Descindere în forță a Inspecției Judiciare la Parchet, înainte de audierea lui Dragnea

Dora Vulcan | 16.09.2018

Doi inspectori de la Inspecția Judiciară au descins vineri, la secția Parchetelor Militare din Pachetului General, solicitând procurorilor tot dosarul penal care vizează violențele comise de jandarmi împotriva manifestanților la mitingul din 10 august, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Inspecției.

Pe aceeași temă

 

 

 

Verificarea intempestivă a avut loc cu câteva ore înainte de audierea, ca martor, a liderului PSD, Liviu Dragnea, scrie G4Media. 

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectiei Judiciare, Alin Alexandru, a declarat pentru G4Media, referitor la control efectuat vineri la secția Parchetelor Militare, că ”lucrările Inspecției Judiciare au caracter confidențial”

 

”Pretextul a fost să-l audieze pe procurorul Corbu și să ia actele din dosarul violențelor din 10 august făcut de procurorul Bogdan Pârlog ca să-i verifice activitatea, însă inspectorii de la IJ au luat la studiat tot dosarul. Nu doar li s-au comunicat actele procurorului Pârlog, dar li s-a predat tot dosarul să-l vadă câteva ore. Insistau sa li se pună la dispoziție toate documentele, să vadă unde s-a ajuns cu ancheta. Vizita a fost una neanunțată. Așa că au putut să-l liniștească cât de cât pe Dragnea. înainte de audierea lui la Parchet”, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Inspecției Judiciare.

 

”Nu au nicio competență. Nu aveau voie să vadă dosarul. Codul de Procedură Penală stabilește clar cine și în ce condiții are acces la lucrările de urmărire penală. Inspecția Judiciară nu are. Au comis infracțiunea prevăzută de art 300 din Codul Penal”, a declarat un expert în drept penal pentru G4Media.ro.

 

articolul integral pe G4Media.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22