Liderii europeni ar dori un nou referendum pentru Brexit. Theresa May se opune

Redactia | 21.09.2018

Lideri europeni susțin organizarea unui al doilea referendum pe tema Brexitului. Premierul Maltei, Joseph Muscat, a declarat pentru BBC că ar exista o susținere „aproape unanimă” a liderilor țărilor membre ale Uniunii Europene pentru rămânerea Marii Britanii în UE.

Pe aceeași temă

 

 

 

Organizarea unui nou referendum pentru Brexit, după cel din 2016, care a decis ieșirea Regatului Unit din UE cu 52% din voturi, ar avea un alt rezultat, relevă sondajele de opinie, ceea ce face ca mulți oameni politici, atât britanici cât și europeni, să ceară o nouă consultare populară.

 

"Exista un punct de vedere unanim sau aproape unanim in jurul mesei, potrivit caruia ne-ar placea ca aproape imposibilul sa se produca, (si anume) ca Regatul Unit sa tina alt referendum", a declarat Joseph Muscat, premierul Maltei.

 

"Cei mai multi dintre noi s-ar bucura sa existe o posibilitate ca poporul britanic sa puna lucrurile in perspectiva, sa vada ceea ce s-a negociat, sa vada optiunile si apoi sa decida o data pentru totdeauna", a adaugat el.

 

Omologul sau ceh Andrej Babis a subliniat ca "speram sa incheiem pana la urma un acord, dar, in mare, eu sunt foarte nemultumit ca Regatul Unit pleaca, deci ar fi poate mai bine sa se tina alt referendum si poate ca oamenii ar putea sa-si schimbe parerea". Acest lucru ar permite "sa se rezolve problema destul de rapid", a apreciat el la BBC.

 

Regatul Unit urmeaza sa paraseasca UE pe 29 martie 2019. Cu sase luni inaintea acestui termen, negocierile cu privire la divort intre cele doua parti intarzie sa se finalizeze, iar cele doua tabere si-au pasat mingea una celeilalte - miercuri, la summitul european informal de la Salzburg - pe tema eforturilor de a consimti in vederea indepartarii spectrului unei plecari fara acord.

 

Unii lideri europeni, ca premierii irlandez Leo Varadkar si luxemburghez Xavier Bettel, au evocat deja, posibilitatea organizării unui al doilea referendum, insa fara sa faca din acest lucru o ipoteza de lucru.

 

"UE nu are, cu siguranta, o pozitie asupra acestui lucru", a subliniat de altfel o sursa europeana contactata de AFP la Salzburg.

 

"Nu noua ne revine sa exprimam o preferinta cu privire la ceea ce se poate intampla in Regatul Unit. Aceasta va fi alegerea suverana a britanicilor", a subliniat o sursa apropiata presedintiei franceze, relevand ca "acest lucru nu s-a discutat cu Theresa May".

 

Premierul britanic a exclus, de altfel, din nou, in mod categoric, punerea în discuție a Brexitul.

 

"Eu stiu ca mulți dintre voi nu vrea Brexitul", le-a spus ea omologilor sai la o cina, miercuri seara, la Salzburg. "Dar este important sa fie clar: nu va exista un al doilea referendum in Regatul Unit", a adaugat Theresa May. "Poporul si-a dat verdictul si, in calitate de prim-ministru, eu il voi pune in aplicare. Regatul Unit va pleca pe 29 martie 2019 anul viitor".

 

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a crescut presiunea asupra Theresei May, respingând planul guvernului britanic şi avertizând că se va ajunge la o criză în discuţiile pe tema Brexit dacă ea nu va prezenta o soluţie pentru frontiera irlandeză până în octombrie - termen limită pe care premierul britanic a spus că nu îl va putea respecta, potrivit Rador, care citează The Times.

 

Ameninţarea drastică cu oprirea negocierilor a survenit în timp ce preşedintele francez, Emmanuel Macron, a renunţat la drăgălăşeniile diplomatice şi i-a acuzat pe adepţii Brexit că sunt mincinoşi. "Cei care dau explicaţii că putem trăi fără probleme fără Europa, că totul va fi bine şi că asta va aduce mulţi bani acasă, sunt mincinoşi", a spus el. "Iar asta este cu atât mai adevărat cu cât ei au plecat a doua zi pentru a nu trebui să se confrunte cu această problemă".

 

Comentariile au fost făcute la sfârşitul summitului liderilor europeni de la Salzburg, unde May a făcut apel la UE să facă un compromis pentru a evita scenariul ieşirii Marii Britanii în lipsa unui acord. Ea sperase să primească cuvinte calde pentru guvern, cu care să meargă la conferinţa Partidului Conservator.

 

Tusk, care cu câteva clipe înainte de comentariile pe care le-a făcut a avut o scurtă întrevedere cu premierul britanic, a spus reporterilor că şi el vrea să ducă la bun sfârşit convorbirile, la summitul special de la mijlocul lunii noiembrie. Dar, într-un demers menit a spori presiunea asupra premierului, el a spus că acest lucru nu se va întâmpla dacă guvernul britanic nu îşi onorează angajamentul de a găsi o soluţie salvatoare "precisă şi clară" care în orice circumstanţe viitoare să evite crearea unei frontiere dure pe insula Irlanda.

 

"În lipsa unei mari finale în octombrie, în sensul pozitiv al acestui cuvânt, nu există niciun motiv să organizăm o întâlnire specială în noiembrie", a spus Tusk. "Aceasta este singura condiţie în ceea ce priveşte acest posibil summit din noiembrie".

 

Termenul limită, stabilit pentru weekendul din 17 şi 18 noiembrie pentru problema irlandeză, este o ameninţare care planează asupra premierului May, care îi spusese şefului guvernului irlandez Leo Varadkar, cu câteva ore înainte, că ea nu crede că este posibil ca guvernul ei şi UE să ajungă la un compromis în această chestiune până la summitul din octombrie.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22