Macovei: suntem într-un punct critic. Discuția despre ieșirea României din UE e pe față

Redactia | 02.10.2018

Europarlamentarul Monica Macovei este de părere că „planul lui Dragnea de a scoate România din lumea democratică pentru a deveni o dictatură în care el și prietenii lui politici cu dosare penale să nu răspundă pentru nimic devine tot mai periculos pentru români”.

Pe aceeași temă

 

 

”Trebuie să ne unim și să oprim orice acțiune împotriva românilor!

Sub patronajul condamnatului definitiv Liviu Dragnea, trăim o perioadă neagră, când se pune în discuție viitorul României alături de țările democratice.

Toate acțiunile PSD&ALDE din România, cu ajutorul UDMR, nu fac altceva decât să îngrijoreze statele membre, în care justiția este independentă, presa este liberă, legea se respectă și toți sunt egali în fața legii. Din cauza acestor acțiuni ale PSD&ALDE, România riscă pe zi ce trece să devină irelevantă la discuțiile despre reașezarea Uniunii, să fie lăsată în afara nucleului important din UE.

Mai mult, «decizia care se va lua prin referendumul de la sfârșitul acestei săptămâni este o declarație de independență», spunea aseară Marian Munteanu.

Planul lui Dragnea de a scoate România din lumea democratică pentru a deveni o dictatură în care el și prietenii lui politici cu dosare penale să nu răspundă pentru nimic devine tot mai periculos pentru români.

Discuția despre ieșirea României din UE este dovada de netăgăduit a trădării intereselor românilor de a trăi în libertate și democrație în Europa, care ne aduce și bani, și valori. Trebuie să ne unim și să oprim orice acțiune împotriva românilor!” - spune Monica Macovei într-un comunicat remis presei marți. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22