Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Speranta Cliseru, la comisia de aparare: În 10 august am aprobat un ordin deja semnat
Laurentiu Gheorghe - - - -
2018-09-25
Actualitate Interna
1

Prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, a declarat marți în Comisia de apărare că nu a semnat în 10 august ordinul de evacuare a Pieței Victoriei, ci doar a aprobat unul semnat deja, de către maiorul Laurențiu Cazan. Senatorii din Comisia de apărare i-au audiat marți pe Cliseru, șefii Jandarmeriei și pe ministrul de Interne, Carmen Dan.

 

 

Referitor la protestul din 10 august, Cliseru a spus că înainte a avut „informări de la structura internă de informații, nu se anunța ceva spectaculos”.

 

Prefectul Capitalei și-a nuanțat declarațiile referitoare la minciunile ministrului de Interne, Carmen Dan, spunând că a fost vorba de „o inadvertență” privind ora intervenției. Cliseru nu a specificat exact când a semnat ordinul, invocând ancheta penală declanșată de ancheta Parchetului, dar a spus că nu poate confirma orele comunicate de șefii Jandarmeriei.

 

În plus, prefectul Capitalei a solicitat parlamentarilor să modifice legea adunărilor publice , susținând că legea actuală, din 1991, nu mai este actuală și că nu mai trebuie acceptată desfășurarea mitingurilor neautorizate.

 

„Legat de aceste mitinguri autorizate sau nu, trebuie să respectăm legea, nu trebuie să acceptăm mitinguri neautorizate. Știți bine că de un an și jumătate sunt fel de fel de manifestații în Pta Victoriei care sunt doar anunțate. (...) Eu v-aș ruga să aduceți la zi legea adunărilor publice, a fost făcută în grabă și nu mai corespunde cu ce se întâmplă azi. O simplă notificare către primar nu poate ține loc de autorizare. (...) Nu mai putem să continuăm cu aceste adunări anunțate prin fax-uri și mailuri”, a spus ea.

 

În timpul audierilor, prefectul Capitalei a reiterat ideea potrivit căreia nu ea a semnat ordinul de evacuare, ci doar a aprobat unul semnat deja, menționând că de coordonarea misiunii s-a ocupat maiorul Laurențiu Cazan. "Eu nu am semnat un ordin, am aprobat unul semnat deja. Coordonatorul acțiunii a fost Laureznțiu Cazan", a declarat Speranța Cliseru.

 

Declarațiile Speranței Cliseru, conform monitorizării efectuate de HotNews.ro.

 

Ați fost informată dinainte de ce se așteaptă? De ce ați intervenit doar în 10, au fost și înainte mitinguri?

 

- Legat de aceste mitinguri autorizate sau nu, trebuie să respectăm legea, nu trebuie să acceptăm mitinguri neautorizate. Știți bine că de un an și jumătate sunt fel de fel de manifestații în Pta Victoriei care sunt doar anunțate. Nu pe mine trebuie să mă întrebați cum e această istorie. Eu v-aș ruga să aduceți la zi legea adunărilor publice, a fost făcută în grabă și nu mai corespunde cu ce se întâmplă azi. O simplă notificare către primar nu poate ține loc de autorizare.

 

- Nu mai putem să continuăm cu aceste adunări anunțate prin fax-uri și mail-uri.

 

- Am avut informări de la structura internă de informații, nu se anunța ceva spectaculos.

 

V-ați gândit la măsuri pentru a preveni asemenea situații?

 

- E greu să spun când oamenii se anunță pe Facebook. Vă solicit să modificăm de urgență legea adunărilor publice.

 

Ordinul dat ulterior e acoperit Juridic? Cine minte, cine a fost coordonatorul acțiunii, ministrul Carmen Dan?

 

- Jandarmeria a acționat în baza legii dumnealor. Coordonatorul acțiunii a fost dl Laurențiu Cazan de la Jandarmerie.

 

La ce oră ați semnat acel ordin?

 

Președintele Comisiei îi cere prefectului să nu răspundă.

 

Speranța Cliseru: Nu pot decât să nu confirm cele două ore.

 

Declarații de presă:

 

- Nu am primit amenințări. Mă simt amenințată în continuare, nu pentru ce am făcut. Am respectat legea. Sunt convinsă că lucrurile se vor lămuri.

 

- Nu mi-e teamă că-mi vor pierde funcția. Nu am venit aici cu gândul că ies la pensie.

 

- Nu am o discuție cu premierul Dăncilă.

 

- Bănuiesc că și Jandarmeria a acționat în baza legii și regulamentelor.

 

- Amenințări: telefoane anonime. Am avut un șoc la început că n-am mai pățit așa ceva. Le-am pus pe seama acestor evenimente care au provocat emoție. Am avut un șoc în primele zile pentru că am făcut numai lucruri bune.

 

- Nu știu dacă unii mint.  Probabil că au vrut să schimbe adevărul și alții au fost dezinformați. Sunt și oameni nevinovați care au luat de bun ce li s-a spus nu cred că toată lumea este într-un complot.

 

- Despre declarația că ministrul de Interne minte: Era o neconcordanță, referitoare la ora intervenției.

 

- Au fost gradual mai multe feluri de intervenții.

 

De asemenea, la comisie au fost chemați și șeful dispozitivului de jandarmi din Piața Victoriei și împuternicit Inspector general al Jandarmeriei Române, maior Laurențiu Cazan și colonel Ionuț-Cătălin Sindile.

 

Ministrul de Interne, Carmen Dan, și comandantul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, Cătălin Paraschiv, au fost audiați, pe 18 septembrie, în Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaților în legătură cu posibile aspecte ale încălcării drepturilor omului la protestele din 10 august.

 

PSD este convins că instituțiile statului au acționat corect și legal la mitingul din 10 august și transmite un mesaj de susținere pentru jandarmerie, a declarat Liviu Dragnea, la finalul ședinței de luni a Biroului Permanent Național al partidului.

 

Parchetul General a anunțat, vineri, că șeful Jandarmeriei Române, Ionuț Cătălin Sindile, prim-adjunctul instituției, Sebastian Cucoș, dar și șeful Jandarmeriei Capitalei și coordonatorul intervenției forțelor de ordine în Piața Victoriei pe 10 august, Laurențiu Cazan, sunt urmăriți penal în dosarul violențelor de la miting.

 

Procurorii au mai transmis că ordinul de evacuare a Pieței Victoria a fost dat cu încălcarea legii, ora 23:11 fiind consemnată în mod nereal, și că un secretar de stat din Ministerul de Interne a exercitat presiuni asupra prefectului Capitalei pentru semnarea ordinului.

 

TAGS : proteste psd speranta cliseru audieri
Comentarii
emil 2018-09-25
Cam smechechera distinsa Cliseru...cu siguranta daca nu-l aproba nu-si asuma raspunderea.
Total 1 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
968
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22