Pe aceeași temă
Reamintim că proiectul de OUG pentru modificarea legilor Justiției, consultat de G4Media.ro, prevede că pensionarea anticipată după numai 20 de ani de activitate a judecătorilor și procurorilor va fi amânată cu patru ani, până la 31 decembrie 2022. Proiectul de ordonanță de urgență nu conține însă și alte modificări solicitate de Comisia de la Veneția în opinia preliminară din iulie referitoare la legile justiției (vezi aici opinia Comisiei de la Veneția), precum: modalitatea de numire și revocare a procurorilor șefi ai principalelor Parchete (DNA, DIICOT, Parchetul general), reconsiderarea înființării unei secții speciale pentru investigarea magistraților.
De notat că proiectul ar putea suferi modificări de ultim moment înaintea ședinței de guvern programate luni.
Comunicatul integral al Forumului Judecătorilor:
Având în vedere că Legile de modificare ale celor trei Legi ale Justiţiei, respectiv Legea nr. 303/2004 republicată privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 republicată privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, au fost promulgate, ultimele două fiind publicate în Monitorul Oficial al României şi intrate în vigoare, Asociația Forumul Judecătorilor din România atrage atenţia asupra faptului că proiectul de Ordonanţă de Urgenţă, în forma care circulă public, nu asigură punerea de acord a Legilor de modificare a acestor acte normative cu recomandările Comisiei de la Veneția sau GRECO, continuând să fie puse în pericol stabilitatea şi independenţa sistemului judiciar şi, pe cale de consecinţă, însuși parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei.
Astfel, conform Avizului Comisiei de la Veneția din 13 iulie 2018, puterea legislativă și puterea executivă din România au obligația de a regândi imediat sistemul de numire/revocare al procurorilor în funcții de conducere la nivel înalt, în vederea asigurării condițiilor pentru un proces de numire/revocare neutru și obiectiv, prin menținerea rolului unor autorități, cum sunt Președintele și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în măsură să contrabalanseze influența Ministrului Justiției. De asemenea, Comisia de la Veneția a sugerat ca, în contextul reformei ample a magistraturii ce se doreşte a fi realizată, principiul independenței să fie adăugat listei principiilor care guvernează activitatea procurorilor. În plus, potrivit Anexei IX la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, România s-a obligat să asigure independența efectivă a Direcției Naționale Anticorupție, însă, prin modificările aduse, această independenţă este iluzorie atât timp cât revocarea procurorilor șefi ai acestei unități de parchet rămâne la discreția Ministrului Justiției.
Apreciem că şi după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă în forma vehiculată public Ministrul Justiţiei continuă să aibă un cvasi-monopol în ceea ce priveşte numirea/revocarea procurorilor cu funcţii de conducere la nivelul D.N.A, D.I.I.C.O.T. şi a Parchetului General, având în vedere ca Preşedintele României nu se poate opune decât o singură dată ceea ce înseamnă că, după exercitarea acestui drept de veto, va fi obligat să desemneze/revoce pe procurorul-şef dorit/nedorit de executiv, funcţia prezidenţială fiind golită de orice conţinut şi nemaiputând contrabalansa eventualele excese ale politicului. Totodată, observăm că nici legea nr. 303/2004 cu modificările aduse prin Legea nr. 242/2018, nici Ordonanţa de Urgenţă propusă nu prevede că avizul secţiei de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii necesar atât la numirea, cât şi la revocarea procurorilor şefi să fie unul conform, acesta putând deveni doar un act pur formal, astfel încât există riscul ca Ministrul Justiţiei să numească în funcţii de conducere persoane agreate de puterea politică sau să revoce din aceste funcţii persoanele care nu pot fi controlate politic. Or, o asemenea libertate lăsată factorului politic înseamnă periclitarea în mod grav a independenţei sistemului judiciar.
Această atribuţie a Ministrului Justiţiei trebuie coroborată cu dispoziţiile din Legea nr. 304-2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018, care creează structurile speciale pentru cercetarea infracţiunilor săvârşite de magistraţi. Dat fiind faptul că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție se află în subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este vital pentru menţinerea independenţei sistemului judiciar ca Procurorul General să fie dincolo de orice influenţă politică.
