A fost desemnata comisia care va analiza teza de doctorat a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi

Dora Vulcan | 01.11.2016

CNATDCU a desemnat la sfarsitul lunii octombrie comisia de specialitate in care va fi analizata teza de doctorat a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi. Verdictul ei va fi dat in maximum 30 de zile.

Pe aceeași temă

 

 

 

„Comisia de analiză a sesizării de plagiat a fost desemnată pe 30 octombrie. Practic, potrivit regulamentului de organizare şi de funcţionare, raportul comisiei de lucru trebuie transmis preşedintelui Comisiei de specialitate în 30 de zile de la înregistrarea sesizării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, citata de Adevarul. 

 

 

Codruta Kovesi s-a arata dispusa sa-si sustina propriul punct de vedere in fata comisiei

 

 

„Doamna Kovesi şi-a transmis Ministerului punctul de vedere referitor la sesizarea de plagiat. Acesta va fi transmis către CNATDCU. Nu în ultimul rând, Laura Codruţa Kovesi şi-a arătat disponibilitatea de a-şi prezenta punctul de vedere în faţa Comisiei tehnice”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, citata de Adevarul.

 

 

 Amarandei a explicat ca desi regulamentul de organizare şi funcţionare al CNATDCU nu prevede ca autorul lucrării sa-si poata sustine propriul punct de vedere in fata comsiiei, acest lucru nu este interzis:

 

 

 „Prezentarea punctului de vedere al autorului nu este un pas de parcurs în analiză, dar nici nu este interzis. Cel mai probabil, specialiştii din cadrul comisiei de lucru vor lua o hotărâre în acest sens”, a mai spus aceasta.

 

 

 

***

 

 

Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia, cel care a facut cereri oficiale catre CNATDCU in privinta tezelor de doctorat scrise de Victor Ponta, Gabriel Oprea si Petre Toba, a solicitat pe 7 octombrie CNATDCU sa verifice teza de doctorat a Codrutei Kovesi, sefa DNA.

 

 

El mentioneaza in sesizarea sa ca teza de doctorat a d-nei Kovesi respecta normele de etica academica.

 

 

 

Dogaru, cel care a facut sesizari de plagiat in cazurile Victor Ponta, Gabriel Oprea si Petre Toba, cere institutiei sa verifice suspiciunile de plagiat ridicate de Grupul de Investigatii Politice (GIP), un ONG condus de Mugur Ciuvica, conform HotNews.ro

 

 

Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia, a trimis sesizari de plagiat catre CNATDCU  nu doar  in privinta celor citati mai sus, cu si legate de doctoratele lui Florentin Pandele, primarul din Voluntari, Robert Negoita, primarul Sectorului 3,  ori a rectorului Ramona Lile de la Arad.

 


 
El  arata ca lucrarile pe care le mentioneaza nu au indeplinit "standardele de etica profesionala existand suspiciuni de plagiat a tezelor de doctorat." 

 

 

CNATDCU, institutie aflata in subordinea Ministerului Educatiei, este singurul for abilitat sa se pronunte in legatura cu sesizarile de plagiat.

 

 

"Conform procedurii CNATDCU accepta sau nu accepta sesizarea (cei de la UEFISCDI o transmit doar), practic daca e nevoie de mai multe documente sau ba. Dar chiar si asa, CNATDCU nu mi-au dat termen", a declarat Cristian Dogaru. 

 

 

 

Cristian Dogaru mentioneaza in sesizarea sa ca "personal, consider ca teza de doctorat a d-nei Kovesi respecta normele de etica academica in activitatea de cercetare-dezvoltare, dar nu sunt imputernicit sa iau decizie in acest sens". El justifica nevoia unei analize astfel: "noile acuzatii de nerespectare a standardelor de etica profesionala care treneaza nerezolvate aspra procurorului sef a celei mai importante institutii anti-coruptie pot aduce un prejudiciu grav de imagine si credibilitate justitiei din Romania".

