Corina Creţu despre absorbţia fondurilor UE: Mi-e frică să nu repetăm greşelile din trecut

Redactia | 29.10.2018

Comisarul european pentru policiti europene, Corina Creţu, a declarat la evenimentul EuroIMPACT, organizat la București de Institutul European din Romania în parteneriat cu Hotnews.ro – StartupCafe.ro, că este dispusă să schimbe programele operaţionale astfel încât România să poate absorbi mai multe fonduri europene.

Pe aceeași temă

 

 

 "În România cel mai bun proiect este cel al întreprinderilor mici şi mijlocii, în domeniul competitivităţii. Şi tocmai de aceea sunt bucuroasă că am reuşit să schimbăm programul operaţional regional şi să folosim mai mult instrumente fianciare de 150 de milioane de euro pentru întreprinderile mici şi mijlocii", a spus Corina Creţu, citată de Hotnews.ro. 

 

Comisarul european se teme ca România să nu facă proiecte pe ultima sută de metri a bugetului actual acordat României, la fel cum s-a întâmplat în trecut.

 

"Am spus foarte clar că sunt deschisă să schimbăm programele operaţionale. De pildă, Cehia, săptămâna trecută, ministra a venit la mine cu o solicitare. Au acordat foarte mulţi bani pentru digitalizare, nu reuşesc să-i cheltuie şi doresc să-i transfere în alte domenii unde solicitările sunt mai mari. Cum spuneam, uneori sunt proiecte greoaie, birocraţii, dar tocmai de aceea spuneam că în ciuda acestor lucruri trebuie să avem proiecte de calitate. De aceea, îmi e mie frică să nu repetăm greşelile din trecut, când pe ultima perioadă de programare s-au făcut proiecte doar de dragul de a atrage bani europeni fără a avea neapărat indicatori maximi în ceea ce priveşte locurile de muncă, în ceea ce priveşte valoarea adăugată", a spus Corina Creţu.

 

Comisarul european s-a referit în principal la capitolul de infrastructură, unde proiectele iau mult timp. "Vorbesc de proiectele de infrastructură pentru că aceste proiecte nu se pot face peste noapte. Este nevoie de foarte multă expertiză, de proiecte de analiză. Este vorba de hărţi geografice. Ştiţi foarte bine, de pildă, autostrada Târgu Mureş-Iaşi străpunge munţii, Sunt porţiuni foarte greoaie, este un proiect foarte scump. Este absolut imposibil să crezi că o asemenea autostradă poate fi construită doar pe bani europeni şi doar într-un ciclu european. Deci, de aceea, noi ne-am oferit să facem studiul de fezabilitate până în anul 2020, iar în următorul ciclu financiar 2021-2027 să se înceapă construcţia unor tronsoane. Nu am primit aceste solicitări.”

 

 

Context

 

Corina Cretu: România a pierdut 2 mld. de euro, antieuropenismul promovat de PSD e periculos

 

România a pierdut între 1,8 și 2 miliarde euro pentru infrastructură din cauza unor decizii care au afectat potențialul de absorbție al fondurilor europene și implicit au afectat potențialul de dezvoltare al României, a declarat luni Corina Crețu la București.

 

Prezentă pentru a doua oară la București în ultima lună Corina Crețu,  la Conferinţa “EuroImpact – Impactul şi rezultatele politicii de coeziune în România.”, organizată la București de Institutul European din România, șefa unuia dintre cele mai importante direcții din cadrul Comisiei Europene, în raport cu sumele  gestionate și domeniile de alocare.

 

Dar ceea ce îngrijorează este parcursul în afara agendei europene, din perspectiva apartenenței la UE. În acest sens Crețu a făcut o declarație șoc în nota criticilor făcute în ultimul timp referitor la direcția greșită adoptată de Guvernul Dăncilă în privința dezvoltării României în afara asistenței financiare a Comisiei  și a proiectelor de omogenizare a dezvoltării regionale.   „Cred că România nu-şi poate permite luxul nici măcar de a se gândi la ideea de a ieşi din Uniunea Europeană mai ales acum, când are în faţă preşedinţia Uniunii, când are posibilitatea ca lider al Uniunii Europene să schimbe lucrurile în bine din interior”, a avertizat Crețu.

 

Argumentând necesitatea ca România se concentreze pe utilizarea fondurilor gratuite oferite de UE comisarul european a menționat: ”Din anul 2007 până în anul 2011, rata de absorbție a fost de 4%. Am preluat mandatul în 2014, cu o rată de absorbție de 48%. Încheiem ciclul financiar (…) cu o rată de aproape 90% (…) Din păcate, din cei 19,5 miliarde de euro alocați pe fondurile pe care le gestionez – e vorba de Politica de Coeziune și de Fondul de Dezvoltare Regională – s-au pierdut (…) între 1,8 și 2 miliarde de euro într-un domeniu cel mai sensibil pentru România, cel al infrastructurii de transport”.

 

În acest fel Corina Crețu a revenit și asupra criticilor aduse de consilierul cu condamnare de 8 ani pe un dosar de corupție (într-o primă decizie a instanței), Dragoș Vâlcu, potrivit căruia sumele puse la dispoziția României ar fi insuficiente comparativ cu valoarea proiectelor în lucru ale Executivului.

 

Luni și marți, 29-30 octombrie, comisarul european pentru politică regională Corina CREȚU efectuează o vizită oficială în România. În decursul acesteia, înaltul oficial european se va întâlni cu reprezentanți de prim rang ai autorităților române și va discuta viitorul politicii europene de coeziune în cadrul a două conferințe de anvergură.

 

Corina Creţu şi comisarul european pentru buget şi resurse umane Günther Oettinger vor participa la conferinţa la nivel înalt “O politică de coeziune incluzivă pentru o Uniune mai aproape de cetăţenii săi”, alături de premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Comitetului Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz,  Vazil Hudak, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții. Evenimentul este organizat de Guvernul României.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22