Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Gabriela Firea: Se vrea excluderea mea și epurarea a doi miniștri „incomozi” din Guvern
Laurentiu Gheorghe - - - -
2018-09-21
Actualitate Interna
0

Vicepreședintele PSD Gabriela Firea a ajuns la Parlament, unde va începe CEx. Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat că miza de astăzi este excluderea sa din partid și este de părere că Liviu Dragnea va încerca și îndepărtarea a doi miniștri incomozi, Paul Stănescu și Tudorel Toader.

 

 

 

„Cred că miza este excluderea mea pentru că am avut curajul, după ce am epuizat toate etapele, să spun că domnul Dragnea nu își mai respectă angajamentele făcute față de români. Cred că se va propune excluderea mea. (...) Miza e să fie dați afară din Guvern doi miniștri care îl incomodează: ministrul Stănescu și Tudorel Toader (...) Angajamentul nostru este în primul rând față de cetățeni. Noi avem angajament față de țară, de echipă și în ultimul rând față de un om. Oricum s-a câștigat ceva. Faptul că am ajuns la concluzia că lucrurile nu merg în direcția bună în ceea ce privește managementul politic al lui Dragnea și poate înțelege și dumnealui asta. Dacă nu înțelege, atunci lucrurile vor merge din ce în ce mai rău, din păcate. E prematur să vorbim acum în acești termeni de forță. Nu s-a pus problema să fie o astfel de acțiune. Lucrurile s-au acutizat în ultimele 6-8 luni în ceea ce privește blocajul între noi și Liviu Dragnea. 100% suntem pentru menținerea coaliției PSD-ALDE și a guvernului condus de doamna Dăncilă. Sub nicio formă nu vom întreprinde o acțiune care să pună în pericol guvernarea.", a spus Firea.

 

De asemenea, Gabriela Firea a subliniat că nu-și va da demisia din PSD și că nu dorește înscrierea în alt partid.

 

„Am ajuns la execuţii publice, la linşaj, pentru că avem curajul să vedem altfel lucrurile şi să şi argumentăm. (...) Nu demisionăm, nu vrem să constituim altă formaţiune, nu mergem la alt partid”, a mai declarat Firea.

 

Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu, Paul Stănescu, Mihai Tudose, Marian Neacşu, Nicolae Bădălău şi Marcel Ciolacu au venit împreună la şedinţa CEx.

TAGS :
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
739
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22