Adina Florea, alegerea lui Toader pentru șefia DNA, îl atacă dur la Antena 3 pe Augustin Lazăr

Redactia | 29.09.2018

Adina Florea, propunerea ministrului Justiției, Tudorel Toader, pentru funcția de procuror-șef al DNA, l-a atacat dur pe procurorul general al României, Augustin Lazăr, după ce audierea sa în cadrul secției pentru procurori din CSM s-a amânat.

Pe aceeași temă

 

 

 

Florea l-a acuzat pe procurorul general că face o anumită presiune cu privire la ocuparea funcţiei de conducere a DNA, ea afirmând că Lazăr “pare că îşi exercită funcţia mai mult decât excesiv, cu rea-credinţă”. De asemenea, ea a spus că procurorul general ar trebui să se abţină de la a face orice demers şi că acesta “are un interes personal evident”, transmite News.ro.

 

Acuzațiile Adinei Florea vin după ce joi CSM a amânat audierea sa pentru funcția de șefă a DNA din cauza sesizării făcute de procurorul general Augustin Lazăr la Inspecția Judiciară, dat fiind incidentul de securitate de la Constanța. Florea a fost audiată pe data de 19 septembrie ca martor la Parchetul General în dosarul legat de provenienţa protocolului secret SRI-Parchetul General, publicat de Darius Vâlcov.

 

“Au fost chiar surse avizate, ca să folosesc un termen consacrat cel puţin într-o parte a presei scrise, care m-au avertizat să am mare grijă pentru că există o anume presiune din partea procurorului general. Mi s-a spus că DNA-ul nu este DIICOT, că vor fi surprize mai mari sau mai mici, dar nu m-am gândit niciun moment că surprizele vor fi de o asemenea anvergură”, a spus Adina Florea, într-o intervenţie pentru Antena 3, ea referindu-se la sesizarea depusă de procurorul general pe numele ei la Inspecţia Judiciară.

 

Ea a reafirmat că dosarul în care ar fi vizată, legat de protocolul Parchetului General cu SRI, ar trebui instrumentat de orice altă structură, dar nu Parchetul instanţei supreme.

 

Întrebată cum cataloghează acţiunea procrorului general, Adina Florea a spus că acesta ar trebui să se abţină de la a face orice demers şi l-a acuzat că are “un interes personal evident”.

 

“Din punctul meu de vedere, domnul procuror general ar trebui să se abţină de la a face orice demers. Domnul procuror general are un interes personal evident. Dumnealui este semnatar al acestui protocol, prin urmare, ar trebui să se abţină să facă orice demers. Ar putea ca acest dosar instrumentat de Parchetul General să fie în continuare instrumentat de orice altă structură, dar nu de Parchetul General”, a spus Florea.

 

Ea a adăugat că, după ce a fost prezentată sesizarea în privinţa sa, s-a aşteptat ca procurorul general să se abţină de la vot în şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM în care a fost amânată audierea ei pentru postul de procuror-şef al DNA. În plus, Florea a spus despre procurorul general al României că “pare că îşi exercită funcţia mai mult decât excesiv, cu rea-credinţă” şi că a sesizat Inspecţia Judiciară cu “o grabă nemaivăzută”.

 

“Pare că îşi exercită funcţia mai mult decât excesiv, cu rea-credinţă, în condiţiile în care există acest dosar penal pe rol, a spus şi dumnealui chestiunea aceasta, dosar penal care nu s-a finalizat, despre care dumnealui a susţinut că nu are cum să-l lege de persoana mea şi atunci, deşi există acest doar penal pe rol, iată sesizează cu o grabă nemaivăzută, nemaintâlnită, Inspecţia Judiciară, în condiţiile în care, de regulă, Inspecţia Judicară, în situaţia în care există un dosar penal pe rol, nu am întâlnit situaţii în care să facă verificări, dar poate că de data asta, cine ştie, vom avea  noutate în activitatea judiciară, va exista şi o sesizare de abatere disciplinară la Inspecţia Judiciară concomitent cu un dosar penal la o structură de parchet şi nu ştiu dacă mai există vreun for care să facă verificări. Probabil că vom apela şi la acel for ca să facem verificările”, a declarat Adina Florea.

