Împărțeala

S-au redeschis școlile, cu măști obligatorii – dar fără separatoarele de “pepsiglass” lăsate de Anisie. Să sperăm că nu vom regreta deschiderea.

Tia Serbanescu 09.02.2021

De același autor

A-nceput și noul an parlamentar – ceea ce a adunat-o de pe străzi pe Șoșoacă (o adevărată femeie a străzii) care nu contenește cerând demisia ministrului Sănătății pentru tragedia de la spitalul Balș. Deși e vlădică doar de-o lună, Vlad Voiculescu e, totuși ierarhic vorbind primul responsabil. Se zvonește că va și primul remaniat mai ales că și-a angajat la minister vreo 15 prieteni. La Balș însă nici măcar pompierii spitalului, angajați de Streinu Cercel, n-aveau autorizație. Norocul lui Cercel este că a zbughit-o (după 19 ani de domnie) în Senat pe listele PSD căruia i-a dat plicul cu 130.000 de lei pentru acest transplant. Acum însă parlamentul așteaptă bugetul, unde potrivit lui Cîțu “sectorul economic trebuie să fie prioritar și nu Învățământul, nu Sănătatea”. I-auzi! Păi, de-aia e sectorul economic la pământ (dovadă companiile de stat falimentare) – fiindcă învățământul și sănătatea n-au fost prioritare iar în funcții de conducere au ajuns analfabeți funcționali și persoane nesănătoase. La Apele Române (Iași - Bârlad) este “ingineră” o fostă chelneriță (pila unui lider PNL) iar tatăl pensionar al unui director a fost și el relansat la ape. Ce ape tulburi! Și la Autoritatea Rutieră a ajuns șefă o dactilografă (activistă PSD) care cumulând tot felul de sinecuri are un venit lunar de mii de euro. De, când scrii ce ți se dictează, capeți o oarecare autoritate. Până și la Miniserul Economiei există suspiciunea că ministrul Năsui și-a băgat nasul (și prietenii) în repartizarea fondurilor către IMM-uri. Cîțu își trimite corpul de control și la Năsui, și la Ape. Orice corp cufundat în apă face valuri. Bătălia săptămânii s-a dat însă pe uscat - pentru prefecturi, unde PNL a renunțat la prefectura Capitalei lăsând-o la PLUS. Ce are Cioloș cu prefectura? Cum să lași prefectura Capitalei unui partid strecurat în Parlament ca puricele în blana USR? PNL a cedat și prefectura Cluj către UDMR spre nemulțumirea liberalilor din Ardeal: ”Orban a trecut linia roșie!” a avertizat Emil Boc. Costisitoare viktorie, Orban! Între timp continuă protestele față de înghețarea salariilor. Doar prețurile nu îngheață. Au antigel. Dar cum s-or simți oare baronii sindicali ( înțepeniți în funcții) cu venituri uriașe din cotizațiile celor pe care chipurile îi reprezintă făcând averi, mitinguri la comandă și parade la tv? La metrou de pildă, deși există pierderi, salariile cresc prin grija baronului sindical Rădoi care-și asigură astfel și averea și inamovibilitatea. “Ne-am săturat de amenințările lui Rădoi care taie și spânzură la metrou de 30 de ani” a anunțat ministrul Drulă trimițând corpul de control în “republica Metrorex”. Rex Rădoi! E regat, nu republică. Deși tăcerea e de AUR, Șoșoacă, indignată de legea educației sexuale în școli, a citit cu voce tare în Senat pasajele care au stârnit-o – după care a dat o petrecere cu zeci de invitați fără măști, fără distanțare. Și fără educație socială. Până și AUR care, după spusele lui Băsescu “umblă cu steagul în mână și cu poporul în gură,” s-a cam saturat de Șoșoacă. Doar deputatul PSD Dumitru Coarnă o admiră și “ar lua-o ca avocat”. De, unde-i Coarnă e și copită. Nici primarul din Botoșani n-a mai suportat bustul lui I.C. Brătianu în sediu și l-a dus în frig în magazie. Noroc că statuile nu se plâng niciodată.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22