Subliniem faptul că, prin Avizul din 13 iulie 2018, Comisia de la Veneția a sugerat reconsiderarea înființării unei secții speciale pentru anchetarea magistraților, propunând ca alternativă folosirea unor procurori specializați, simultan cu măsuri de salvgardare procedurale eficiente. Comisia de la Veneția a stabilit că ”Folosirea procurorilor specializați în astfel de cazuri [corupție, spălare de bani, trafic de influență etc.] a fost angajată cu succes în multe state. Infracțiunile în cauză sunt specializate și pot fi mai bine investigate și urmărite de personal specializat. În plus, investigarea acestor infracțiuni necesită foarte des persoane cu experiență specială în domenii foarte specifice. Cu condiția ca actele procurorului specializat să facă obiectul unui control judiciar adecvat, aduce multe beneficii și nu există obiecții generale față de un astfel de sistem.” CDL-AD (2014)041, Aviz interimar privind proiectul de lege privind Parchetul de Stat al Muntenegrului, par.17, 18 și 23.
De asemenea, prin Raportul ad hoc privind România (Regula 34) adoptat de Grupul de state împotriva corupției (GRECO), la cea de-a 79-a Reuniune Plenară (Strasbourg, 19-23 martie 2018), s-a indicat faptul că secția pare ca ”o anomalie în actuala structură instituțională, în special datorită (i) faptului că nu au existat date sau evaluări specifice care să demonstreze existența unor probleme structurale în justiție care să justifice o astfel de inițiativă; (ii) din cauza modului în care este desemnată conducerea și (iii) a faptului că această secție nu ar avea la dispoziție anchetatori și instrumente de investigație adecvate, spre deosebire de alte organe de urmărire penală specializate. În plus, s-a arătat că acest organism ar fi supraîncărcat imediat din pricina proiectelor de dispoziții care prevăd transferul imediat al multor cauze de la alte parchete, în timp ce numărul mic de personal nu este corespunzător pentru soluționarea acestora. Mai mult, această nouă secție va urmări infracțiunile, chiar dacă sunt implicate alte persoane, împreună cu magistrații (spre exemplu, funcționari publici, oficiali aleși, oameni de afaceri etc.), în conformitate cu formularea amendamentelor propuse la articolul 88 ind.1 alin.11 din Legea nr.304/2004. Aceasta ar putea conduce la conflicte de competență cu parchetele specializate existente (DNA, DIICOT, parchetele militare), chiar dacă autoritățile amintesc că astfel de conflicte sunt, în mod normal, soluționate de Procurorul General. Mai important, există și temeri că această secție ar putea fi ușor utilizată, în mod abuziv, pentru a se elimina cauzele tratate de parchetele specializate sau pentru a interfera în cauzele importante, sensibile, în cazul în care reclamațiile împotriva unui magistrat au fost depuse incidental în acea cauză, deoarece ar intra automat în competența noii secții.
Subliniem că una din anomaliile la care se referă şi GRECO are în vedere modul de alegere al Procurorului-şef al noii Secţii de investigare a magistraţilor. Deşi Secţia este, practic, o componentă a Ministerului Public, propunerea de numire a unei anumite persoane în această funcţie de conducere revine unei comisii în care cei care au puterea de decizie sunt judecători din cadrul Secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, judecători care nu sunt desemnaţi în această comisie într-un mod aleatoriu (de ex. prin tragere la sorţi), pentru a evita orice suspiciune, ci sunt nominalizaţi doar cei care au funcţionat la o instanță de grad de cel puțin curte de apel (art. 88³ alin 2 lit. a din Legea nr. 207/2018). Or, aceasta înseamnă că numai judecătorii cu grad de curte de apel şi care au funcţionat la o asemenea instanţă vor face parte din comisie şi vor decide cine va fi Procurorul-şef al Secţiei de investigare a magistraţilor. Numirea într-o funcţie de o asemenea importanţă trebuie să se facă de o comisie care la rândul ei trebuie să respecte criterii de transparenţă, imparţialitate, competenţă profesională partajată cu a celui intervievat. Însă, în condiţiile în care legea instituie un monopol al unei anumite categorii de judecători din cadrul Secţiei de Judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii, care trebuie sa evalueze competenţa profesională şi managerială a unui procuror de carieră, aceste criterii nu sunt respectate, fiind încălcat şi principiul separaţiei de cariere. În condiţiile în care comisia este alcătuita în majoritate de judecători din categoria mai sus indicată, iar plenul Consiliului Superior al Magistraturii (care trebuie să numească pe procurorul-şef al Secţiei de investigare a magistraţilor) este compus în majoritate din judecători este evident că procurorii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu vor putea participa, în mod efectiv, la desemnarea şi ulterior aprobarea Procurorului-şef.
