Tia Serbanescu

Tia Serbanescu

Poluări

13.01.2020

Poluarea din România și în special din București a speriat Comisia Europeană dar și pe specialiștii din țară care consideră că aerul din Capitală este la fel de irespirabil precum cel din Australia.

Tia Serbanescu

Semne

07.01.2020

A început anul 2020. Potrivit horoscoapelor, va fi un an tensionat.

Tia Serbanescu

Restanțe

24.12.2019

Faptul că ședința solemnă a Parlamentului consacrată celor 30 de ani de la Revoluție și martirilor ei a fost condusă de Meleșcanu este un mod de a spune răspicat că acoperiții au câștigat partida.

Tia Serbanescu

Obsedantele decenii

16.12.2019

S-au împlinit 30 de ani de la Revoluție și Ion Iliescu (inculpat în sfârșit pentru crimele comise atunci) a acordat un interviu agenției ruse Tass (de, prima dragoste, ultima dragoste).

Tia Serbanescu

Sărbătorile deficitului

10.12.2019

O bătaie electorală nu strică nimănui. Cel puțin o vreme (până uită), cei care au luat-o pe coajă se mai cumințesc.

Tia Serbanescu

Resetarea

02.12.2019

Ei, acum avem un președinte nou, pe vechiul Iohannis (când are cravată bleu e mai comunicativ, când e cu cea albastră e inabordabil), avem un premier nou, respectiv, vechiul Orban.

Tia Serbanescu

Iohannis bis, Dăncilă chix

26.11.2019

Uf, bine ca s-a terminat.

Tia Serbanescu

Pentru cine bat clopotele?

19.11.2019

Duminică-seară, vom afla cine rămâne președinte și cine pleacă la Videle.

Tia Serbanescu

Între tururi

12.11.2019

Adevărul este că Iohannis era de mult în turul doi (37%) unde o aștepta nerăbdător pe Dăncilă (23%), considerată victima perfectă.

Tia Serbanescu

Primul tur, ultimul tun

05.11.2019

PSD a fost și e de același tip cu toate partidele - și chiar mai rău decât atât.

Tia Serbanescu

Între două guverne

29.10.2019

Ca să nu-i pese. Văzând însă câtă lume i-a sărit în cap pentru șmecheriile cu fonduri europene, Barna s-a răzgândit nițel: „Suntem aproape de susținerea guvernului“.

Tia Serbanescu

Premierul resemnat

21.10.2019

Greu de dărâmat Guvernul Dăncilă, dar și mai greu de trecut guvernul lui Orban - pe care Iohannis l-a desemnat cu convingerea că „va fi o guvernare de tranziție de succes“.

Tia Serbanescu

Dăncilexit

15.10.2019

Oare cât o fi dat Dăncilă pe căderea ei de la guvernare?

Tia Serbanescu

Ore fierbinți

07.10.2019

Încă puțin și se votează moțiunea de cenzură. Până atunci ambele tabere negociază în draci fiecare vot. Pe piața Tv se zvonea că un vot pentru guvern ajunge la 200.000 de euro.

Tia Serbanescu

Dama de pică

01.10.2019

Vio a repurtat un eșec cu majusculă nu numai în UE, ci și în SUA (unde nici ea nu știe ce căuta).

Tia Serbanescu

Singuri acasă

24.09.2019

Săptămâna asta suntem singuri acasă. Nu ne mai bate nimeni la cap.

Tia Serbanescu

Destructurare

17.09.2019

Cum poate cineva care nu e în stare să gândească măcar o dată să se răzgândească de mai multe ori rămâne un mister.

Tia Serbanescu

Jocuri periculoase

09.09.2019

Sunt dure luptele între doi bărbați; cele între două femei sunt și ele pasionale - dar nimic nu se compară cu luptele dintre un bărbat și o femeie.

Tia Serbanescu

Criză cu premeditare

03.09.2019

Atelajul politic Ponta - Tăriceanu - Diaconu n-a păcălit pe nimeni. Toată lumea știe ce le poate pielea.

Tia Serbanescu

Pe butuci

27.08.2019

Gata, Dăncilă a fost validată „ca și candidată“ a PSD la prezidențiale într-un congres mic (o mie de tacâmuri), scurt și bleg - cu discursuri (Fifor, Orlando) tip moartea pasiunii.

Tia Serbanescu

Parada candidaților

20.08.2019

Iohannis se află acum la Casa Albă, unde se întâlnește cu președintele SUA - ceea ce echivalează cu o binecuvântare electorală.

Tia Serbanescu

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22