Criza pe care nu ați rezolvat-o, domnule Iohannis

Politic, s-a terminat. Am scos țara din criză. Cel puțin asta ne-a transmis, luni, președintele Klaus Iohannis, atunci când a anunțat că-l susține pe Mihai Tudose pentru funcția de premier.

Ramona Ursu 28.06.2017

De același autor

 

 

Si nu doar că ne-a transmis, pentru că, așa cum probabil știe și președintele, a și girat pentru viitorul prim-ministru, acceptându-l, fără niciun fel de condiții, din prima. O debandadă născută din răfuielile interne din sânul PSD și din interesele personale și penale ale lui Liviu Dragnea s-a sfârșit prin acceptarea de către Iohannis a unei soluții jenante venite tot dinspre PSD. O acceptare aparent simplă. Ei au propus, președintele a zis „Da”.

 

De aici se pot face multe scenarii și vom vedea la final, oricând va fi acest final, ce s-a întâmplat, de fapt, în culise, în ultimele zile. O variantă ar fi aceea că Iohannis a făcut un troc cu Dragnea, acceptându-i guvernarea dorită în schimbul ultimului cuvât pe care să îl aibă în privința Justiției. Posibil, deși nu cred în asta și voi explica și de ce.

 

O altă variantă se reduce la un simplu calcul politic. Klaus Iohannis lasă PSD în cădere libere, în prăpastia în care s-a aruncat deja în cap. Cu un program de guvernare fantasmagoric, cu ambițiile de natură penală pe care și Dragnea, și gașca din spatele lui le au pentru a scăpa de dosare, cu un Guvern pe care abia și l-a măcelărit, cu un electorat care așteaptă laptele și mierea promise în campanie și cu o Stradă care încă își ține locul cald în Piața Victoriei, sunt câteva șanse ca PSD să se autodistrugă. Câteva, nu multe, pentru că, la vot, memoria este scurtă, iar alegătorii social-democraților ne-au arătat deja, în zeci de ani, că au fost și au rămas disciplinați și fideli unui partid care i-a trădat și i-a abandonat. Nu ar fi, acum, pentru prima oară.

 

Un alt scenariu este că șeful statului s-a comportat așa cum l-am cunoscut încă de la început. Nu e un președinte-jucător, așa cum ne obișnuise Traian Băsescu, cel care, într-o situație similară, ar fi tăvălit (chiar și de ochii lumii, după cum ne-am lămurit, între timp) PSD din toate pozițiile. Ar fi dat cu Dragnea de pământ, în văzul țării, chiar și pentru a obține puțină imagine. Iohannis nu este așa, îl știm deja. Și poate că e jucător, dar în spatele scenei. Însă, până acum, din spatele scenei, nu s-a văzut public nimic notabil. Și să sperăm că nici nu vom descifra, peste ani, jocuri din spatele scenei asemănătoare celor făcute de Traian Băsescu, în vremurile în care era președintele care ne garanta statul de drept.

 

Oricare ar fi scenariul, de data asta, cel puțin o criză nu a rezolvat Iohannis. Criza propriului electorat. A celor care, în 2014, chiar au crezut în profesorul Klaus Iohannis, atunci când îi spunea lui Victor Ponta, în campania electorală pentru prezidențiale, că „în calitatea mea de profesor, cred că este totuși o foarte mare problemă dacă un elev copiază. Dacă cineva care își scrie lucrarea de doctorat copiază, mi se pare o problemă proporțional mai mare. Oriunde în lume, dacă un politician este prins că a copiat și numai trei rânduri și a plagiat este obligat, prin clasa politică, să se retragă din politică”. Unde s-a pierdut acest crez al președintelui, în care s-au regăsit mulți dintre votanții lui? Cum de a ajuns ca tocmai Klaus Iohannis, inițiatorului programului România educată, să accepte, fără să clipească, un premier ca Mihai Tudose, acuzat că și-a plagiat teza de doctorat, făcută la Academia SRI, deja celebră după ce a scos pe bandă rulantă doctori-plagiatori? Greu de răspuns.

 

Dar să pășim chiar mai aproape de vremurile noastre. În urmă cu doar o săptămână, în plină criză politică, același Klaus Iohannis ne asigura că nu și-a „schimbat opiniile politice și sunt în continuare de părere că, în România, desemnată de mine poate să fie numai o persoană integră. România are nevoie de un Guvern stabil, are nevoie de un premier integru”. Ce să înțelegem din cuvintele astea? Că Mihai Tudose, criticat de propriul partid, în ceaslovul lui Vâlcov, pentru incompetența dovedită la Ministerul Economiei din guvernarea Grindeanu, un ins bănuit, nu doar de adversarii politici, ba chiar de familia PSD-istă, că e omul serviciilor, este, în opinia președintelui, „integru”?

 

Greu de crezut că orice explicație pentru o asemenea alegere, pe oricare scenariu de mai sus am merge, ar convinge electoratul lui Klaus Iohannis că Mihai Tudose este varianta cea mai bună de premier. Până la urmă, de ce ar fi? Chiar și dacă ar fi negociat cu Dragnea ceva, președintele avea, de data asta, toți așii în mână pentru a termina jocul fără să piardă nimic, nici imagine, nici, poate, votanți. Își putea respecta ferm principiile, singurele care contează pentru electoratul său, negociind cu Dragnea un premier care, cel puțin, să nu fie acuzat de plagiat, bănuit de dublă-comandă sau dovedit deja drept un ministru slab.