De asemenea, o alta anomalie priveşte modul de evaluare a procurorilor care vor activa în cadrul acestei secţii speciale. Art. 88 ind. 5 alin 7 din Legea nr. 207/2018 prevede că evaluarea se face de Inspecţia Judiciară, care, pe lângă activitatea profesională a candidatului, va analiza şi sesizările făcute de persoanele cercetate şi de rezultatul acestora. Or, în condiţiile în care doar o sancţiune disciplinară poate reprezenta un impediment pentru participarea la selecţie, introducerea acestui criteriu de evaluare poate conduce la abuzuri şi interpretări subiective din partea evaluatorilor. Articolul mai sus citat introduce pentru prima oara în legislaţia româneasca posibilitatea ca Inspecţia Judiciară să evalueze un magsitrat. O asemenea excepţie de la regulă (evaluarea făcându-se de comisii desemnate de colegiile de conducere ale Parchetelor pentru procurori) nu îşi găseşte vreo justificare logică.
Având în vedere aceste disfuncţionalităţi de reglementare sesizate şi de Comisia de la Veneţia, şi de GRECO, apreciem că se impune abrogarea dispoziţiilor art 88 ind. 1 – art. 88 ind. 9 din Legea nr. 304/2004 modificată prin Legea nr. 207/2018 până la momentul când aceste dispoziţii vor fi puse în concordanţa cu recomandările Comisiei de la Veneţia, recomandări care nu sunt facultative, ci obligatorii.
Un alt aspect pe care îl sesizăm şi care poate duce la slăbirea sistemului judiciar are în vedere dispozițiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Național al Magistraturii (la patru ani de la doi ani în prezent).
În opinia Comisiei de la Veneția, publicată în data de 13 iulie 2018, dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Național al Magistraturii, combinată cu alte modificări poate afecta în mod serios „eficiența și calitatea actului de justiție”. Mai mult, blocajul instituțional ce poate fi generat de prevederile amintite afectează chiar înfăptuirea justiției și independența sa, atât în componenta instituțională, ce privește buna funcționare a sistemului judiciar, cât și în componenta sa personală, care se referă la independența judecătorului. Ordonanţa de Urgenţa recunoaşte în preambulul său că sistemul judiciar este subdimensionat, ceea ce înseamnă că păstrarea acestei dispoziţii va contribui la menţinerea acestei carenţe.
De aceea, se impune, de urgenţă, eliminarea acestor prevederi privitoare la activitatea INM sau, cel puţin, amânarea intrării în vigoare, cel mai devreme până în anul 2022.
Deşi această schimbare a sistemului principal de selecţie şi formare a viitorilor magistraţi are efectele cele mai grave, conjugat cu majorarea vechimii necesare pentru promovarea în funcţie, având în vedere creşterea volumului de activitate în instanţe sau parchete, numărul posturilor vacante în prezent la instanţele şi parchetele superioare şi dificultatea notorie a ocupării posturilor de la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea prin admitere directă în magistratură la standarde rezonabile, este suprinzător că intenţia exprimată prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă nu este de a corecta cele mai importante cauze care ar putea duce la un colaps sub aspectul resurselor umane şi sub aspectul calităţii actului de justiţie (ce nu au putut fi excluse de un studiu de impact), ci doar de a profita de valul de nemulţumiri din magistratură cu privire la efectele negative de ansamblu ale modificărilor ce se doresc a fi aduse legilor de organizare a justiţiei şi legislaţiei în materie penală, nemulţumiri care s-ar manifesta inclusiv prin opţiuni masive de pensionare (astfel cum s-a mai întâmplat în anul 2009), pentru a arăta că, din toate cauzele de iminent colaps, este aleasă doar cea care constituia pentru unii magistraţi – care îndeplineau condiţiile pentru pensionare anticipată – şi un beneficiu raportat la cariera profesională şi la condiţiile dificile de lucru trecute, prezente şi viitoare. În schimb, se optează pentru menţinerea posibilităţii de detaşare a magistraţilor în funcţii de demnitate publică (spre exemplu, chiar la Ministerul Justiţiei), deşi există o decizie a Curţii Constituţionale cu privire la o incompatibilitate cu statutul profesiei, la nivelul Legii fundamentale.
