Ministrul și condamnatul

Nuntă la castel: s-a însurat Dragnea jr. Înaintea fericitului eveniment (care a renunit toată nomenclatura PSD), mirele și-a oferit o mașină de 150.000 de euro. Ei, cu banii de la nuntă poate să-și ia și elicopter. Socrul mare era însă cam stresat înaintea nunții: înscenarea cu puciul i-a eșuat și toată mizeria i-a refulat în cap.

Tia Serbanescu 28.08.2018

De același autor

Asa ca acum vrea miting de protest la Cotroceni întrucât „e fierbere mare în PSD“ pe acest subiect. Așa și arată PSD: cam fiert. Dar nici fiert nu e mai bun decât crud. Iar când fierbe, Dragnea scoate aburi: ce vă tot văitați că ați fost gazați? Stați să vedeți ce am pățit eu acum un an la Athénée Palace. Acolo era să mor, beat de putere și mințind îngrozitor. Concret, urma să fie asasinat de patru străini (trimiși de Soros) care l-au privit chiorâș și i-au făcut gesturi amenințătoare. Groaznic! Dragnea n-a precizat dacă atentatul a reușit sau nu. Oricum, ce a rămas din el arată tare prost: întreține consilieri străini (bașca Bușcu și Coldea) care îi plasează diversiuni turcești stricate. Identificați rapid, cei patru asasini ai lui Dragnea sunt trei: ridicolul și pana de idei. Ambele sunt letale. Vâlcov a povestit și el că, în 2015, KGB a vrut să-l racoleze (prin Gușă) și să-l pună premier. Racolarea ar fi avut loc într-un restaurant la o masă cu mulți invitați. Adică Gușă a vrut să-l racoleze în public? Kaghebiștii ăștia chiar n-au nici o jenă. Vâlcov pretinde că a refuzat, dar pare complet racolat: a venit barza și “i-a lăsat în prag” protocolul secret (dar legal) dintre SRI și Parchetul General din 2016 pe care l-a prezentat ca activ, deși era denunțat din 2017. Fake-news. Preluând misiunea de la condamnatul Vâlcov, ministrul Justiției Tudorel a anunțat imediat evaluarea procurorului general Augustin Lazăr. Or, la Tudorel, evaluare înseamnă evacuare. Vezi cazul Kövesi. Ordinul de evacuare forțată era semnat de mult. Vâlcov și Tudorel l-au executat. Iată că pentru asasinarea justiției ajung trei români: doi condamnați (Dragnea și Vâlcov) și un ministru. Cică lui Vâlcov i s-a oferit și vicepreședinția BM (Băncii Mondiale), dar a refuzat din nou. A preferat să plimbe sacoșe cu bani prin cimitire. Revenită la gafele ei de lucru, Dăncilă „a abrogat sau aprobat, mai bine spus“ niște documente, si l-a acuzat pe Iohannis că, întârziind CSAT (cu avizul pentru rectificarea bugetară), pune în pericol pensiile, salariile, alocațiile, medicamentele, autostrăzile, școlile, agricultura și toate celelalte găuri negre. Iohannis a zis că Dăncilă minte fiindcă poate face rectificarea în toate domeniile, cu excepția serviciilor secrete, pentru care e necesar avizul CSAT. Logic. Lia Olguța a recunoscut însă ca n-are bani de pensii dacă nu-i ia de la servicii și de la președinție. Zău? Tigrul Europei a ajuns tigrul platanului? Acum trebuie să le dea securitatea și Iohannis bani de pensii? Rușine! Cât despre dorința lui Dragnea de a-l suspenda, Iohannis a replicat scurt: „Ha, ha, ha!“ - după care a constatat că „PNL e în consolidare“. Ha, ha, ha. Dragnea ne-a asigurat însă că n-avem scăpare: „Acest guvern nu pleacă“. Ce lovitură pentru Soros. De când vrea el să scape de Dăncilă. Femeia asta i-a dat viața peste cap. Așa că au sosit alți patru străini cu mesaje dure pentru Dragnea: bătrâne, cât ne costă s-o elimini elegant (ca pe Grindeanu și Tudose) și pe Viorica? O plajă în Madagascar? Numerar? Sau o casă în Costa Rica?

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22