se referă la articolele vestimentare nespecifice, gen pulovărul croșetat de bunică-ta, pantalonii de lăutar sau pantofii cu botul ascuțit din piele de pulpă de șarpe ori de altă culoare decât cea permisă, lucruri pe care le-am văzut de-a lungul timpului, însă nu s-a implicat nimeni activ pentru respectarea portului uniformelor.

Atâta timp cât am voie cu alte accesorii, gen ceas roz, cum am mai văzut, de ce nu am voie să port un accesoriu banderolă, care are un mesaj ce exprimă un principiu care mă reprezintă și care ține de libertatea mea de exprimare, atâta timp cât acel mesaj nu e politic, obscen sau nu aduce atingere imaginii instituției?

 

3. În răspuns se specifică faptul că nu am respectat ordinele legale ale șefilor mei.

Având în vedere cele expuse mai sus și că nu am încălcat niciun act normativ, care sunt acele ordine legale ale șefilor mei legate de activitatea profesională, pe care eu nu le-am respectat?

 

4. Se specifică faptul că nu am mai primit armamentul în acea zi, pe motiv că am "manifestat vizibil un comportament cu risc dezadaptativ" și am fost trecut pe liber în ziua respectivă, plus încă două libere consecutive, deși eu semnasem de intrare în serviciu.

Menționez faptul că am avut un comportament respectuos față de șefii mei în ziua respectivă, lucru pe care aș putea să-l demonstrez.

Pesemne, dacă pe viitor refuzi să dai o amendă sau să iei pe cineva la secție, în mod nejustificat, că așa vor șefii tăi, e posibil să manifești un comportament specific unui dezadaptat.

 

5. Deși am solicitat și copii ale rapoartelor întocmite de șefii mei, răspunsul primit nu le-a cuprins și pe acestea și nici măcar nu au mai fost menționate, încălcându-mi-se acest drept.

 

6. În finalul răspunsului se specifică faptul că e posibil să fiu vizat de o cercetare disciplinară pentru cele întâmplate.

 

Concluzia: dacă ești polițist și afișezi public că nu vrei infractori, ești un dezadaptat și vei fi vizat de o cercetare disciplinară.

România, 2018, an centenar... :) ”

 

(sublinierile aparțin redacției)

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22