Suntem de părere că modificările preconizate, dacă vor avea un impact negativ asupra sistemului judiciar, aşa cum s-a semnalat în mod repetat, vor determina inclusiv un val de pensionări ale magistraţilor cu peste 25 de ani vechime, deci soluţia este de a corecta cele mai importante cauze care pot afecta recrutarea şi mobilitatea magistraţilor, pentru a menţine un volum de activitate rezonabil, uniform, şi a creşte gradul de atractivitate pentru cei interesaţi de admiterea în profesie (inclusiv juriştii cu peste 5 ani vechime, cu o cât mai bună pregătire profesională), iar nu de a aplica o “corecţie” unora dintre cei nemulţumiţi de ansamblul modificărilor.
În ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la promovarea efectivă la instanțele și parchetele superioare, promovare care se va face în baza unor criterii subiective, respectiv „evaluarea activității și conduitei din ultimii 3 ani”, la Înalta Curte de Casație și Justiție fiind dublată de un interviu formal susținut în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, eliminându-se probele scrise, cu caracter teoretic și/sau practic, acest sistem va conduce la instituirea unui proces de control evident al promovărilor şi la sfârşitul meritocrației în magistratură.
Inechitatea în reglementarea procedurilor de promovare la instanțele superioare este cu atât mai evidentă cu cât gradul de exigență profesională trebuie să fie direct proporțional cu ierarhia instanțelor de judecată în sistemul judiciar român, fiind necesar ca la instanța supremă, dar şi la instanţele superioare să își desfășoare activitatea judecători care au dovedit că dețin cunoștințe teoretice și practice temeinice în specializarea pentru care candidează.
Prin aceste dispoziții se nesocotesc flagrant și actele internaționale care consacră principiile fundamentale privind independența judecătorilor – importanța selecției, pregătirii și a conduitei profesionale a acestora, respectiv a standardelor obiective ce se impun a fi respectate atât la intrarea în profesia de magistrat, cât și la instituirea modalităților de promovare.
Standardele obiective se impun nu numai pentru a exclude influențele politice, ci și pentru a preveni riscul apariției favoritismului, conservatorismului și a „nepotismului”, care există în măsura în care numirile sunt făcute într-o maniera nestructurată. Deși experiența profesională corespunzătoare este o condiție importantă pentru promovare, vechimea în muncă, în lumea modernă, nu mai este general acceptată ca principiu dominant de determinare a promovării.
Amintim că, prin Raportul ad hoc privind România (Regula 34) adoptat de Grupul de state împotriva corupției (GRECO), la cea de-a 79-a Reuniune Plenară (Strasbourg, 19-23 martie 2018), s-au reținut următoarele: ”31. Modificările propuse conțin în continuare o proporție de subiectivitate în procesul de selecție și de luare a deciziilor privind promovările, care prevede o procedură de promovare în două etape, ultima etapă constând într-o evaluare a muncii și comportamentului din ultima perioadă. Amendamentele prevăd, de asemenea, în sarcina CSM să elaboreze și să adopte norme privind procedura de organizare a acestor evaluări, inclusiv numirile la comisia responsabilă și aspectele particulare care trebuie evaluate. GRECO a auzit temeri cu privire la faptul că acest nou sistem ar lăsa mai mult spațiu pentru influențele personale sau politice în deciziile privind cariera, care ar putea avea impact asupra neutralității și integrității sistemului judiciar și că ar fi, astfel, esențial ca CSM să elaboreze norme adecvate pentru a preveni astfel de riscuri, inclusiv criterii clare și obiective pentru a ghida viitoarele decizii ale comisiei de selecție. 32. Din cauza riscurilor și incertitudinilor menționate mai sus, GRECO recomandă (i) să se analizeze corespunzător impactul modificărilor asupra viitoarei structuri de personal a instanțelor și parchetelor pentru a fi adoptate măsurile tranzitorii necesare și (ii) regulamentul de aplicare ce urmează a fi adoptat de CSM cu privire la promovarea judecătorilor și procurorilor să reglementeze criterii adecvate, obiective și clare, care să aibă în vedere calificările și meritele reale ale acestora.”
