PSD, grijuliu cu evazioniștii: Scapă de pedeapsa cu închisoarea dacă se achită prejudiciul

Redactia | 09.10.2018

Un proiect inițiat de deputatul PSD, Rădulescu-Mitralieră, a trecut de Comisia Juridică și intră miercuri la votul final în Camera Deputaților, prevede ca evazioniștii să poată scăpa de închisoare dacă achită integral prejudiciul, la care se adaugă, pe lângă dobânzile aferente, 20% din suma datorată.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Procentajul de 20% este mai mic decat cel adoptat de Senat, de 50%, iar Camera este for decizional pe aceasta lege.

 

Mitralieră motivează inițierea legii prin supra-aglomerarea închisorilor din România, iar statul câștigă pentru că orice evazionist prins se va grăbi să achite prejudiciul, să plătească amenda, și să-și vadă în continuare liniștit de afaceri, în loc să facă pușcărie.

 

"Avand in vedere starea sistemului judiciar romanesc in ce priveste conditiile de detentie si gradul de aglomerare, cat si numeroase cauze in care Romania a fost condamnata de instantele internationale pentru aceste conditii, dar si faptul ca, in cazul infractiunilor de evaziune fiscala, cel mai important este recuperarea prejudiciului suferit de stat”, se propune eliminarea pedepsei cu inchisoarea ci doar achitarea prejudiciului si a unei suprataxe de 20% din datorie. 

 

Daca inculpatul acopera in totalitate prejudiciul si nu mai executa pedeapsa efectiva cu inchisoarea, statul va avea de castigat de doua ori: va recupera prejudiciul creat integral intr-un timp relativ scurt si nu va mai efectua cheltuieli cu detentia condamnatului. Astfel, se vor evita situatiile actuale in care statul nu recupereaza prejudiciul ori il recupereaza foarte greu si intr-un timp indelungat", sustine Mitralieră in expunerea de motive.

 

In favoarea propunerii au votat deputatii PSD, ALDE si UDMR, USR a votat impotriva, iar deputatii PNL s-au abtinut.

 

Camera Deputatilor ar putea da votul final pe acest proiect de lege miercuri, informeaza Mediafax.

 

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, susține inițiativa lui Mitralieră, pe care o consideră  lege europeană: "Sustin orice masura europeana, iar aceasta este o masura europeana", a declarat Teodorovici.

 

Mai mult, ministrul de Finante a subliniat ca statul trebuie sa urmareasca recuperarea prejudiciului si nu trimiterea oamenilor la inchisoare.

 

În schimb, Opoziția consideră că iertarea evazioniștilor este o lege dată cu dedicație, pentru anumiți oameni protejați de coaliția de la guvernare.

 

USR vrea sa atace proiectul de lege la CCR, deputatul Stelian Ion sustinand ca textul nu este clar.

 

"Nu am sustinut acest proiect, pentru ca, atunci cand vii cu reglementari care se refera la legislatia penala, trebuie sa ai la baza niste informatii minimale, spre exemplu, cate infractiuni de evaziune fiscala s-au savarsit intr-un an de zile, cate au fost trimise in judecata. Tot ceea ce facem acum se poate considera ca este in folosul anumitor persoane sau neprofesionist.

 

Trebuie sa vedem de la caz la caz, una este evaziunea facuta de un agent economic mic, un vanzator la taraba, alta este marea infractiune fiscala, acolo trebuie luate masuri dure. Este un proiect important, o sa il avem probabil in dezbatere in plenul Camerei Deputatilor maine si vom vedea ce forma va lua. Nu mai fac referire la modul cum au fost alcatuite textele, neclare, care induc confuzie.

 

Noi analizam foarte clar sesizarea si de aceasta data la CCR, ramane de vazut daca vom avea sprijinul celor din Opozitie", a declarat la finalul sedintei Comisiei Juridice deputatul Stelian Ion.

 

Desi deputatii PNL nu au votat impotriva, ci s-au abtinut, Ioan Cupsa a anuntat dupa sedinta Comisiei Juridice, ca si liberalii iau in calcul posibilitatea sesizarii la CCR a proiectului de lege.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22