 

Ea a spus că o “apără în primul rând legea, buna-credinţă” şi că are încredere în lege şi în bună-credinţă. “Ştiu că sunt nevinovată, am convingerea că se va dovedi nevinovăţia mea, deşi se pare că nu mai operează prezumţia de nevinovăţie”, a mai spus Adina Florea.

 

Adina Florea l-a criticat pe procurorul general Augustin Lazăr şi joi, în timpul şedinţei CSM în care urma să fie audiată în vederea eliberării uni aviz, ea spunând că acesta “aruncă anatema” asupra sa şi că nu Parchetul ICCJ ar trebui să cerceteze apariţia în spaţiul public a protocolului cu SRI, publicat de Darius Vâlcov, având în vedere că procurorul general este semnatarul documentului.

 

Florea a precizat că în cariera sa de 28 de ani în magistratură nu a avut „niciun fel de abatere” şi nicio sancţiune disciplinară.

 

Adina Florea l-a criticat pe Augustin Lazăr, spunând: “Fără niciun fel de probă, domnul procuror general vine acum şi spune că aş avea un anume profil etic”.

 

La acest moment, Augustin Lazăr a intervenit, cerându-i Adinei Florea să nu „exagereze” şi menţionând că a spus că profilul etic al candidatului „e important a fi clarificat”.

 

Florea a mai spus că, în legătură cu amânarea audierii sale se gândeşte că ar putea ca altcineva să îi facă o nouă sesizare la Inspecţia Judiciară, caz în care s-ar lua în discuţie o altă amânare.

 

În 24 august, Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a publicat, pe pagina sa de Facebook un protocol încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) în 7 decembrie 2016, iar potrivit informaţiilor din spaţiul public documentul ar proveni de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

 

Ulterior, procurorul general Augustin Lazăr a anunţat recent că există o verificare în curs la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, în urma informaţiilor din spaţiul public potrivit cărora protocolul secret SRI-Parchetul General publicat de Darius Vâlcov ar proveni de la această structură.

 

În 19 septembrie, Adina Florea a fost audiată ca martor la Parchetul General în dosarul legat de provenienţa potocolului secret SRI-Parchetul General publicat de Darius Vâlcov.

 

Secţia pentru procurori a CSM a amânat joi audierea procurorului Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei pentru conducerea DNA, ministrul Justiţiei Tudorel Toader împotrivindu-se şi având un schimb de replici cu Augustin Lazăr.

 

Un membru al secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a cerut amânarea audierii procurorului Adina Florea, până la lămurirea situaţiei privind sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la dosarul legat de provenienţa potocolului secret SRI-Parchetul General publicat de Darius Vâlcov.

 

“Există suspiciunea de abateri disciplinare la Adina Florea. Vă propun emiterea unei adrese la Inspecţia Judiciară pentru a ne transmite o adresă, iar până atunci, să amânăm audierea”, a propus procurorul Andrei-Niculae Solomon în şedinţa secţiei pentru procurori a CSM.

 

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader s-a împotrivit, spunând că nu există niciun temei juridic pentru acest lucru. El a avut un schimb de replici cu procurorul general Augustin Lazăr pe subiectul procedurilor legale.

 

Nu sunt de acord, pentru faptul că nu veţi putea indica temeiul juridic pentru amânarea audierii şi pentru formularea unui aviz consultativ. Nu aveţi un temei juridic nici în lege, nici în vreun regulament, (…) un regulament nu poate fi peste lege, ci este exact invers, regulamentul pune în aplicare normativul juridic la nivel de lege”, a spus Toader.

 

Procurorul general Augustin Lazăr i-a reproşat că vorbeşte despre proceduri legale pe care toţi le cunosc, adăugând ironic că a presupus că şi el, ministrul, ştie aceste lucruri: „Legea 317 prevede evaluarea, nu trebuie să repetăm la infinit asta, că o ştim. Cu toţii am ştiut că Legea 317 este cea care prevede evaluarea, regulamentul detaliază. Am presupus că dumneavoastră ştiţi. Nu trebuie să repetăm aceleaşi lucruri, că le ştim toţi”.

 

La rândul său, Toader a precizat că nu există niciun dosar penal deschis pe numele Adinei Florea şi a dat de înţeles că are anumite suspiciuni în legătură cu apariţia, chiar cu câteva zile înainte de audierea Adinei Florea, a sesizării la Inspecţia Judiciară pentru abateri disciplinare.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22