Unde are dreptate ministrul Bostan

Plagiatorul Ponta, care dupa patru ani a pierdut, in sfirsit, titlul fraudulos de doctor, l-a si stamplat cu singurul argument aflat din totdeauna in tolba comunistilor si semidoctilor, cel de ”fascist”. Cred ca sfinta indignare care loveste in Marius Bostan provine din faptul ca are dreptate in multe puncte. A spus lucrurilor pe nume si a rascolit musuroiul de ipocrizie.

Da, sunt multi profesori care ”isi bat joc de meseria lor”, ascunzindu-si incompetenta, lehamitea si lipsa de har sub pretextul ”salariilor mici”. Si, da, salariile sunt nerusinat de mici in invatamintul gimnazial, dar pe aceleasi salarii sunt mii de profesori care isi fac treaba cu daruire si dragoste. Si aici ajungem la fondul problemei, la marele adevar spus nu doar de ministrul Bostan, ci de multi altii, mai competenti decit ministrul in probleme de educatie: salarizarea uniforma, care nu tine seama de performanta profesorului. E o problema veche, (ras)discutata, dar niciodata rezolvata din cauza opozitiei acerbe a sindicalistilor si politicienilor mereu in cautare de electorat manipulabil. E simplu. Cind ai un profesor care isi bate  joc de ore si elevi, facind din materie o chestie plicticoasa si arida, nemaivorbind de lipsa de la ore, isterii, pile, nepredat, in  sfirsit, tot cortegiul care insoteste un profesor slab,  si cind in aceeasi scoala si la aceeasi clasa uneori ai un profesor care isi face treaba cu dedicatie sau macar cu constiinciozitate, care stimuleaza elevul, imaginatia si interesul pentru materia sa, etc- am avut toti astfel de profesori  minunati-, dar amindoi sunt platiti cu aceeasi leafa (de mizerie), rezultatul este de suma nula. Adica, profesorul dedicat va continua sa-si faca treaba bine pentru ca isi iubeste meseria si elevii, desi probabil ca s-ar simti mai motivat daca performanta i-ar fi rasplatita inclusiv financiar, iar celalalt, incompetentul si scirbitul de meserie, va continua si el motivat fiind ca leafa (de  mizerie) merge nestirbita de lipsa lui de performanta. Asta e realitatea pe care o cunosc prea bine toti cei din sistem, in frunte cu ministrul, inspectorii si liderii de sindicat. E un adevar, expus mai brutal acum de Marius Bostan, care supara, care produce o veritabila fratie a incompetentei. E un statu-quo pentru supravietuirea caruia se duce o lupta crunta si bine organizata de peste  20 de ani. E o parte importanta a dezastrului din educatie.

Solutiile insa exista, ele au fost expuse in nenumarate rinduri de fostii ministri Miclea  si Funeriu, au fost cuprinse in legea educatiei elaborata in perioada Basescu, au ajuns chiar pe masa negocierilor cu sindicatele. Refuzul acestora a pornit de la argumentul ca nu se poate compara performanta unui profesor de la Cuca Macaii cu cea a unuia din Bucuresti, de exemplu. Ca nu ar fi corect sa ii evaluezi pe ambii dupa performantele elevilor la testele nationale sau la Bacalaureat, din motive evidente. Sindicalistii s-au facut insa ca nu inteleg scopul introducerii in legea educatiei a evaluarilor periodice, incepind  din clasa a II-a pina la cele din clasa a VI-a. E vorba de compararea unui profesor nu atit la nivel national, cit cu el insusi. Mai precis, compararea propriilor performante. Iar daca acestea exista, salarizarea sa fie in functie de ele. Mai mult, evaluarile nationale sunt un indicator sigur si exact, nu supus intereselor si presiunilor locale, politice sau de orice natura ar fi ele.

