Siegfried Mureșan: Există scenariul să nu mai fie o rezoluție privind România în PE

Redactia | 09.10.2018

"Este un scenariu posibil, în discuție, că o eventuală rezoluție privind problemele din România să nu fie redactată”, a declarat acesta, menționând că o rezoluție este rezultatul unui „compromis și noi nu dorim să existe compromisuri pe numele țării noastre”. „Europarlamentari PNL spun că în aceste condiții este mai bine să nu fie adoptată nicio o rezoluție", a afirmat Mureșan.

Pe aceeași temă

 

 

 

Totodată, purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European a precizat că grupul pe care îl reprezintă vrea o poziționare clară a Comisiei Europene în legătură cu „abuzurile” majorității parlamentare de la București. 

 

„PNL și-a pus întrebarea dacă o rezoluție privind România e utilă sau nu. Suntem conștienți că o rezoluție ar fi un amestec, ar fi de toate cu de toate, un compromis al mai multor grupuri politice. O astfel de rezoluție riscă să nu fie foarte clară, să nu fie buna pentru România în ansamblu (...) Cum PPE nu are o majoritate, ne e teamă ca rezoluția ar fi rea pentru România și nu ar reuși să arate cu degetul responsabilii cu încălcarea statului de drept și să diferențieze. Noi am spus ca nu am dori o astfel de rezoluție”, a explicat acesta.

 

Într-o întâlnire cu jurnaliștii români, și europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu a declarat că există posibilitate să nu se ajungă la elaborarea unei rezoluții. „Sunt diverse opinii, niciodată nu știi încotro o ia o rezoluție. Este absolut normal. Pe de altă parte eu consider că a meritat discutat ce se întâmplă în România și ar merita să fie și într-o rezoluție. Depinde ce se întâmplă în perioada următoare. Dacă în România lucrurile vor intră pe un făgaș normal și atunci se mai calmează lucrurile ... dar rămâne în continuare îngrijorarea, mai ales că în următoarea perioadă vor fi discutate Codurile Penale", a explicat Marinescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22