 

  

Autodenuntul lui Sebastian Ghita

 

 

Discuţiile despre teza de doctorat a lui Kovesi au revenit in spatiul public dupa ce deputatul Sebastian Ghita s-a autodenunta la Parchet. El ar fi spus in fata procurorilor ca, alaturi de alti demnitari ai statului roman, ar fi falsificat raportul legat de acuzatiile de plagiat privind lucrarea de doctorat a sefei DNA, precizand ca nu a existat nicio intrunire a Comisiei tehnice pentru analiza acestei lucrari: 

 

 

"In cursul anului 2012, am participat in mod direct la redactarea in fals, fara respectarea prevederilor legale, a Raportului Tehnic de Expertiza intocmit de Comisia Tehnica a Consiliului National de Etica in cazul tezei de doctorat Laurei Codruta Kovesi. Detin date si dovezi care demonstreaza ca aceasta comisie nu s-a intalnit niciodata, iar redactarea in fals a raportului s-a facut cu implicarea unor inalti demnitari ai statului si cu stiinta Laurei Codruta Kovesi", a scris Ghita, in autodenuntul depus la Parchet.

 

"Am convenit sa acoperim acest plagiat al doamnei Kovesi, am convenit ca o astfel de chestiune ii va afecta cariera... Laura Codruta Kovesi avea cunostinta de ceea ce faceam noi... Eu pot sa va spun ca acea comisie nu s-a intrunit niciodata, iar acel Raport a fost scris in Guvernul Romaniei. Nu stiu ce o sa declare Victor Ponta despre acest lucru, o sa spuna dansul procurorilor . Aceste evenimente au avut loc in 2012", a mai spus Ghita.
 

 

  

"Este o lucrare care îmi aparţine în totalitate"

 

 

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis, printr-un comunicat de presă, că nu a plagiat în teza de doctorat şi că lucrarea îi aparţine în totalitate, precizând că procurorii au obligaţia de a verifica autodenunţul formulat de Sebastian Ghiţă.


 
 
"În situaţia în care este depusă o sesizare de orice natură (denunţ, autodenunţ, plângere), este obligaţia procurorilor să verifice şi să clarifice, în raport cu prevederile legii, toate aspectele sesizate şi să dispună măsurile legale. Cu referire la teza de doctorat Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal, ţin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparţine în totalitate şi că nu am plagiat. De altfel, acest lucru l-am susţinut de la prima apariţie, încă din anul 2012, în spaţiul public a afirmaţiilor denigratoare de acest tip", spune procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un comunicat de presă postat pe site-ul DNA.
 

 

 

Indrumatorul tezei neaga plagiatul

 

 

Viorel Paşca, îndrumătorul tezei de doctorat semnate de Laura Codruţa Kovesi, actualul procur-şef al DNA, afirmă că acuzaţiile de plagiat nu sunt susţinute de realitate.
 

 

Viorel Paşca, profesor la Facultatea de Drept: „Articolele respective erau tot articolele doamnei Kovesi semnate cu numele Lascu, numele de fată, înainte de a se mărita. Cei care au citit lucrarea, furaţi de faptul ca pasajele redate sunt semnate în nişte articole publicate cu numele Lascu şi au spus: Kovesi a plagiat pe Lascu. Numai că Laura Lascu era Laura Codruţa Kovesi, măritată între timp”.

 

 

 

***

 

 

Ce spune procedura CNATDCU

 

  • De la data constituirii comisiei de lucru, membrii acesteia analizează independent sesizarea şi formuleză un punct de vedere,
  • In cadrul unei reuniuni se face un raport comun.
  • Raportul şi soluţia sunt transmise preşedintelui Comisiei de specialitate în termen de 30 de zile de la înregistrarea sesizării.
  • Raportul comun al comisiei de lucru este analizat de comisia de specialitate
  • Dacă în termen de trei zile de la comunicare, membrii comisiei de specialitate nu formulează obiecţuini, acesta este transmis Consiliului General al CNATDCU, pentru a fi supus votului în plen.   

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22