Dăncilă față-n față cu calamitățile: Am văzut lucruri care nu sunt conforme cu realitatea

Redactia | 05.10.2018

Premierul Viorica Dăncilă, amețită de succesul vizitei de la Starsburg în Parlamentul European, de aplauzele colegilor miniștri, a încercat să se exprime liber fără să mai citească din foile scrise de consilieri. Rezultatul, „un dezastru produs de calamități”.

Pe aceeași temă

Potop de gafe făcute vineri de premierul României, aflată într-o vizită la Târgu Ocna pentru a verifica stadiul lucrărilor de regularizare a albiei râului Slănic:

 

- vrem să mergem mai mult pe prevenire și mai puțin pe înlăturarea dezastrelor produse de calamități

 

- ani de zile nimeni nu s-a ocupat de acest lucru și ne-am trezit dintr-o dată cu țara cu mii de calamități, cu multe aluviuni și cu multe probleme create datorită intemperiilor vremii

 

- am fost aici când calamitățile au provocat atâtea neajunsuri, atâtea dezastre

 

- să nu uităm, după decembrie vremea nu știm cum va fi, în fiecare an a fost vremea foarte capricioasă, vin zăpezile și atunci putem să ne confruntăm din nou cu situațiile pe care le-am avut în iunie – iulie

 

- n-am spus că țara-i predispusă la calamități. Am spus că datorită intemperiilor vremii am avut calamități

 

- am văzut anumite lucruri care nu sunt conforme cu realitatea

 

- voi mai reveni, pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple

 

 

 "Trebuie să avem o evaluare, să vedem acolo unde avem puncte sensibile, în ce ne împotmolim pentru a putea răspunde. (...) Vrem să mergem pe prevenire, şi mai puţin pe înlăturarea calamităților,dezastrelor produse de calamităţi şi, de aceea, trebuie să luăm în calcul toţi aceşti factori şi să încercăm încet, încet şi prin metode legislative, şi prin investiţii să punem la punct tot acest sistem (...) Din păcate, vedem că de ani de zile nimeni nu s-a ocupat de acest lucru şi ne-am trezit dintr-o dată cu ţara cu mii de calamităţi, cu multe aluviuni şi cu multe probleme create datorită intemperiilor vremii", a declarat Dăncilă la Târgul Ocna, judeţul Bacău, conform unei înregistrări difuzate pe pagina de Facebook a Guvernului și preluată de Agerpres.

 

De asemenea, şefa Guvernului a precizat că a dorit să vadă care este stadiul lucrărilor după investiţiile făcute pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor. "Am fost aici atunci când calamităţile au provocat atâtea neajunsuri, atâtea dezastre. Am promis că mă întorc şi m-am ţinut de promisiune. (...) Am venit să văd şi ce s-a făcut şi ce se va face, voi mai reveni, pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple. Am vrut să văd care este stadiul lucrărilor. Nu vin doar aici, mai merg şi în alte localităţi unde am realizat investiţii şi cred că acest lucru este un lucru de normalitate", a spus Dăncilă.  

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22