De unde știm ce-i fals?

Combaterea dezinformării și teoriilor conspiraționale nu ține de ideologie, ci de proces, iar analizele la care contribui sunt făcute cu atenție la riscul prejudecăților de tot felul.

Ciprian Cucu 09.08.2022

De același autor

De când scriu despre dezinformare și teorii conspiraționale, primesc repetat o întrebare: de unde știu eu ce e adevărat sau fals? Dacă sunt eu cel cu bias-uri și nu fac decât să pun etichete precum „dezinformare” sau „conspiraționist” ideilor sau persoanelor care nu-mi convin?

Întrebarea vine, de obicei, de la oameni care se simt într-un fel atacați – fie pentru că am scris ceva rău de vreun personaj pe care-l consideră model, fie sunt trigerred de un cuvânt sau vreo idee (uneori doar marginal legat de subiectul principal).

Totuși, întrebarea în sine este legitimă, bias-urile sunt predispoziții naturale, care pot „afecta” pe oricine. Răspunsul este simplu: știu ce e adevărat sau fals, pentru că, lucrând în domeniu, am învățat metodele specifice și le aplic. Combaterea dezinformării și teoriilor conspiraționale nu ține de ideologie, ci de proces, iar analizele la care contribui sunt făcute cu atenție la riscul prejudecăților de tot felul.

O criză epistemică

Orice dezbatere trebuie să înceapă cu o înțelegere comună asupra modului în care se decide ce este adevărat, a metodei. În fizică sau chimie avem „metoda științifică”, dar nici analiza media nu este limitată la intuiții și opinii. 

Cu alte cuvinte, dacă eu susțin că un text este dezinformare, propagandă sau teorie a conspirației, iar altcineva susține că nu este, ar trebui cel puțin să ne punem de acord care ar fi pașii prin care putem afla.

Pare banal, dar nu este: până și teoria gravitației, acceptată de majoritatea oamenilor ca fiind adevărată, este uneori respinsă. Mulți flat-eartheri cred, de exemplu, că suntem „ținuți” pe suprafața Pământului datorită deplasării discului prin spațiu

Cu atât mai dificil este să ajungi la o înțelegere cu cineva care are o înțelegere complet diferită asupra lumii. Există oameni care vorbesc la modul serios despre cum trăim într-o iluzie similară cu filmul Matrix; alții cred că o parte dintre afaceriștii, actorii și liderii politici mondiali sunt oameni-șopârlă veniți din altă galaxie. Aceste exemple sunt alese intenționat pentru că sunt marginale: cei mai mulți oameni resping astfel de idei în mod intuitiv, fără să se gândească prea mult.

Cum ne raportăm însă la idei mai puțin exagerate? Cum putem decide dacă Donald Trump are dreptate când acuză fraudă la alegerile din noiembrie 2020? Cum știm dacă elitele mondiale vor să reducă populația, considerând că resursele disponibile sunt, într-adevăr, limitate? Cum știm dacă liderii României sunt „slugi” ale străinilor, sau dacă Uniunea Europeană vede România ca pe o colonie pe care vrea să o spolieze de resurse?

Astfel de probleme sunt mai dificile, în special în contextul informațional actual, în „post-adevăr”. În primul rând, acest context favorizează emoțiile și percepția în fața raționamentului și a faptelor, ceea ce duce la ideea că se poate insista în fals sau minciună în fața oricărei evidențe. După alegerile din 2016, echipa lui Donald Trump a susținut că ceremonia de învestire a fost cea mai mare din istoria SUA. În ciuda dovezilor contrare covârșitoare, s-a insistat în minciună, propunându-se chiar termenul de „fapte alternative”.

În al doilea rând, există o mulțime de oameni și instituții care nu urmăresc neapărat să ne convingă de ceva, cât să ne confuzeze, să ajungem la ideea că adevărul nu poate fi aflat. Steve Bannon, fost consilier al lui Trump, declara în februarie 2018 că adevărata lor opoziție este media și că soluția este inundarea spațiului informațional cu rahat.

Avem de-a face cu o „criză epistemică” fabricată, în care o cantitate tot mai mare de informație este aruncată cu un „debit” tot mai crescut, ca să epuizeze publicul. Astfel, tot mai mulți oameni renunță să mai consume știri în mod asumat și ajung să creadă ceea ce ajunge „viral”, de obicei acele mesaje cu un crescut impact emoțional. În plus, li se repetă constant că oricum nimeni nu poate să fie complet sigur de nimic, că fiecare are faptele sale „alternative” de adevăr și că ceea ce simt ei în legătură cu un subiect este suficient pentru a decide că ceva este adevărat sau fals.

 Metode de analiză media

Există diverse metode pentru a verifica știrile, cum ar fi metoda CRAAP (Current, Relevant, Author, Accurate, Purpose). Aceasta presupune să verificăm dacă informația este recentă, relevantă și dintr-o sursă credibilă, dacă datele sunt corecte și dacă scopul este de a informa sau influența emoțional. Alte metode folosesc și alte criterii, în special pentru opiniile exprimate pe social media, care nu sunt produse jurnalistice dar fac parte din media în sens larg. Toate criteriile din metode se evaluează pe o scală, nu doar binar “da/nu”.

Un exemplu de metodă de analiză adaptată de mine din mai multe surse, presupune șase criterii/dimensiuni, evaluate pe o scală de la 1 la 5 (unde 5 este cel mai rău, cel mai probabil să avem o dezinformare).

1.    Corectitudine redusă: textul alterează (sau inventează) fapte / evenimente / date.

2.    Urmărește emoția: nu putem explica ce știm în plus după citirea textului, dar simțim emoții crescute (enervare, frică, frustrare etc).

