TeStarea de alertă

Gata, lumea se relaxează. N-are motive, dar n-are răbdare. Și la noi începe relaxarea restricțiilor și relansarea economiei deși deocamdată avem relaxarea economiei și relansarea epidemiei.

Tia Serbanescu 11.05.2020

De același autor

“N-am ajuns în vârful epidemiei” ne-a avertizat Tătaru dar ”suntem pe platou” susține Rafila și chiar “spre panta descendentă” pretinde Orban. De, fiecare e în altă parte. Dar oriunde am fi, ne punem măștile - chiar dacă nu e carnaval: ”bilanțul deceselor nu este real” ne-a anunțat secretarul de stat Horațiu Moldovan explicând că 80% din decesele atribuite COVID se datorează unor “comorbidități” ale pacienților. Da, dar fără COVID ar mai fi trăit un anotimp, un an, un timp. Și fiecare zi de viață contează. Carpe diem, Horațiu. E clar că și sistemul medical are comorbidități.

Orban și-a făcut și el analizele după 6 luni de guvernare iar testul a ieșit pozitiv. Stăm mai bine (la COVID) decât Spania, Italia, Franța iar la economie “stăm mai bine decât ne așteptam”. Mai bine? Păi, mai binele e dușmanul binelui. Iohannis ne-a asigurat însă că “am găsit soluții pentru toate problemele economiei” (n-a spus care ca să nu afle economia ce-o așteaptă) iar “România va ieși cu bine din această criză”. Și va intra în alta: Ciolacu vrea să dărâme guvernul (ca să avem pandemie cu pandalie) și curtează UDMR – ceea ce l-a încurajat pe Viktor Orban să posteze harta Ungariei incluzând Transilvania. Putea să includă și Moscova, căci Moscova e acum capitala Budapestei. Omologul, omonimul și antonimul său Ludovic Orban i-a replicat proverbial: “vrabia mălai visează”. Iar mămăliga nu explodează. Dar recidivează. Ciolacu voia chiar “să repornească România” dar l-au lăsat puterile: i s-a făcut rău în timp ce prezenta metodele de pornire. Și astfel slăbiciunea (trecătoare, din fericire) a lui Ciolacu a aruncat în aer promisiunile economice ale PSD. Ghinion! Și asta după ce PSD încasase o lovitură năprasnică de la CEDO unde Kovesi a câștigat procesul împotriva revocării ei abuzive de la DNA - la cererea lui Tudorel, la ordinul lui Dragnea și cu mâinile lui Dorneanu (preferatul rușilor de la Sputnik) și ale CCR.

Prinzând momentul, Iohannis a atacat dur PSD (“care și-a făcut un scop din bulversarea justiției și protejarea infractorilor”) și CCR “care trebuie să-și revizuiască de îndată“ toate deciziile influențate politic. Vezi să nu! Tov. Dormeanu s-a răzbunat imediat declarând neconstituționale (la sesizarea Renatei Weber Sputnik) toate amenzile date în starea de urgență. “CCR împiedică guvernul să apere sănătatea oamenilor” a acuzat Orban. Caz penal! “Zădărnicirea combaterii epidemiei”! Odată pornită (și ea pornește la prima cheie spre admirația Sputnicilor), Renate a contestat și starea de alertă. Dar n-a putut contesta starea de nervi a lui Iohannis provocată de “PSD și acoliții săi care lucreaza prost și toxic în Parlament” împiedicând guvernul să reseteze România. Adevărat. De-asta e guvernul cam împiedicat. Dar optimist. Cîțu a contrazis prognoza CE privind scăderea economiei cu 6% în acest an: “total greșit, ne vom reveni în trimestrul 3”. Din 2023.

Unii nu-și revin însă niciodată. Uite, milionarul Cataramă s-a dus special într-un focar de infecție ca să ia (gratis) un COVID – pentru a demonstra că “virusul nu e atât de fioros”. I s-a urât cu binele. Așa-i când ai de toate: vrei și viruși, vrei și dosar penal. Sperăm să scape cu bine din întâlnirea cu virusul. Ia să-i vedem: Cataramă și COVID își fac firmă sau partid?

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22