20 de parlamentari APCE cer investigarea lui Pop și Vâlcov pentru discriminare

Redactia | 20.10.2018

Peste 20 de membri ai Adunării Parlamntare a Consiliului Europei (APCE) cer investigarea lui Liviu Pop și Darius Vâlcov, pentru discriminarea minorității germane din România.

Pe aceeași temă

 

 

Peste 20 de membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) au semnat un proiect de rezoluţie prin care cer forului să ia măsuri urgente pentru a solicita României protejarea minorităţilor naţionale, după declaraţiile lui Darius Vâlcov şi Liviu Pop în legătură cu minoritatea germană din România, scrie News.ro. 

 

Cei 22 de semnatari sunt parlamentari din mai multe ţări, între care Germania, Suedia, Polonia, Ungaria, Elveţia, Lituania. Ei sunt membri ai PPE, dar şi ai socialiştilor europeni.

 

Aceştia arată că minoritatea germană, care s-a stabilit în România în urmă cu secole, intră sub incidenţa Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale semnată de Consiliul Europei în 1995 şi ratificată şi de România.

 

„De când un membru al minorităţii germane a fost ales preşedinte al României în 2014 şi tot mai intens în ultimele luni, această minoritate s-a confruntat cu atacuri sistematice şi a fost ţinta insultelor colective din partea unor înalţi demnitari reprezentanţi ai partidului de guvernământ PSD şi a presei apropiate Guvernului, ceea ce poate afecta permanent pacea socială”, se arată în document.

 

Semnatarii amintesc că fostul ministru Liviu Pop a catalogat Forumul Democrat al Germanilor din România drept o „organizaţie nazistă” într-un interviu public, în luna august. În plus, fostul ministru al finanţelor, actual consilier guvernamental, Darius Vâlcov, a publicat un videoclip pe Facebook cu un montaj ce include simboluri naţional-socialiste menite să-l pună într-o situație dificilă pe preşedintele român, care este membru al minorităţii germane.

 

„Intensitatea şi frecvenţa defăimărilor colective venite din cercurile guvernului şi eşecul altora de a se distanţa în mod public din acestea sunt motive de îngrijorare. Adunarea Parlamentară ar trebui să investigheze implementarea protecţiei minorităţilor naţionale în România şi să solicite urgent României să-şi respecte îndatoririle pentru a proteja minorităţile naţionale - în acest caz protejarea minorităţii germane”, susţin parlamentarii care au iniţiat rezoluţia.

 

La începutul lunii septembrie, Darius Vâcov a postat pe pagina sa de Facebook un clip video care sugerează că #rezist şi Forumul Democrat al Germanilor din România sunt organizaţii naziste. În montaj apărea şi o fotografie cu preşedintele Iohannis, pe care îl aseamănă cu Hitler.

 

La rândul său, senatorul PSD Liviu Pop declara, în 23 august, la Antena 3, că preşedintele Klaus Iohannis a condus o organizaţie care este un „continuator” al unui grup nazist, fostul ministru al Educaţiei spunând că are aceste informaţii „de pe net”. „Grupul Etnic German a fost organizaţie nazistă condamnată pentru crime de război (...) Dacă Forumul German nu e continuatorul Grupului Etnic German, aştept oficial lucrurile acestea, eu am spus ce citesc de pe net”, a susţinut Pop.

 

La începutul acestei luni cei doi oficiali români au fost sancţionaţi şi de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Darius Vâlcov a primit o amendă de 2.000 de lei, iar Liviu Pop, un avertisment. 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22