Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Un presedinte post-atlantist?
- - - -
2010-11-03
Eglob
0
In ultima vreme, se vorbeste tot mai mult de faptul ca Europa (deopotriva cea de Vest si de Est) pare sa conteze din ce in ce mai putin in filosofia strategica a Statelor Unite. Sigur, este de netagaduit faptul ca portofoliul de putere mostenit de Obama este mult mai redus si mai limitat daca il comparam cu cel al administratiilor precedente. Insa efervescenta regionala a puterilor emergente (in special China si India), supraextinderea militara, deficitul bugetar, recesiunea economiei au impins Casa Alba sa-si reorienteze prioritatile spre regiuni altele decat Europa per se.

Insa nu putem sa nu observam o tendinta care pare sa se contureze tot mai ferm: spre deosebire de predecesorii sai, Obama nu este un atlantist instinctiv. Ci mai degraba un „presedinte post-atlantist, post-occidental” (Tomas Valasek). Cultural si din perspectiva backgroundului sau, Obama este foarte putin conectat cu Europa. Dimpotriva, Pacificul pare sa fie un reper geopolitic (chiar biografic) mult mai natural pentru el decat comunitatea euroatlantica. Anul trecut, in timpul vizitei sale in China, Obama s-a declarat ferm ca fiind primul presedinte orientat spre Pacific din istoria americana.

Schimbarea recenta operata chiar la varful establishmentului de securitate nationala (inlocuirea generalului James Jones cu adjunctul sau Thomas Donilon), cu doar doua luni inainte de summitul NATO de la Lisabona, vine sa confirme aceasta tendinta. Cea mai importanta intrebare este - de ce acum? Intr-un moment sensibil, in care NATO isi va redefini identitatea pentru a treia oara dupa sfarsitul Razboiului Rece, si intr-un context in care Alianta se afla in centrul ofensivei de contrainsurgenta din Afganistan, iesirea din scena a generalului James Jones exprima un simbolism aparte. Jones era un veteran al NATO (a detinut intre 2003 si 2006, cea mai inalta functie din ierarhia sa militara, SACEUR-Supreme Allied Commander Europe), cunoastea din interior bucataria intima a Aliantei si mai ales resorturile intime care o fac sa ticaie. Era un produs euroatlantic prin excelenta: vorbitor fluent de limba franceza, cu o educatie in Franta, cunoastea foarte bine Europa si mai ales problemele structurale care macina de atatia ani NATO. Mai mult, Jones era unul dintre arhitectii transformarii NATO dintr-o alianta tipica Razboiului Rece (reactiva) intr-o alianta mai orientata spre amenintarile secolului XXI, expeditionara, cu o cultura organizationala proactiva, capabila sa desfasoare misiuni in afara teritoriului acoperit de tratatul fondator. Intr-un fel semnalul este acela al unui presedinte relativ dezangajat cognitiv de spatiul euroatlantic. Mai mult, sentimentul devine acela ca procesul de redactare a Noului Concept Strategic al NATO nu reprezinta o prioritate pentru agenda prezidentiala.  Nu mai putin simbolica este si alegerea preferata de presedinte, ca inlocuitor al lui Jones, in persoana lui Thomas Donilon.

Chimia personala dintre cei doi este impecabila (nu acelasi lucru se putea spune despre Jones si Obama; se spune ca Jones nu a facut niciodata parte din cercul de apropiati ai presedintelui ). Legatura dintre Obama si noul sau consilier pe probleme de securitate nationala s-a forjat in transeele campaniei electorale, cand Donilon a fost trainerul candidatului prezidential pentru dezbaterile de politica externa. In cuvintele lui David Rothkopf, Donilon este un excelent „paper-pusher” si “master-bureaucrat”, atribute esentiale pentru eficientizarea mecanismelor si managementul parghiilor de luare a deciziilor. Dar in esenta este mai putin un „strategic thinker”, cat un „doer”. Arthur Herman il vede pe Donilon ca pe un “anti-Kissinger, birocratul birocratilor…al carui succes se masoara prin numarul documentelor pe care le-a citit” si care vede in procesul de creare a politicii externe un ingredient la fel de important ca si substanta sa. Dar oare procesul poate inlocui viziunea, filozofia strategica? Pentru Donilon experienta sa formativa principala este mai putin legata de comunitatea euroatlantica, si mai mult de politica invizibila a grupurilor de lobby din DC (a lucrat multi ani pentru celebra Fannie Mae). Totodata, numirea lui Donilon acum nu este mai putin simbolica atunci cand ne raportam la campania afgana: alaturi de generalul Doug Lute, el este practic unul dintre cei mai sceptici insideri ai administratiei Obama fata de succesul NATO in Afganistan. S-a opus vehement suplimentarii trupelor americane, are o relatie tensionata cu Pentagonul, nu crede in planul generalului Petraeus, iar ziua bilantului campaniei afgane este din ce in ce mai aproape. Intre timp, mesajul pare sa fie: Obama „does not like this war and he wants out” (Bob Woodward).

TAGS :
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Eglob
1780
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22