Iohannis, din nou despre referendum: a fost dominat de campanii de dezinformare grave

Redactia | 10.10.2018

Președintele Klaus Iohannis a făcut din nou o referire la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituiei, care a avut loc în zilele de 6 și 7 octombrie, spunând că dezbaterea a fost dominată de campanii de dezinformare grave.

Pe aceeași temă

 

Șeful statului a făcut aceste afirmații, miercuri, în timpul ceremoniei de decorare a angajaților Teatrului Evreiesc de Stat, Cătălina Buzoianu și Ernst Leonhardt.

 

De asemenea, Iohannis a atras atenția supra faptului că discuțiile despre referendum au fost marcate de ură ”și chiar accente extremiste”.

 

”În anul Centenarului, România a avut de trecut un test important, iar pacea socială a fost afectată de o perioadă de tensiuni care au precedat referendumul pentru modificarea Constituției. Când pacea socială este tulburată, întreaga societate are de suferit.

 

Dezbaterea din jurul acestui referendum a fost dominată de campanii de dezinformare grave, în care au prevalat discursul urii și chiar accentele extremiste.

 

Cultura și educația sunt căile principale prin care ne putem proteja în fața încercărilor virulente de manipulare. Numai prin educație și apelul la cultură putem deveni mai toleranți pentru a depăși, cu înțelepciune și maturitate, încercările de dezbinare a societății.” - a spus șeful statului.

 

La referendumul pentru redefinirea familiei s-au prezentat la urne 3.857.308 de alegători, reprezentând 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste. Voturi valabil exprimate la răspunsul ‘DA’ au fost 3.531.732, reprezentând 91,56% din numărul participanţilor, voturi valabil exprimate la răspunsul ‘NU’ - 249.412, adică 6,47%, iar voturi nule - 76.111, respectiv 1,97%. Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul naţional să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22