Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Un spectacol intelectual de mare clasa
LIVIU PAPADIMA - - - -
2004-06-30
Cultura
0
O carte publicata de Andrei Cornea acum sapte ani, Turnirul Khazar, purta subtitlul Impotriva relativismului contemporan. Cine s-ar ghida numai dupa acest avertisment ar avea de ce sa fie cat se poate de surprins de felul in care incepe noua carte a aceluiasi autor, De la Scoala din Atena la Scoala din Paltinis (Humanitas, 2004). Subtitlul noii aparitii editoriale difera el insusi radical de cel precedent atat in ton, cat si in mesajul sugerat (sau anticipat de catre cititor): Despre utopii, realitati si (ne)deosebirea dintre ele. Venind dinspre un autor care ne-a obisnuit, nu numai in lucrarile stiintifice, ci si in publicistica, cu impulsul de a pune ordine si rationalitate pana si in cele mai incalcite si confuze subiecte, formularea alambicata si paradoxala starneste nedumeriri. Ce vrea sa spuna paranteza jucausa prin care negatia e introdusa in enunt? Ca nu ar fi, la urma urmei, nici o diferenta intre a putea si a nu putea distinge utopia de realitate? Ca una si cealalta sunt si totodata nu sunt una si aceeasi?

Preambulul nedumereste o data in plus. In el este descrisa fresca celebra a lui Rafael, Scoala din Atena, pictata in Stanza della Signatura de la Vatican si reprodusa pe coperta volumului. Descrierea, fugara, alunecand pe suprafata picturii, atingand doar in treacat semnele unor intelesuri ascunse, se opreste asupra unui personaj enigmatic, singurul care este, intr-un final, "explicat": "Unii au spus ca e vorba de Heraclit, altii - de Socrate, altii - de Michelangelo... Sa fie pictat acolo Duhul Scepticismului?..."
Relativism, scepticism... Urmeaza disolutia "metodei".

Utopia incerta

Primul capitol clarifica, dupa tipic, subiectul: este o carte despre utopie. Insa, in raspar fata de bibliografia curenta a temei si fata de uzantele academice, in aceasta parte introductiva autorul pare sa vrea sa-si convinga cititorul ca, de fapt, subiectul lucrarii sale nu poate fi circumscris. De altfel, capitolul unu se cheama: Putem defini utopia? - iar raspunsul autorului este negativ. Negatia nu este nici macar retorica, menita sa atraga atentia ca avem de-a face cu o chestiune "complexa". Andrei Cornea considera ca criteriile folosite de regula pentru a preciza sensul notiunii se dovedesc inoperante. Iar demonstratia lui, insotita de numeroase exemple ilustrative, se dovedeste convingatoare. Atata vreme cat esenta utopiei implica, in modul uzual de definire a acesteia, referirea la parametri imposibil de determinat obiectiv precum "realitate" sau "natura umana", singura concluzie valabila ar fi: un proiect este calificat drept "utopic" sau, dimpotriva, "realist", doar in functie de "atitudinea noastra fata de proiectul propus" (p.30, s. a.), de alegerea pe care fiecare o face, indemnat de propriile "ratiuni" afective.

Premisa aceasta este nu numai contrarianta, ci si profund nelinistitoare. Pentru cei care au trait experienta unei utopii social-politice devastatoare, cea a comunismului, acceptarea acestui punct de vedere ar insemna ca repetarea unui atare experiment funest s-ar putea petrece oricand, iar cei care ar incerca sa i se opuna nu ar fi cu nimic mai indreptatiti, pe temei rational, decat cei care ar dori sa il promoveze.

Surprizele textului continua insa. Capitolul urmator revine la personajele centrale ale frescei lui Rafael: Platon si Aristotel. Puse fata in fata, Republica celui dintai si Politica celui de-al doilea se arata a fi, cu randul, cand "mai utopice", cand "mai realiste", daca e sa folosim drept etalon "realitatea" in miscare istorica, de la polis-ul grec pana in zilele noastre. Altfel spus, sansele fiecarei constructii intelectuale de a intalni candva sau undeva "realitatea", de a deveni "realitate" sunt impredictibile. Fundamentarea intr-o presupusa "natura umana" este si ea la fel de nesigura. Realitatea "este ceea ce omul este, sau ceea ce el poate si trebuie sa devina?" se intreaba Andrei Cornea. Ce este asadar mai "utopic", mai "nerealist": principiul "oikeiopragiei" ("fiecare ins sa nu faca decat un singur lucru, si anume cel pentru care este cel mai bine inzestrat si mai bine educat" - p.52), pe care Platon isi bazeaza ideile despre buna intocmire a cetatii, sau constituirea comunitatii politice aristotelice din cetateni "liberi si egali, capabili sa se autoguverneze in mod rational, oameni care isi afla in aceasta activitate implinirea umanitatii lor, a scopului pentru care ei au fost creati" (p.61, s. a.)? Uitandu-ne in jur, la "omul statistic" al vremurilor de azi si de ieri, am fi inclinati sa inversam ecuatia consacrata si sa admitem ca nu Aristotel este cel care priveste "in jos", spre lumea asternuta la picioarele noastre, ci mai degraba "visatorul" Platon.