Apreciem că se impune eliminarea acestui mod de evaluare a magistraţilor în vederea promovării, iar pe termen scurt, cel puţin, amânarea intrării în vigoare a acestor dispoziţii pâna la punerea lor de acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia.
În ce priveşte Legea nr. 234/2018 de completare a Legii nr. 317/2004, învederăm că modificarea esenţială se referă la rolul și atribuțiile stabilite pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ca organism colegial.
Considerăm că rearanjarea rolurilor și atribuțiilor între Plenul CSM și Secțiile CSM conduce la afectarea rolului constituțional al CSM și la depășirea atribuțiilor constituționale specifice Secțiilor, contrar art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), precum și art. 134 alin. (2) și (4) din Constituția României. Dacă s-ar accepta posibilitatea ca atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, adică ale Consiliului Superior al Magistraturii ca organ colectiv și reprezentativ, să fie distribuite celor două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii, ar însemna că vor funcționa de facto două structuri de tip Consiliul Superior al Magistraturii – una pentru judecători și una pentru procurori. Însă, această soluție legislativă neagă rolul constituțional stabilit de legiuitorul constituant pentru Consiliul Superior al Magistraturii ca unică autoritate constituțională reprezentativă pentru magistrați și ar determina accentuarea semnificativă a „corporatismului” decizional al secțiilor, aspect care ar afecta nu numai independența justiției, dar și principiul constituțional al cooperării loiale în cadrul autorității judecătorești, această cooperare loială rezultând din faptul că deciziile care privesc independența autorității judecătorești, cu excepția celor în materie disciplinară, se iau în Plen, cu participarea reprezentanților magistraților, dar și a reprezentanților instituțiilor cu atribuții semnificative în cadrul și cu privire la autoritatea judecătorească (președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție și ministrul justiției). Legiuitorul constituant a instituit o autoritate constituțională în sfera autorității judecătorești care exercită colectiv, în ansamblul său, o serie largă de atribuții constituționale și legale, în timp ce secțiile exercită doar acele atribuții pe care Constituția le-a încredințat în mod expres acestora, precum și alte atribuții de natură legală, dar care sunt în strânsă legătură cu rolul constituțional prevăzut în art. 134 alin.(2) din Constituție. În alte sisteme constituționale, unde constituantul a intenționat să marcheze o distincție netă între corpul profesional al judecătorilor și corpul profesional al procurorilor, au fost create chiar prin Legea fundamentală consilii judiciare distincte.
Chiar dacă aprecierea Comisiei de la Veneția converge spre separarea carierelor în magistratură, singura formă prin care se poate efectua separarea strictă a carierelor judecătorilor și procurorilor o reprezintă o revizuire constituțională.
Ca atare, până la realizarea acestei revizuiri constituţionale, se impune abrogarea dispoziţiilor care reconfigurează rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii ţi reintroducerea în legislaţie a prevederilor modificate prin actualele Legi.
Nu în ultimul rând, avem în vedere şi dispoziţiile din Legea nr. 317/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2018 referitoare la reorganizarea Inspecției Judiciare care vor întări nejustificat atribuțiile inspectorului-șef. Astfel, acesta va numi, dintre inspectorii judiciari, pe cei care vor ocupa funcțiile de conducere (în urma unei simple evaluări a proiectelor de management specifice fiecărui post de conducere), controlând practic selecția inspectorilor judiciari, conducând și controlând activitatea de inspecție și pe cea de cercetare disciplinară, va fi ordonator principal de credite și singurul titular al acțiunii disciplinare. Toate aceste modificări sunt aspecte care indică o relativizare a standardelor profesionale impuse conducerii Inspecției Judiciare, cu consecința eliminării independenței sale operaționale. Această tendință generează efecte negative cu privire la calitatea activității Inspecției Judiciare în domeniul răspunderii magistraților și, pe cale de consecință, este de natură să pună în pericol independența justiției și însuși rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției. Instituirea prin lege a unei dispoziții care, pe de o parte, promovează subiectivismul inspectorului-șef în numirea conducerii Inspecției Judiciare și, pe de altă parte, instituie o dependență totală a tuturor mandatelor de conducere din cadrul Inspecției de mandatul inspectorului-șef constituie o încălcare a principiului asigurării securității raporturilor juridice în exercitarea mandatelor de conducere de către respectivii inspectori judiciari.