Mircea Miclea a explicat de mai multe ori acest concept care putea fundamenta salarizarea diferentiata. ”Daca se aplica periodic, aceste evaluari permit compararea unei scoli nu numai cu media nationala, ci si cu ea insasi. Se poate vedea ce a facut un invatator cu elevii sai din clasa a II-a pana in clasa a IV-a: a redus din deficientele de invatare sau nu. Se poate vedea ce a facut o scoala cu elevii ei din clasa a IV-a pana in clasa a VI-a: le-a sporit performantele sau nu. Atunci cand a fost conceputa legea educatiei, aveam in vedere si acest lucru: de a folosi evaluarile periodice ca un revelator care sa arate cat de eficient este un profesor si o scoala. Daca in clasa a II-a, 30% dintre elevii tai raspund gresit, iar in clasa a IV-a ai acelasi procentaj, oare unde este valoarea adaugata pe care tu, ca scoala sau ca profesor, ai adus-o in cei 2 ani de activitate didactica? Prin urmare, pe baza acestor rezultate, profesorii si scolile ar trebui sa elaboreze solutii de remediere si de optimizare a performantelor, iar reusitele profesorilor/ scolilor in acest demers trebuie recompensate, asa cum se cuvine!”

Mergind mai departe, daca un profesor ( de romana, sa zicem) obtine constant rezultate proaste la toate evaluarile periodice, iar la examenul de Capacitate sau la Bacalaureat nici 50% dintre elevii sai nu reusesc sa obtina peste nota 5 (exista suficient exemple) atunci acel profesor isi da masura incompetentei si trebuie penalizat ( inclusiv financiar) in consecinta. Si indepartat din sistem  daca persevereaza. Pentru ca vina nu e copilului, ci a lui care reuseste sa-l indeparteze de scoala si sa-i strice mintea”.

Asadar,  Marius Bostan are dreptate. Si nu doar aici. Are dreptate si cind spune ca invatamintul este grevat de mentalitatea comunista. Care tine in primul rind de programa, de ceea ce sunt pusi elevii sa invete. Informatii stufoase si inutile, intr-o minunata limba de beton ceausist, teoretizare excesiva, nimic practic si interactiv, mai nou, transformarea internetului in dumnezeul profesorilor comozi si blazati, intr-o sursa de ”inspiratie” grosolana sub pretextul ”adaptarii la nou”.  Imaginatia si creativitatea sunt sufocate in fasa, prea putini elevi sunt sprijiniti sa-si dezvolte aptitudinile si sa-si  gaseasca vocatia. Domneste mediocritatea, cenusiul, blazarea, un imens dispret fata de scoala. Sunt enorm de multe de spus aici, programele si planurile-cadru sunt mosmondite de ani de zile la minister fara sa produca acea reala schimbare si adaptare la provocarile vremii. Da, invataminul romanesc a ramas din acest punct de vedere comunist pina in fibra lui. Cititi, va rog, analiza facuta de Mircea Miclea  in articolul ”Planul-cadru pentru invatamantul gimnazial: mestesug de tampenie” si veti intelege mai bine cum si de ce intregul sistem lucreaza doar pentru el si deloc pentru copii. E vorba de planul- cadru, elaborat de ministrul Adrian  Curaj impreuna cu o comisie de specialisti.

Unde nu are dreptate Marius Bostan este punctul in care afirma ca metalitatea comunista se datoreaza gratuitatii invatamintului. In primul rind, invatamintul nu e gratuit, asa cum scrie frumos in Constitutie, asta e doar o alta ipocrizie crasa. Nu exista parinte in tara asta care sa nu fi bagat adinc mina in buzunar pentru a sponsoriza sistemul. Pentru ca fondul clasei,  banii colectati pentru”cadouri” si cei pentru manualele care sunt, mereu, insuficiente sau hartanite, asta inseamna: sponsorizarea indirecta a sistemului. Nu are rost sa mai discutam ca adevarata taxa scolara, care face din gratuitatea educatiei o gluma macabra, este cea pe meditatii. Adica, scoala paralela pe care o platesc parintii ( doar cei intr-adevar saraci nu baga bani in meditatii) pentru a suplini cit de cit ineficienta si incompetenta scolii de stat. Nu reusesc intotdeauna, pentru ca golul lasat de scoala nu poate fi acoperit de citiva meditatori, ei sunt utili, in special, pentru promovarea examenelor.

Dar vom vedea, ca in fiecare an, dimensiunea dezastrului din invatamint doar peste citeva zile cind se vor afisa rezultatele de la Capacitate. Vom vedea atunci cit de subtire este stratul elevilor peste medie.  Iar acesta este exclusiv rezultatul profesorilor care isi respecta profesia si al meditatorilor. E adevarul care inflameaza mereu fratia incomptentilor.