Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Ion Predescu, judecător Curtea Constituţionala: Doar daca au fost influentate rezultatul si ordinea candidatilor se pot anula alegerile. Trebuie "dovezi indubitabile, nu merge cu inchipuiri".
- - - -
2009-12-09
Alegeri 2009
2
PSD poate declanşa repetarea scrutinului pentru Cotroceni, din 6 decembrie, doar în cazul în care va reuşi să depună la Curtea Constituţională "dovezi indubitabile", în condiţiile în care diferenţa dintre Băsescu şi Geoană este de 70.048 voturi. "Doar daca frauda a fost de asemenea natura si proportii ca a influentat rezultatul, deci l-a facut cistigator pe A in locul lui B, atunci da, poate duce la anulare si reluarea votului. Aici nu merge cu inchipuiri", a declarat pentru "Gandul" Ion Predescu, judecator la Curtea Constitutionala.




Întrebat în ce condiţii ar putea fi repetate alegerile pentru prezidenţiale, judecătorul Curţii Constituţionale, Ion Predescu, a declarat pentru Gândul că PSD poate obţine câştig de cauză în acţiunea sa, doar dacă va dovedi că fraudele au influenţat votul final şi ordinea candidaţilor. "Legea spune că, în condiţiile în care se demonstrează că, prin modalităţile în care s-a desfăşurat votul, a fost influenţat rezultatul final şi ordinea candidaţilor - şi numai în asemenea condiţii - se reia votul. Fiecare fraudă în parte trebuie dovedită prin probe indubitabile", a afirmat Predescu.



Dovezile vor fi luate în calcul în funcţie de calitatea lor şi de forţa probantă. "Aici nu merge cu închipuiri. Raportezi la rezultatul final şi vezi dacă l-a influenţat. Condiţia legii este să influenţeze rezultatul final şi ordinea", a precizat Ion Predescu.




 El spune că legea are o raţiune superioară şi nu orice fraudă poate duce la reluarea unor alegeri. "Frauda se pedepseşte individual, conform legii, fie că e contravenţie, fie că e infracţiune. Doar dacă a fost de asemenea natură şi proporţii că a influenţat rezultatul, deci l-a făcut câştigător pe A în locul lui B, atunci da, poate duce la anulare şi reluarea votului", a declarat judecătorul Curţii Constituţionale.




"Toată lumea crede că, în materie electorală, dacă s-au săvârşit infracţiuni sau contravenţii, dacă au votat unii de două ori, alţii de nouă ori, gata, se anulează alegerile. Nu se anulează, ci se pedepsesc cei care au încălcat legea. Iar dacă aceste nereguli însumate duc la influenţarea ordinii sau au determinat câştigătorul finalei, atunci concluzia e cu totul alta. Numai în aceste condiţii Curtea poate constata şi dispune anumite măsuri", spune Predescu pentru Gandul.
TAGS :
Mai multe din Alegeri 2009
Comentarii
Alain 2009-12-09
Cred ca Ion Predescu mai trebuia sa faca inca o precizare: fapta apreciata drept infractiune, sau frauda electorala in acest caz, ar fi trebuit sa fie savarsita exclusiv de parat. Dar daca si reclamantul(pesedeaua si trusturile media care o sustin) a comis aceleasi nereguli/infractiuni, cum se mai poate el legitima drept aparator al dreptatii si legalitatii? This is the question.
Liviu din Timisoara 2009-12-09
Cum se numeste ceea ce a facut antena 3 in dupa-amiaza zilei de 6 decembrie? Organele abiliate nu se pot autosesiza?
Total 2 comments.
1020
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22