 

Și chiar și în situația în care această negociere din umbră nu ar fi existat, dacă ceea ce vedem acum este tot jocul, Klaus Iohhanis putea, fără probleme, să respingă propunerea PSD. Și o putea respinge de zeci de ori, ba chiar putea să nu țină cont de nicio variantă propusă de social-democrați și să aleagă singur un premier integru. O astfel de variantă ar fi fost desigur mai dură, ar fi accentuat criza politică din țară, ar fi putut să cadă în Parlament, dar Klaus Iohannis le-ar fi arătat, până la capăt, votanților lui, că nu-și încalcă principiile. Dar și pe acest scenariu, ar fi existat, totuși, o cale mai simplă. Șeful statului, prin susținerea publică de care se bucură, putea forța PSD să vină cu o propunere cel puțin acceptabilă. E clar că orice variantă de premier venită din partea lui Dragnea era toxică, e clar că el își va face tot un guvern „pe persoană fizică”, așa cum l-a acuzat Grindeanu, dar se putea ajunge măcar la o varientă de premier fără „bube” vizibile cu ochiul liber: probleme cu doctoratul plagiat și cu serviciile.

 

De ce ar fi contat ca Iohannis să lupte cel puțin pentru un prim-ministru nu neapărat cu un CV bogat, dar, cel puțin, nu cu unul pătat inclusiv de minciună (Mihai Tudose a scris în CV că a fost cadru didactic la Academia SRI, fapt infirmat de oficialii instituției de învățământ)? Simplu. Pentru că alegătorii lui nu sunt cei care ies în stradă pentru a li se mări pensiile sau salariile. Nu sunt cei care așteaptă sticla de ulei în campania electorală. Nu sunt cei care stau agățați de ajutoare sociale. Nu, alegătorii lui Klaus Iohannis sunt cei care ies în stradă pentru un principiu. Pentru apărarea statului de drept. Sunt cei care stau noapte și zi, în ploaie, pe frig, în fața unor ambasade, pentru a-și scăpa țara de un plagiator, pentru a o feri de ciuma roșie. Alegătorii lui Klaus Iohannis sunt cei care cred cu adevărat în România lucrului bine făcut. Sunt cei care, în ianuarie, atunci când președintele a ieșit în stradă, în Piața Universității, printre miile de protestatari care apărau Justiția de penalii din PSD-ALDE, l-au aplaudat și au strigat: „Iohannis e cu noi!” De asta ar fi contat, acum, ca președintele să le răspundă la fel celor care s-au regăsit în principiile lui. Și asta cu atât mai mut cu cât, spre deosebire de un PSD care și-a pus singur ștreangul de gât, șeful statului se bucura, pe plan intern, de o susținere uriașă din partea electoratului său, după implicarea în războiul Ordonanța 13, dar și pe plan extern, după ultimele întâlniri oficiale cu liderii SUA, ai Germaniei și ai Franței.

 

Dar Klaus Iohannis a ales altceva. Ceva ce încă nu știm, dar putem bănui. Până la urmă, nu-și putea încălca propriile criterii de integritate, enunțate de atâtea ori în fața întregii țări, pentru nimic. Iar din cele trei scenarii de mai sus, primul, trocul pe Justiție, în care personal nu cred, nu i-ar aduce președintelui nimic concret. Și nici nu-l cred atât de naiv, încât să își imagineze că poți face o înțelegere cu hoții în privința Justiției. PSD, în general, și Liviu Dragnea, în particular, ne-au arătat cât preț pun pe cuvântul dat și cât de mult „iubesc” Justiția. Apoi, nu cu PSD ar feri Iohannis țara de atacurile penalilor la adresa statului de drept. Iar aici este suficient să ne uităm doar spre ultimele evenimente majore din țară. Singurii care au oprit mafia politică din a decapita Justiția au fost protestatarii. Adică tocmai acei oameni care se regăsesc în criteriile de integritate enunțate de Klaus Iohannis. Cu acești oameni ar fi trebuit să se alieze președintele, nu cu PSD, atunci când este vorba despre apărarea Justiției.

 

În aceste condiții, din ceea ce putem vedea deocamdată, cel mai credibil este scenariul în care se face un simplu calcul politic. Mor ei, câștig eu încă un mandat la Cotroceni. Doar că, în acest caz, președintele ar trebui să nu uite ceva esențial. Anume că electoratul său nu este disciplinat, ca cel al PSD. Din contră. E un electorat inteligent, cu memorie bună, dar dezamăgit deja de politicienii care una spun și alta fac, sătul de minciună, de discursuri populiste. Este un electorat care mai luptă pentru dreptate, pentru țară mai mult emoțional și doar atunci când nedreptățile, ticăloșiile depășesc orice închipuire. Așa cum a fost în cazul Ordonanței 13 sau Colectiv. E un electorat care, tocmai pentru că are principii sănătoase, tocmai pentru că nu poate fi cumpărat cu sticle de ulei, tocmai pentru că e deja sătul de politruci, poate adăuga ușor încă unul pe lista de dezamăgiri.  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22