Pentru criteriile Macovei, apăsaţi tasta 1

Andreea Pora 07.12.2010

De același autor

Actualul PDL nu mai are aproape nicio legătură cu publicul care s-a mobilizat, în 2004, împotriva corupţiei ilustrate de guvernarea PSD cu al său „Năstase patru case“ şi, în 2007-2008, împotriva ticăloasei coaliţii moguli-politicieni. Transplantul de principii, criterii de integritate şi de oameni care să le susţină consecvent, dincolo de funcţii şi de privilegii, a eşuat. Răsunător. Înţelegi că s-a ales praful până şi de mimarea unei reforme, când vezi cum Solomon este reales în unanimitate, numele lui Falcă vehiculat drept candidat la Capitală sau când constaţi cât de bine s-au pătruns liderii PDL, în cazurile Ridzi şi Pasat, de învăţămintele manualului de protecţie anti-DNA editat de PSD. Ce să mai vorbim de nepotism, politizare, căpuşarea bugetului, licitaţii cu dedicaţie, achiziţii cu negociere directă sau alte asemenea obiceiuri de partid-stat. Marea problemă a acestui partid, pesedizat în substanţa lui, este nu atât criza, nu incoerenţa şi urechismul unor măsuri, ci dezamăgirea produsă propriului electorat de puţinătatea vocilor care se ridică în apărarea principiilor în virtutea cărora s-a obţinut votul. Este jalnic să constaţi că dintr-un partid întreg, plin, nu-i aşa?, de idealişti şi cârcotaşi tăcuţi, doar Macovei şi Preda au rămas „încremeniţi în proiect“ şi o ţin morţis pe a lor: integritate şi crearea unor coduri etice privind standardele de admitere în partid şi pentru întreaga carieră politică.

Dacă domnii cu greutate şi doamna cu tocuri cred că electoratul activ şi implicat gândeşte ca ei şi nu ca Macovei, ei bine, se înşală. Cum se explică faptul că filosofelile de cămin cultural ale veşnic tânărului şi milionarului Boureanu despre „cercurile intelectuale“ versus „baza partidului“, că giumbuşlucurile Elenei Udrea care nu vede relaţia capitalistă dintre lungimea tocului şi muncă sau monologurile lungi, dese şi în prime-time-ul TVR ale premierului despre „realizările“ epocii produc, cel mult, ironie sau jenă, în timp ce principiile, aşa hăituite cum sunt, generează mereu dezbateri? O fi vreo conspiraţie şi aici sau mai degrabă arată că nici măcar criza nu le poate veni de hac?

Întrebarea pusă de Macovei (conferinţa Integritate în Europa Centrală şi de Est): „cum vor răspunde public şi în faţa electoratului cei care vor refuza să introducă aceste criterii în PDL?“ nu va primi răspuns, sunt convinsă. Deşi PDL este singurul partid la care un asemenea răspuns contează şi în funcţie de care se vor face, într-o bună măsură, poziţionările şi judecăţile în alegeri. Nu are rost să mai spun că nici de la PSD, nici de la PNL nu se aşteaptă reforme, principii sau criterii şi, onest vorbind, nici n-ar avea de ce, pentru că cele două partide nu au promis nicicând aşa ceva. Electoratul lor, chiar şi al PNL, nu are astfel de angoase şi probleme. Lupta pentru putere, chiar dacă incomplet tranşată, nu se va da în această zonă. În schimb, la PDL, da. Dacă politicienii partidului vor rămâne uniţi, indiferent de tabere, de complicităţi şi interese, în respingerea dezbaterii acestei teme, a adevărurilor expuse de Macovei şi Preda, PDL va pierde alegerile, chiar dacă va intra cu un scor rezonabil în parlament. Pentru că va fi votat doar de nucleul dur, cel conectat la bugetul partidului sau al ţării şi de cei câţiva nostalgici probăsescieni.

Electoratul educat, independent de resursele statului sau de reţelele de sinecuri ale partidului se va reorienta spre „răul cel mai mic“ (care o fi acela nu se întrevede) sau va sta acasă. O dată, pentru că lipseşte alternativa, a doua oară, pentru că se demonstrează imposibilitatea reformei până şi în partidul care, în fond, avea cel mai mare potenţial spre aşa ceva. În momentul de faţă, PDL se apropie cu paşi mari de acel partid-stat împotriva căruia s-au ridicat, în 1996 şi 2004, oamenii care doreau schimbarea. Dacă va rămâne aşa, depinde de repeziciunea cu care liderii PDL vor reuşi să închidă singurele guri care mai spun ceva în care, parte a electoratului care a înclinat balanţa în 2008 şi 2009, se regăseşte. Dacă înţelege că drumul principiilor, îngust, dar rezistent în timp, îi poate fi salvarea, vom mai auzi şi alte voci.

Chiar, ce mai faci, Traian Ungureanu? E frumos Bruxellesul? Se văd altfel de acolo Falcă, Solomon şi dosarele lor? Domnule Baconschi, susţineţi sau nu introducerea criteriilor Macovei în statut? Chiar dacă unele dintre ele ar putea-o viza pe „frumoasa, deşteapta şi talentata“ doamnă Udrea? Dacă da, aveţi la dispoziţie, domnilor, tasta 1. Apăsaţi-o cu încredere. E valabil şi pentru nemulţumiţii care nu-şi găsesc glasul. //

Taguri:

Monica Macovei, PDL, Cristian Preda, Elena Udrea, DNA.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22