O nouă perspectivă asupra culturii române, cu Andrei Oişteanu şi Constantin Chiriac

Fara Autor | 21.03.2017

2017 / 03 / 24

Pe aceeași temă

Evenimentele speciale FITS extinse în timpul anului continuă cu o nouă conferinţă, vineri, 24 martie, de la ora 18:00, la Librăria Habitus din Sibiu, unde are loc un dialog între Constantin Chiriac şi Andrei Oişteanu, pe tema Sexualitate şi narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură.

 

Andrei Oişteanu este etnolog, antropolog, scriitor şi istoric al religiilor şi al mentalităţilor. În lucrările sale, acesta reabilitează studiile vizând practicile magico-rituale şi simbolistica mito-religioasă. În 2006, preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită în domeniul istoriei religiilor şi pentru promovarea operei lui Mircea Eliade”, iar în 2005 preşedintele Italiei i-a conferit Ordinul Stella della Solidarietà Italiana. Uniunea Scriitorilor din România i-a acordat, pentru volumul Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură, premiul „Scriitorii anului 2016”.  Studiile şi eseurile sale au fost traduse şi publicate în SUA şi în majoritatea ţărilor din Europa.

 

„Domnul Andrei Oişteanu este una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii româneşti din această perioadă. Ne face plăcerea şi onoarea de a susţine la Sibiu o conferinţă, un dialog, despre Sexualitate şi narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură. Specialist marcant al istoriei religiilor, al literaturii, autor de cărţi şi de cursuri importante, domnul Oişteanu este deţinător a numeroase premii în România şi în lume. Spirit renascentist, propune pentru dialog teme sensibile, dar şi incitante, care, sunt convins că vor stârni, la Sibiu, o audienţă cu totul specială, aşa cum s-a întâmplat şi când am fost în dialog cu un alt participant la conferinţele speciale, domnul Dan Perjovschi”, a declarat Constantin Chiriac.

 

Intrarea la conferinţă este liberă, în limita locurilor disponibile, iar la finalul conferinţei va avea loc o sesiune de autografe acordate de Andrei Oişteanu.

 

Evenimentul este organizat de Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală al ULBS şi sprijinit de Librăria Habitus. 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22