Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Ambiguitatea Berlinului față de Moscova facilitează revizionismul
2016-02-19
2
Dintr-o dorință de a-și consolida statutul de motor al Europei, Germania își subminează, treptat, autoritatea prin politica dusă față de Federația Rusă.

 

Presate din mai multe părți – economic, pivotul pentru Asia – Statele Unite au căzut de acord să lase o bună parte a leadershipului european la decizia Germaniei. Rezultate clare încă nu avem, dar evoluția situației de securitate de pe continent nu aduce plusuri pentru Berlin. Ucraina se îndreaptă spre înghețarea unui conflict care o scoate din cărțile pentru integrare euroatlantică, în Siria continuă războiul cu rușii în prima linie de susținere a lui Assad, iar unitatea Europei scârțâie sub presiunea valurilor de migranți. Nu e cea mai bună imagine pentru politica externă europeană sub conducere germană.

 

În 28 Octombrie 2015, Vladimir Putin îi strângea mâna vice-cancelarului german Sigmar Gabriel și îl primea oficial la Kremlin. Prezența unuia dintre cei mai înalți oficiali în statul german la Moscova, în mijlocul tensiunilor ruso-occidentale, provoca semne de întrebare privind onestitatea Berlinului pentru a restabili status quo-ul continental și a combate agresivitatea rușilor. Socialist, de altfel, Sigmar Gabriel s-a folosit de ocazie pentru a face un apel la depășirea trecutului și afirmarea unei noi colaborări, îmbunătățite, între Vest și Federație. Pe tot parcursul crizei dintre cele două părți, începând de la declanșarea separatismului susținut de Moscova în Ucraina, anexarea Crimeei, implicarea în Siria și susținerea lui Assad, semnalele lansate de Berlin au fost cel puțin ambigue. Nemții ar vrea să preseze în continuare Rusia pentru a-și domoli impulsurile revizioniste, dar vorbește în dese ocazii despre reluarea colaborării cu Federația. Să nu uităm nici de “relația practică” pe care o cerea, la finalul anului trecut, și șeful Comisiei Europene, Juncker, considerat a fi un apropiat al Berlinului.

 

Vorbim, în fapt, de un amestec de iluzii, auto-amăgire și implicare limitată de care dă dovadă Germania în politica externă, în general, și în relația cu Moscova, în particular. “Dorința Germaniei de a continua cooperarea cu Rusia e profund legată de tradițiile Berlinului în materie de politică externă”, explică Dustin Dehez, punctând: “Încă de la introducerea noii politici Estice sau Neue Ostpolitik, la sfârșitul anilor ’60, Germania a sperat să provoace o schimbare în Europa de Est prin cooptarea Moscovei[1].

 

Peste oceanul Atlantic, schimbarea  în arhitectura de securitate a fost receptată la Washington. Dacă în anul fiscal 2013, sumarul privind bugetul Apărării Statelor Unite făcea referiri scurte la Rusia în contextul noului tratat pentru arme strategice, patru ani mai târziu contrastul e relevant. Sumarul pentru anul fiscal 2017 subliniază un efort bugetar net intensificat pentru desfășurarea de forțe militare americane în Europa Centrală și de Est, ca răspuns la agresiunea Moscovei. “Schimbarea e tardivă, iar finanțarea e doar un acont. Dar recunoașterea faptului că Rusia a evoluat dintr-un posibil partener într-o amenințare serioasă e binevenită”, argumentează boardul editorial al Washington Post[2].

 

Devenită o adevărată amenințare la adresa proiectului Europei unite, criza refugiaților a fost abordată de Berlin, inițial, printr-o politică a ușilor deschise. Cancelarul Merkel se bucura de scoruri solide în sondajele de opinie, iar Germania arăta în fața lumii generozitatea de care e capabilă. Nu a durat mult, iar tensiunile au apărut în societate. Acum, Merkel se confruntă cu o cădere în percepția publică, ajungând ca doamna de fier a Europei să fie criticată chiar din propriul partid. Cei de la Spiegel consideră drept naivă atitudinea unor înalți politicieni germani, precum vice-cancelarul Sigmar Gabriel sau președintele Uniunii Creștin Sociale din Bavaria, Horst Seehofer, privind implicarea în politica externă prin întâlniri cu Putin, cu speranța că autocratul de la Kremlin ar putea fi parte a soluției Europei. Când el e parte a problemei. “Dialogul Est-Vest pe care ei pretind că au vrut să-l restarteze a continuat în tot acest timp. Dar Putin nu a recompensat încercările la mediere, preferând în schimb să folosească vizitele politicienilor occidentali la Moscova pentru propria sa propagandă politică internă”, susține publicația germană[3].

 

[1] http://warontherocks.com/2016/02/germany-and-russia-berlins-deadly-self-delusions/

[2] https://www.washingtonpost.com/opinions/mr-obamas-defense-budget-reflects-a-new-age-of-military-deterrence/2016/02/16/a0e257e0-d03c-11e5-abc9-ea152f0b9561_story.html

[3] http://www.spiegel.de/international/world/the-siege-of-aleppo-is-an-emblem-of-western-failure-in-syria-a-1077140.html

TAGS : germania rusia sua europa securitate criza ucraina siria refugiati
Recomandari
Comentarii
profesoru 2016-02-19
Pentru a nu ştiu câta oară: Rusia nu e o putere revizionistă. În 2011 Ucraina se afla în sfera sa de influenţă, iar autoritatea lui Assad în Siria era necontestată. Rusia ar fi fost super-fericită ca statu-quo-ul să fie menţinut. Dar n-a fost. A avut loc primăvara arabă, a început războiul civil din Siria, apoi revoluţia Maidanului şi evadarea Ucrainei din sfera de influenţă a Rusiei.
Prin intervenţiile sale militare Rusia face damage control: blocarea aderării Ucrainei la UE şi NATO, menţinerea lui Assad la putere.
E foarte bine că există polticieni germani care discută cu Putin. Ei nu pot însă să obţină, desigur, (în caz că-şi propun aşa ceva), retragerea Rusiei din Crimea, Donbas şi Siria.
Dino 2016-02-19
Cam de pe vremea lui Petru cel Mare Rusia este o putere revizionistă. Am simțit-o pe pielea noastră. Noroc cu americanii, ce să mai vorbim.
Total 2 comments.
1970
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.