Abia in cel de-al treilea capitol Andrei Cornea deschide portita de iesire din impasul in care tot el ne-a infundat, nu fara un dram de ascunsa malitie. Este punctul in care cartea sa se innoada, explicit, cu Turnirul Khazar. Nici acest eseu nu era, cum ar lasa sa se creada subtitlul amintit, o diatriba la adresa tendintelor din ultimele decenii din gandirea occidentala reunite sub eticheta "relativismului" ("postmodern", s-ar grabi multi sa adauge, desi Andrei Cornea prefera sa foloseasca acest cuvant cu multa parcimonie). Am regretat, la vremea respectiva, ca lucrarea din 1997 nu s-a bucurat de atentia la care cred ca ar fi fost indreptatita. Ea a aparut intr-un context in care gandirea "postmoderna" isi facuse la noi fani entuziasti pe de o parte, care vedeau in ea eliberatorul de dogmele si de emfazele cu care am fost nevoiti sa traim si (sau) sa supravietuim in comunism si promisiunea unui viitor "planetar", iar scepticii si detractorii o percepeau ca pe o simpla "moda" prizata cu apetit mimetic juvenil. Intre aceste doua pozitii dominante si, mai ales, dincolo de ele, Andrei Cornea incerca nu numai sa avertizeze asupra consecintelor grave pe care le poate avea instrumentalizarea lipsita de discernamant a relativismului filozofic contemporan, ci si sa identifice si sa expliciteze solutia de convietuire cu acesta, asa cum apare ea intr-o lume care nu este, la urma urmei, nici cea mai buna, dar nici cea mai rea dintre lumile posibile - ba chiar pare, in multe privinte, mai acceptabila decat cea 0de dinainte, in care Binele, Frumosul si Adevarul mai aveau inca un credit solid.

De la adevar la responsabilitate

Comprimata intr-o forma schematica, intrebarea din Turnirul Khazar era: daca aceste repere esentiale s-au golit de sens si speranta in edificarea lor a disparut, cum mai putem totusi alege si chiar infaptui binele, frumosul si adevarul? Cu termeni schimbati, intrebarea este reluata in De la Scoala din Atena la Scoala din Paltinis: daca nu putem distinge riguros intre "realitate" si "utopie" si nici decide obiectiv ce proiecte social-politice merita intr-adevar sa fie imbratisate, cum putem sti macar pe care ar trebui sa le respingem? Salvatoare se arata si de aceasta data, ca si in Turnirul Khazar, "a doua optiune", mai limpede concretizata decat in cartea precedenta si mai bogat ilustrata in capitolele ce urmeaza. Pe palierul "primei optiuni", al "comparatiei extrinseci", ramanem in arbitrarul preferintelor individuale: compararea oricarui proiect societal cu o "realitate" presupusa, pentru a il trece prin "proba veritatii", este inconcludenta, oricate stradanii rationale am investi in aceasta operatie. Putem atunci sa facem recurs la a doua optiune, punand in miscare "comparatia intrinseca", pentru a vedea daca autorul unui proiect se include sau se exclude pe sine din modelul de societate pe care il imagineaza si il propune sau nu. Supunand un proiect "probei responsabilitatii", ne dam seama daca e cazul sa avem incredere in el. Opozitiei dintre "realism" si "utopie" ii ia locul, pe acest palier secund, cea dintre "entopie" si "atopie". Cea dintai, arata Andrei Cornea, pune in joc credintele noastre, avand, ca atare, o viguroasa forta de persuasiune, dar conduce la judecati parohiale. Cea din urma, in schimb, slaba, se preteaza unui acord rational - este "universalizabila". Politica aristotelica da loc filozofului in cetate, asigurandu-i conditiile in care sa-si implineasca umanitatea, in vreme ce Republica platonica il exclude, obligandu-l, pentru a conduce comunitatea, la minciuna si facandu-l astfel sa-si renege identitatea.

