Dragnea, după eșecul legii offshore: PSD își va susține poziția. Nu sunt comentatorul ALDE

Redactia | 03.10.2018

Președintele PSD, Liviu Dragnea, spune că partidul pe care îl conduce a fost de acord ca proiectul legii offshore să se întoarcă la comisii, pentru că nu ar fi avut în plen suficiente voturi pentru a fi adoptat. PSD își susține în continuare poziția în privința unei legi „de o importanță uriașă pentru România”, a mai spus Dragnea.

Pe aceeași temă

 

 

 „PSD a fost de acord sa se întoarcă la comisii legea offshore.Se pare că nu se putea întruni o majoritate pentru a fi votată, iar dacă nu era votată, ar fi picat propunerea și ar fi rămas în vigoare forma inițială din vară. PSD își va susține în continuare poziția pe care a avut-o în comisii. Există calcule și simulări făcute de mai mulți specialiști, inclusiv de către Ministerul de Finanțe. Eu cred că este bine ca în comisie să fie foarte transparente și transmise publicului larg, pentru ca fiecare român să știe despre ce se discută”, a spus Liviu Dragnea, citat de Digi 24. 

 

Întrebat în legătură cu declarațiile deputatului ALDE Varujan Vosganian, care spunea ieri că debaterea legii offshore este „o improvizație”, Dragnea a spus: „Eu nu sunt comentatorul ALDE.

 

Am spus ce am avut de spus, este o lege de o importanță uriașă pentru România”.

 

Totuși, Dragnea spune că nu sunt tensiuni în coaliție să că PSD are în continuare majoritate în Camera Deputaților.

 

Legea offshore a fost retrimisă la comisii. Decizia a fost luată în urma neînțelegerilor apărute între aleșii PSD, ALDE și UDMR.

 

Proiectul prevede că banii nu vor merge la buget, ci într-un fond special pentru finanţarea proiectelor de infrastructură, ce vor fi construite prin parteneriat public privat. Un amendament prevede impozitarea câştigului extraordinar din creşterea preţului la gaze până la 70%. De asemenea, companiile vor avea o cotă mult mai mică de deducere din acest impozit excepţional a investiţiilor făcute, de doar 30%, față de 50% cât era anterior, potrivit unuia dintre amendamentele depuse la Cameră.

 

Companiile petroliere aşteaptă această lege pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte exploatarea gazelor din Marea Neagră. Aici există rezerve descoperite de 200 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, adică de 20 de ori consumul României.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22