„Când zidurile vorbesc” la Bruxelles

În inima Bruxelles-ului poți auzi în limba română istoria complicată și fascinantă a Europei în timpul vizitării unei expoziții complexe și provocatoare despre noi, europenii, în ultimii mii de ani, dar cu accent pe istoria recentă. În Casa Istoriei Europene, muzeu al Parlamentului European, dar cu independență academică, deschis în 2017, obiecte din toate țările acestui continent spun povestea fascinantă a probabil celui mai complicat teritoriu. Expoziția permanentă este disponibilă în 24 de limbi și constă într‑un ghidaj audio care-ți însoțește parcursul din Antichitate până la pandemia de COVID-19. Să asculți în limba română istoria aceasta îți dă un sentiment de apartenență rar întâlnit în alt muzeu din Europa¹!

De curând, în House of European History s-a deschis o expoziție de afișe a cărei co-curatoare semnează aceste rânduri: „Când zidurile vorbesc! Promovare, propagandă și protest²”. Să selectezi afișe despre și cu Europa de pe vremea când să spui și să gândești „european” nu era o realitate sau să identifici afișe contemporane pro sau contra integrării europene și să le creezi contextul originar este provocator și fascinant, în același timp. Intenția expoziției este aceea de a crea un discurs narativ prin selectarea unor afișe care au format și dezvoltat sfera publică în Europa în ultima sută de ani, contribuind astfel la o societate în care binele public devine valoare (uneori, prin proteste), își găsește locul și se impune prin persistență și curaj.

Afișele sunt prin excelență publice, astfel încât primii precursori ai acestora erau anunțurile publice sub formă de texte, care erau lipite de zidurile exterioare în marile orașe europene după Revoluția Franceză până la mijlocul secolului al XIX-lea: decrete, proclamații și taxe. Interesant este că oamenii le citeau în stradă și începeau să dezbată conținutul, creându-se astfel cadrul pentru a gândi binele public împreună. Introducerea expoziției începe cu aceste texte și continuă cu o selecție parcimonioasă de afișe despre Europa, fie că este o hartă din secolul al XVI-lea, în care contururile continentului se deșiră creativ în forma unei regine creștine, fie afișul celebru semnat de Mihai Stănescu, prea bine cunoscut de orice român postdecembrist, în care Europa înainte de 1989 se citește Eu Ro Pa, iar după, continentul recuperează particula RO, țara pe care o pierduse prin comunism.

Odată cu sfârșitul secolului al XIX-lea și apariția litogravurii, care permitea tipărirea afișelor ilustrate în număr mare și cu efecte vizuale remarcabile, zidurile urbane se umplu de culoare și mesaje, marcând peisajul orașelor de o manieră profundă și puternic vizibilă. Afișul nu mai putea fi evitat și începe să manifeste funcții de promovare, propagandă și, mai târziu, protest. 

A doua secțiune a expoziției, „Turbulențe și unitate”, se referă la cele două războaie mondiale și la perioada de după ultimul, când Europa se divide prin Cortina de Fier, dar se creează și drumul spre Uniunea Europeană. Propaganda se naște în timpul Primului Război Mondial și devine coordonată, pentru ca aceea din Al Doilea Război să fie profesionistă și incredibil de eficientă. De la afișele de chemare la război din diferite țări cu comandanți celebri sau simpli soldați până la campania de denigrare a dușmanului, fie că acesta este nazismul sau bolșevismul, trecând prin propaganda pro-pace a ambelor emisfere ale continentului, ce este flagrant este faptul că afișul folosește, indiferent de intenția mesajului și de audiența vizată, simboluri și uneori sloganuri identice pentru ideologii opuse. Astfel, un afiș al Partidului Național-Socialist din Germania, în 1941, anunța eliberarea Europei (de comunism) prin victoria Germaniei naziste, iar în 1944 sovieticii stipulează aceeași eliberare a Europei prin efortul comun al Aliaților. Nu numai mesajul este identic, dar și vizual se folosește un motiv extrem de asemănător, un fulger, respectiv săbii plasate într-o formă similară fulgerului.

Dacă cele două războaie au reprezentat astfel primele ocazii în care Europa era percepută ca un teritoriu comun, demn de apărat și asociat într-o oarecare măsură unei identități comune, efortul de integrare europeană a avut suișuri și coborâșuri, susținători vehemenți, dar și opozanți, iar acest lucru este foarte evident, mai ales în afișe. Aceste demersuri sunt vizibile în expoziție într‑un număr egal de afișe pro și contra, de la cele oficiale pentru alegerile în Parlamentul European, sau unele concepute de elevi pentru concursuri legate de Integrare, până la afișe caricaturale sau ironice, împotriva monedei euro sau controlului generat de UE. Această direcție este anunțată de o altă serie de afișe despre planul Marshall și Comecon, similare ca mesaj, dar opuse ideologic.