In aceeasi linie de argumentare, "responsabila" se dovedeste Utopia lui Thomas Morus, nu si Principele lui Machiavelli, in care florentinul teoretizeaza separarea neta intre mijloacele politice - rationale, la dispozitia consilierului "tehnician" - si scopuri - irationale, apanaj al conducatorului - pentru a pleda in final pentru propria "agenda" politica, aspiratia patriotica pentru unificarea Italiei. Demne de incredere sunt proiectele "utopistilor" de secol al XIX-lea, Fourier, Owen sau Saint-Simon, nu si cel marxist insa, in care "Marx istoricistul" si "Marx revolutionarul" se bat cap in cap.

Intre text si biografie

Spectaculos este capitolul despre scenariul paidetic al lui Noica, una dintre cele mai frumoase luari de pozitie pe fundalul disputei starnite de "mostenirea" filozofului. Scris cu nedisimulata simpatie, acest capitol pune deliberat intre paranteze ideile profesate de Noica, aducand in schimb in lumina efortul exceptional al acestuia de a se construi pe sine, uneori prin renuntari dureroase, ca "cetatean" al propriei "utopii".

Apar totusi inevitabil puncte nevralgice in demonstratia seducatoare a lui Andrei Cornea. E greu, de exemplu, de ocolit nedumerirea: ce-l poate indemna pe un ganditor sa faureasca un proiect "atopic", caruia el insusi sa ii cada victima? Daca orice utopie e animata de dorinta de a face, cu ajutorul ideilor, o lume mai buna decat cea in care vietuiesti, cum sa nu vrei sa te bucuri tu insuti de avantajele ei? Prostie? Incapacitate de a-ti lamuri propriile aspiratii? Mistificare deliberata sau involuntara?

Cred ca Andrei Cornea a intuit acest punct vulnerabil, atunci cand s-a decis sa insiste asupra faptului ca este vorba despre "eul auctorial", despre ipostaza in care autorul se proiecteaza pe sine in text, si nu despre persoana reala, "eul biografic". Despre tot felul de "instante" auctoriale s-a vorbit din belsug in ultimele decenii in studiul fictiunii narative: autor "abstract", "implicat", "inclus" s.a.m.d. Definirea lor a ramas, pana astazi, neclara. Si in cartea lui Andrei Cornea persista ambiguitati similare. Daca, de exemplu, "Marx istoricistul" si "Marx revolutionarul" sunt simple "voci" ale scrierilor filozofului, utopia comunista poate fi rejectata pe temeiul incongruentei logice, aspect ce nu poate fi incadrat, in schema data, nici in prima si nici in cea de a doua optiune. Pentru a descalifica proiectele totalitare sustinute de catre intelectuali, Andrei Cornea arata ca acestea fac imposibila insasi conditia intelectuala, caracterizata prin "noutate si originalitate individuala", competitie libera, controverse "purtate prin medii impersonale si exoterice" etc. (p.175). Dar cate dintre "eurile auctoriale" care corespund unor intelectuali en titre mai sunt purtatoare ale acestor valori atunci cand dau glas simpatiilor totalitare? Nu includ adesea proiectele societale si aspiratia celui care le-a conceput catre o schimbare de identitate - mai exact, catre o modificare a "identitatii de rol" - prin care, de pilda, filozofului sa-i fie ingaduita "minciuna utila", intelectualul sa scape de tracasarile "pietei libere" s.a.m.d.?

M-a uimit in permanenta si m-a captivat capacitatea lui Andrei Cornea de a "inscena" inlantuiri extrem de elaborate de rationamente. El imbina, adesea intr-un mod deconcertant, o rigoare severa a gandirii cu o debordanta placere speculativa. Poate ca reactia nedrept de firava la provocarile pe care le lanseaza se datoreaza in oarecare masura impresiei de "artificiu", de "spectacol", pe care o trezeste, in scrierile sale, miscarea ideilor. Nervul reflectiei proaspete si scormonitoare, ca si claritatea si eleganta scrisului ma fac sa-i citesc fiecare carte cu sufletul la gura, asteptand-o apoi pe urmatoarea.

Andrei Cornea, De la Scoala din Atena la Scoala de la Paltinis, Ed. Humanitas, 2004

TAGS :
Warning: mysql_fetch_object(): supplied argument is not a valid MySQL result resource in /home/rev22/public_html/system/functions/query_function.php on line 24
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Cultura
574
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22