De asemenea, atragem atenţia asupra faptului că, prin Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legilor Justiţiei se propune ca şi Ministrul Justiţiei să recapete atribuţia de exercitare a aţiunii disciplinare. O atare reglementare, pe lângă faptul că nu este justificată de nicio urgenţă, conduce la crearea unui cadru legal pentru eventuale ingerinţe ale factorului politic în independenţa sistemului judiciar, şi reprezintă un regres faţă de modul în care este concepută tragerea la răspundere disciplinară a magistraţilor.
Totodată, în preconizata Ordonanţă de Urgenţă se introduce alineatul 8 ind.1 la art. 96 din Legea nr. 303/2004, se prevede că raportul întocmit de Inspecţia Judiciară (act obligatoriu pentru ca Ministerul Finanţelor Publice să poată exercita acţiunea în regres împotriva magistraţilor) se atacă cu contestaţie la tribunalul unde domiciliază reclamantul, hotărârea fiind definitivă. Instituirea unei competenţe exclusive în favoarea tribunalului de la domiciliul reclamantului îngreunează situaţia acestuia, întrucât mulţi magistraţi lucrează la alte instanţe faţă de cele de la domiciliu.
În al doilea rând, este nejustificată reglementarea competenţei materiale în favoarea tribunalului. Pe de o parte, este de imaginat ca subiecţi ai unei astfel de acţiuni în regres pot fi judecători de la Curţile de Apel sau de la instanţa supremă ori procurori de la Parchetele de pe lângă Curţile de Apel sau de pe lângă Înalta Curte, ceea ce ar însemna ca plângerile împotriva rapoartelor înctocmite de Inspecţia Judiciară să fie judecate de colegi de la instanţele inferioare. În condiţiile în care chiar acţiunile în regres sunt judecate de Curţile de Apel, cu cale de atac la Înalta Curte, se impune ca şi calea de atac împotriva raportului (ce a stat la baza acţiunii în regres) să fie judecată tot de Curtea de Apel, cu posibilitatea de a formula recurs la înstanţa supremă, care are rolul esenţial de a uniformiza practica, fiind în acelaşi timp unica instanţă judecătorească din România cu atribuţii în materie disciplinara.
Astfel, art. 96 alineatul 8 ind. 1 din Legea nr. 303/2004 trebuie reconfigurat astfel încât să asigure accesul magistraţilor la instanţe specializate în acest tip de conflicte.
În concluzie, apreciem că, efect al intrării în vigoare a modificărilor aduse legilor justiției, activitatea va fi îngreunată de un volum de activitate excedentar (prin intrarea în sistem a auditorilor doar din 4 în 4 ani), corpul magistraţilor va fi deprofesionalizat, prin renunțarea la examenele de promovare meritocratice, va putea fi supravegheat, prin șeful Inspecției Judiciare și prin Secția specială pentru cercetarea infracțiunilor din justiție din cadrul PÎCCJ, magistrații procurori își pot pierde de facto independența (ca urmare a modului de selecţie a procurorilor şefi), controlul asupra acestora fiind realizat implicit de Ministrul Justiției, factor politic, care le va putea da îndrumări cu privire la “prevenirea și combaterea eficientă a criminalității”.
Evident că toate aceste modificări aduse legilor justiției nu sunt deloc necesare într-o justiție a unui stat democratic, nefiind, sub nicio formă, benefice pentru sistemul judiciar și pentru societate. Dimpotrivă, sunt extrem de nocive pentru magistratură, fiind necesar să fie amânată sau suspendată aplicarea dispozițiilor în cauză, criticate dur de Comisia de la Veneția sau GRECO, până la data revizuirii lor totale, ori, după caz, abrogarea acelor prevederi care sunt în vigoare.
judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte
judecător Anca Codreanu, Tribunalul Brașov, co-președinte