Ultima subsecțiune a „Turbulențelor” este despre propaganda împotriva armelor nucleare pe care deopotrivă Estul și Vestul au ilustrat-o cu ajutorul scutului sau al unei clădiri unice acoperite de steaguri, ca simboluri pentru Europa. O parte din ea, căci de fiecare dată, din anii ‛50 până la căderea Zidului, este vorba despre o jumătate de Europă, care dorește același lucru. Cel puțin declarativ.

Al doilea etaj al expoziției debutează cu tema „Bariere și conexiuni”, despre granițele continentului, dar și despre legăturile intrinseci din cultură, sport și transport. Frontierele au constituit în Europa limitele sigure din secolul trecut, dar și ocazia de deschidere către o politică de colaborare între țări. Fie ele fizice sau mentale, politice sau imaginare, granițele reprezintă pentru europeni și neeuropeni ocazia libertății sau lipsa acesteia. Selecția din expoziție propune afișe percutante despre frica de a avea sau de a nu avea aceste limite și de consecințele uneori dramatice ale încercărilor de a le depăși. În acest ultim sens, controversatul afiș de promovare a companiei Benetton, în care este folosită fotografia lui Oliviero Toscani cu vaporul încărcat de refugiați, în încercarea de a intra în Europa în 1992, sau o fotografie dintr-un azil de refugiați din Germania, vine cu două exemple elocvente și emoționante.

Europa constituie un teritoriu fascinant când vorbim despre cultură: festivaluri care promovează valori naționale, dar în context european, și filme despre diverse Europe de la est la nord și de la vest la sud reprezintă selecția noastră. Acestea sunt cele două teme unde am găsit Europa în colecția de afișe a Casei Istoriei Europene, căci expoziția pornește de la o colecție privată despre Europa, vândută muzeului în urmă cu șapte ani, și este completată de împrumuturi sau de achiziții noi. Afișele de filme sunt completate de un „trailer al trailerelor” pentru o experiență mai plăcută de vizitare.

Secțiunea „Activism și protest” acoperă o serie largă de teme, de la cea despre drepturile femeilor, romilor, comunității LGBTQ+, la libertatea de expresie în Turcia sau Rusia, drepturile sociale și economice, până la protestele la adresa supremației sovietice din anii ’60-’80. Această parte a expoziției ne-a permis să variem tipurile de obiecte prezentate prin adăugarea unor pancarte folosite în timpul protestelor, ca obiecte cu funcții similare afișului și cu mail-art din anii ‚80-’90 ai secolului trecut, dintre care o parte sunt cele împrumutate de artistul Iosif Kiraly. Mesaje strigate în stradă sau șoptite pe cartoane desenate, care călătoreau dintr-o parte în alta a Zidului, au constituit porția de libertate și nevoia de democrație care a articulat sfera publică din Europa. Un adaos de ultim moment în expoziție sunt trei afișe, realizate în aprilie anul acesta, despre războiul din Ucraina. Când Europa arde la una dintre margini, acest lucru nu poate să nu apară într-o expoziție de istorie. Citatul din scriitorul clasic Vasyl Symonenko „nu este nimic mai de speriat decât puterea nelimitată în mâinile unui om limitat” devine actual prin asocierea lui cu liderul Rusiei, în unul dintre afișe, iar Ucraina devine „inima Europei” prin marcarea ritmului cardiac la limita dintre culorile albastru și galben ale steagului. Secțiunea „Protest” se finalizează cu un afiș alb, cu referire la demonstrațiile tăcute și ilegale din Rusia, împotriva războiului.

Deschiderea expoziției a fost însoțită remarcabil de intervenția lui Dan Perjovschi, care a umplut zidurile și ferestrele unei săli din muzeu cu desene inteligente, percutante, fierbinți, amuzant-dureroase despre Europa pe care o trăim și despre care afișele din expoziție vorbesc. Întâlnirea publicului cu un artist spumos care reflectă permanent la istoria de azi, în contextul trecutului, este o sărbătoare care potențează efectul expoziției și îți dă teme de gândire pentru vremurile ce vin.

Expoziția de afișe din Bruxelles dovedește că este relevantă pentru vizitatorul de azi, dacă nu din motivele prezentate mai sus, măcar din perspectiva faptului că după vernisaj a existat o scrisoare deschisă, semnată de o grupare restrânsă de parlamentari europeni, care cerea eliminarea unui afiș din expoziție din motive religioase, dar neglijând contextul și intenția artiștilor, care susțineau drepturile comunității LGBTQ+ în Polonia. Afișul nu a fost îndepărtat, pentru că temele sensibile sunt asumate de muzeu și susținute istoric de opinia publică. //

1. Pe site-ul https://historia-europa.ep.eu/ro/bine-ati-venit-la-casa-istoriei-europene există o serie întreagă de materiale în limba română pentru profesorii de istorie sau altă materie, interesați de o istorie transnațională a Europei.

2. Expoziția va fi deschisă la Bruxelles până pe 13 noiembrie și este însoțită de un catalog care conține context și interpretări interesante despre afișele din expoziție.

Raluca Bem Neamu - Curator și manager de proiect la Casa Istoriei Europene