3.    Ton exagerat: textul are un ton/stil care accentuează „pericolul”, „incredibilul” și/sau face abuz de majuscule și semne de exclamare.

4.    Cuvinte „încărcate”: textul folosește cuvinte/expresii speciale (“loaded words”) cum ar fi „botniță” în loc de mască. Conceptul este descris în detaliu aici.

5.    Logică deficitară: textul conține erori de argumentare (fallacies), premisele sunt false sau nesusținute cu dovezi sau pur și simplu e neclar cum se ajunge de la premise la concluzii.

6.    Idei depășite: textul repetă sau face aluzii la idei/narațiuni cunoscute care au fost deja analizate și demontate.

 Aceste criterii sunt doar indicatoare că un text este problematic, că este probabil să fie dezinformare. Limba română nu diferențiază între misinformation (informare eronată) și disinformation (dezinformare intenționată), deci „verdictul” dezinformare poate fi generic, fără să sugereze că autorul minte intenționat sau urmărește ceva.

În acest sens, idea că „eu știu ce este adevărat sau fals” ține de probabilități: cu cât găsim mai multe caracteristici și cu cât ele sunt mai pregnante („notă” mai mare), cu atât este mai probabil să avem un text care dezinformează. În plus, caracteristicile nu au aceeași importanță. Dacă un text inventează complet un eveniment, este irelevant cum este scris. Știrea din 2016 că Papa l-ar susține oficial pe Donald Trump putea fi considerată dezinformare doar folosind primul criteriu din metodă.

 Un exemplu și o problemă

Evident, de cele mai multe ori este mai complicat decât în știrea cu Papa și Donald Trump, majoritatea dezinformărilor având în centru un grăunte de adevăr. Textul de mai jos, de exemplu, postat pe Facebook de Gheorghe Piperea pornește de la adevărul că Joe Biden a fost vaccinat cu 4 doze și totuși a făcut COVID.

„Acuma, pe bune, cum dracu’ să ai 4 doze de minunat ser injectat în propriul fizic, să ceri întregii lumi “civilizate” și “educate” să creadă în știință și să bage doze la greu, și să faci, totuși, de două ori în zece zile boala contra căreia te-ai “imunizat”? (...) Sau vinzi din nou frică, pentru a accelera din nou procedura de autorizare de urgență (care înlătură răspunderea penală și patrimonială a producătorului) a noii variante de ser experimental cu care lumea ar urma să se injecteze obligatoriu la toamnă?”

Prima problemă evidentă este că Biden nu a făcut COVID de două ori, ci a fost printre cazurile de recidivă asociat cu medicamentul Paxlovid, despre care deja se cunoaște.

A doua problemă este una de logică, mai exact legătura dintre infectarea lui Biden și folosirea „fricii” pentru a grăbi autorizarea unei noi variante de vaccin. Cum îl ajută pe Biden faptul că s-a infectat? Simplul fapt că ne poate spune că virusul n-a dispărut? Asta știm foarte bine, în iulie au tot crescut cazurile în România, iar în anumite zone din China au fost implementate recent, din nou, restricții. Nu cumva faptul că se infectează vaccinații scade intenția de vaccinare? Nu sunt alte metode mai simple să „sperie” lumea decât să se infecteze Biden sau să pretindă că s-a infectat (nu e clar ce sugerează domnul avocat)?

A treia problemă este sugestia că vaccinul nu este funcțional, care pornește de la o reprezentare greșită a eficienței vaccinurilor, eroarea cunoscută drept „om de paie” (strawman). În repetate rânduri s-a clarificat că infectarea este posibilă, în special cu varianta omicron, însă simptomele sunt în general mai reduse. Focalizarea pe un singur caz pentru a generaliza este o altă eroare. La fel de bine aș putea eu susține că vaccinul este perfect pentru că (încă) nu am avut COVID. Și am doar trei doze, nu patru.

Mai putem observa că vaccinul este numit „ser”, un cuvânt încărcat, ales intenționat spre a deosebi vaccinul COVID de vaccinurile „adevărate”, sau că se vorbește despre vaccinarea „obligatorie” care n-a fost niciodată o realitate și nici nu va fi.

Scurta analiză de mai sus ar trebui să fie suficientă pentru cine e curios dacă textul e credibil sau nu. Sigur, pentru cei care știu deja că vaccinurile sunt rele, argumentele și datele nu pot fi convingătoare. Cei care își văd convingerile într-un text scris de un profesor universitar doctor (fie el în drept comercial) se vor simți validați, iar după cum am arătat la început, emoția bate rațiunea.

Asta este, în realitate, problema principală. Faptul că „fanii” acestor personaje nu sunt dispuși la un minim efort de investigație critică. Într-o altă postare recentă, Piperea vorbește despre „declarațiile unei doamne octogenare, făcute la WEF[1] (...) după care suprapopularea planetei ar trebui rezolvată prin aducerea populației la nivelul de acum 500 de ani”. Postarea are 8000 de reacții și peste 400 de comentarii, majoritatea lăudându-l pe autor sau sugerând ca reducerea populației să înceapă cu cei de la WEF.

Ce lipsește din comentarii? O simplă întrebare – cine este doamna în cauză și unde putem citi sau vedea declarația originală?

Așa că voi încheia prin a pune și eu o întrebare celor care (mă) întreabă „de unde știm ce este adevărat”: voi ați verificat, vreodată, în vreun fel textele pe care le apreciați și le distribuiți mai departe?



[1] WEF = World Economic Forum, una dintre instituțiile îndeosebi atacate de conspiraționiști.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22