Catalin Voicu este anchetat pentru trafic de influenta si nu are voie sa paraseasca Bucurestiul Esenţial

Fara Autor | 11.12.2009

Pe aceeași temă

După cinci ore de audieri, senatorul PSD Cătălin Voicu a părăsit sediul DNA şi a declarat că a fost chemat în calitate de învinuit. DNA l-a obligat să nu părăsească localitatea, pentru 30 de zile. Voicu a fost chemat la audieri fiind cercetat pentru fapte de corupţie.

Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost adus la sediul DNA în baza unui mandat de aducere pentru a fi audiat într-un dosar în care este învinuit, au declarat surse oficiale, citate de Evenimentul zilei.

Conform unui comunicat oficial, DNA precizează că: "Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în cursul anului 2009, Cătălin Voicu a pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Azi, procurorii anticorupţie au dispus faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a declarat că în prezent, procurorii anticorupţie desfăşoară acte procedurale în acest caz. Conform unor informaţii neoficiale Voicu este acuzat de trafic de influenţă şi divulgare de informaţii clasificate".

Alte suse acreditează ideea că Voicu a fost dus la DNA în baza unui mandat de aducere, după ce a refuzat să se prezinte la audieri, în mai multe rânduri.

Voicu beneficiază de imunitate, procurorii putând să-l audieze, după ce acesta a acceptat să nu facă uz de drepturile ce decurg din calitatea de senator. Conform legii, deputaţii şi senatorii pot fi audiaţi, dincolo de imunitatea parlamentară, dacă sunt prinşi în flagrant sau dacă faptele sunt considerate de o gravitate deosebită.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22