Elena Băsescu: Nimeni nu poate spune că eu și cei trei copii nu formăm o familie

Redactia | 06.10.2018

Elena Băsescu, fiica fostului președinte, scrie într-o postare pe Facebook că nu poate niciun politician "cu mustață sau fără" să îi spună că ea și cei trei copii ai săi nu sunt o familie pentru că nu e căsătorită.

Pe aceeași temă

 

 

”Nu poate niciodată vreun decident politic, cu mustaţă sau fără, să ne spună că eu, Anastasia, Sofia şi Traian Junior nu formăm o familie, chiar dacă eu sunt necăsătorită. Solutia constituţională găsită nu va rezolva situaţia.

Având în vedere că, în codul civil, se vorbeşte despre faptul că familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului, iar familiile monoparentale sunt, de cele mai multe ori, cele mai vulnerabile, problematica nu mi se pare deloc lămurită.

Ca întotdeauna când am avut ocazia, mi-am exprimat opţiunea pe o temă importantă pentru societate. Pe de o parte, votul liber exprimat este sufletul oricărei democraţii. Pe de altă parte, politicienii au frica votului, iar semnalul transmis de societate este extrem de puternic”, a scris Elena Băsescu pe pagina sa de Facebook. 

 

Fostul șef al statului și fost președinte PMP a anunțat că va vota cu ”da” la referendumul pentru familie.

 

 „În mod paradoxal, la noi, referendumul este susţinut de socialişti, însă eu provin din familia popularilor europeni care sunt creştin-democraţi şi care încurajează familia. Deci, voi merge la vot pentru un DA, familia formată dintr-un bărbat şi femeie. Din punct de vedere politic rămân un om de dreapta, însă, pe de altă parte, trebuie să vă spun că am văzut discuţii legate de Constituţie, că n-ar permite modificări care reduc potenţiale drepturi, aşa este, numai că tot în Constituţia pe care o invocă cei care vorbesc de un referendum care nu ar fi tocmai constituţional, deci tot în aceeaşi Constituţie a României, scrie că tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte prevalează (...) asupra dreptului intern.

 

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22