Teoodorovici, criticat în PSD pentru ideea privind accesul diferenţiat la servicii medicale

Dora Vulcan | 15.09.2018

Deputatul PSD Petre Florin Manole spune că Eugen Teodorovici greşeşte atunci când susține introducerea pachetelor de servicii de sănătate diferenţiate în funcţie de cuantumul cotizaţiei plătite de fiecare asigurat. Și deputatul PSD Gabriel Petrea a calificat ca inacceptabilă ideea ministrului de Finanţe.

Pe aceeași temă

 

 

 

Manole spune că o astfel de măsură este greșită din perspectivă economică și socială și va conduce la inechități sociale, dincolo de faptul că încalcă și legea fundamentală. El mai spune că o astfel de reglementare ar contravine chiar principiilor de bază ale social-democrației, motiv pentru care el nu va susține o astfel de inițiativă. 

 

 

Și deputatul Gabriel Petrea critica ideea ministrului Teodorovici, pe care o consideră ”complet inacceptabilă”.

 

 

 

România nu are sau nu mai are nevoie de o abordare contabilă, care este foarte nocivă, atunci când sunt gândite bugete pe zona de sănătate, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la o conferință pe teme medicale,  citat de Agerpres. 

 

În ceea ce priveşte diferenţierea tipurilor de asigurare, ministrul a spus că sunt 17 milioane de beneficiari şi peste 5 milioane de plătitori.

 

"Nu este corect faţă de dumneavoastră, în primul rând, faţă de dumneavoastră ca şi contribuabil, faţă de români. Se face un calcul normal, logic, eficient şi legal. Nu pot să înţeleg că avem 7-8 miliarde de euro pe an pe Casa de Sănătate, nu pot să înţeleg cum banii se duc în continuare, am dat exemplul diabetului, pe un tip de activităţi rudimentare, care nu aduc nimic în plus unui copil, sau unui părinte, să fie un copil injectat de 8 ori pe zi, iar un părinte să stea cu grija dacă îi doarme copilul şi nu ştie dacă se mai trezeşte, 3-4 copii mor......În funcţie de cât plăteşti CASS să ai mai multe variante: un prim pachet de bază, ai un alt venit la care îţi creşte CASS-ul şi implicit contribuţia mai mare atunci ai un al doilea pachet cu alt tip de servicii. Acesta este sistemul, cred, logic", a declarat Eugen Teodorovici.

 

Ministrul Finanţelor a spus că va discuta cu Ministerul Sănătăţii pentru a vedea care este modificarea legislativă şi care este impactul, iar apoi schimbarea va fi făcută cât mai repede.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22