În căutarea locului pierdut

În lumea noastră obișnuită, cea de dinainte de pandemie, ajunseserăm cu toții, și la vest, și la est, să fugim de acasă ca să populăm așa-numitele „non-locuri”(„non-lieux”, conform lui Marc Augé). Gări, autostrăzi și aeroporturi care duceau către diverse destinații de divertisment, într-o civilizație a concediului multiplu, dar și malluri, cinematografe și terase, restaurante și supermarketuri, locuri de trecere și de consum (exagerat), în care identitatea fiecăruia se estompează, dar asta oferă destindere și un sentiment de siguranță. În Occident, această societate exista de mult, dar în România am recuperat-o destul de repede.

Și totuși, există în noi și o mare nevoie de locuri încărcate de istorie – colectivă, dar mai ales personală, de locuri marcate afectiv, de locuri care simbolizează puternic, care vorbesc. Altminteri, în proza românească din ultimii 20 de ani nu s-ar scrie atât tocmai despre aceste locuri.

Volumul de proză scurtă Cartea orașelor, coordonat de scriitoarea Andreea Răsuceanu, reunește 16 prozatori contemporani, fiecare evocând în textul său un oraș anume. În „Prefața” volumului, Andreea Răsuceanu face o analiză scurtă, dar științifică a acestui tip de proză, în care citează geocritica lui Bertrand Westphal, dar și alte studii, ale lui Marc Brosseau și Pierre Sansot. Pe scurt, este interesant și bogat în semnificații să observăm ce legături există între spațiul descris de un autor și stările sufletești ale personajelor, felul în care se intercondiționează. Conform lui Westphal, geocritica are vocație arheologică, „spațiul se verticalizează în timp”, în fine, spațiul urban este în mod particular reconstruit de fiecare din cei care îl percep.

Scriitorii care au fost reuniți în Cartea orașelor sunt, în ordine alfabetică: Marius Chivu (Râmnicu Vâlcea), Mariana Codruț (Iași), Bogdan Coșa (Brașov), Augustin Cupșa (Craiova), Adela Greceanu (Sibiu), Borco Ilin (Timișoara), Florina Ilis (Cluj), Angelo Mitchievici (Constanța), Iulian Popa (Brăila), Mircea Pricăjan (Oradea), Viorica Răduță (Ploiești), Andreea Răsuceanu (București), Adrian G. Romila (Piatra Neamț), Corina Sabău (Câmpulung Muscel), Sebastian Sifft (Câmpina) și Tatiana Țîbuleac (Chișinău). Fiecare proză e precedată de un desen realizat de Mihail Coșulețu, desene în alb-negru care îl lasă pe cititor să viseze mai departe.

Ceea ce este extrem de interesant este că toți scriitorii din acest volum, evocând un spațiu urban bine-cunoscut, se întorc în trecut, la copilărie și adolescență. Pentru toți este vorba de anii ’80 și ’90. Evocarea dulce-amară a acelei perioade din comunism în care scriitorul, fiind la o vârstă tânără, nu a fost implicat în viața politică, ceea ce nu înseamnă că nu a fost marcat de stilul de viață de atunci, evocarea cu sentimente amestecate, deci a trecutului recent, este o trăsătură care se regăsește în aproape toate cărțile de proză din ultimii 20 de ani. Și tonul este mereu același, nostalgic, dar și trist, iar repetarea temei întoarcerii la vârsta inocenței trăite într-o dictatură duce cu gândul la o nevoie de terapie pe care scriitorii o fac pentru ei înșiși, dar și pentru o întreagă comunitate, în care nu toată lumea scrie literatură, deci pentru mentalul colectiv. Faptele sunt transfigurate, deci avem literatură, dar avem și confesiuni, autobiografie și, în consecință, o prea umană nevoie de căutare a „timpului pierdut”.

Orice oraș ar fi evocat în cele 16 poze, în specificitatea lui, în privirea subiectivă a scriitorului care îl revizitează, de fiecare dată, istoria mare și istoria mică, personală se întrepătrund. Descrierea locurilor respectă redarea fidelă a portretului urban respectiv, cititorul care cunoaște aceste orașe le va regăsi cu plăcere citind, dar va descoperi și povestea fiecărui scriitor în parte.

În evocările din acele vremuri de precaritate materială și izolare față de Occident, adolescența e deci privilegiată. Marius Chivu și Mariana Codruț ne oferă privirea melancolică a adultului din prezent care reînvie o serie întreagă de obiecte și de activități care devin simboluri ale epocii, dar și artefacte emoționale, apoi o deziluzie sentimentală ori, dimpotrivă, sentimentul victoriei al unui tânăr care pleacă din provincie în favoarea Capitalei și cunoaște pe drum un „ritual de trecere” neașteptat. Aceeași părăsire a provinciei pentru lumea largă este evocată și de Bogdan Coșa, în dialogul dintre doi vechi prieteni, din care unul schimbă locul fără să schimbe norocul, cum zice o vorbă populară, iar celălalt rămâne pe loc și e tot nemulțumit. Iulian Popa își amintește de doi liceeni din Brăila care vor să sfideze Dunărea, traversând-o înot, și de moartea bruscă a unui prieten de-al lor, care le pune planul în aplicare. Adela Greceanu privește, de asemenea, înspre o adolescență marcată de prietenia cu o fată prea îndrăzneață pentru vârsta ei, Onda, și care dispare misterios, lăsând-o pe eroina principală să simtă singură gustul de perlă rară al unei veri de la vârsta de 17 ani, când Timpul pare că se oprește o clipă în loc. Borco Ilin povestește viața boemă din anii ’80 și apoi ’90 din Timișoara, iar obiectele concrete joacă din nou un rol foarte important în evocarea specificului unei epoci. Pentru cititorul de azi, unele lucruri pot părea că vin din altă lume și nu s-ar înșela deloc.

Există și proze care se îndepărtează de realism și încearcă alte teritorii. Augustin Cupșa inserează în cotidianul destul de agresiv al unei tinere studente o evadare de tip eliadesc, într-o experiență aproape paranormală, cu farmec și simț al măsurii. Sebastian Sifft ne face să auzim discursul unei pisici care nu e (previzibil) jucăușă, ci serioasă și perceptivă! Adrian G. Romila construiește din munții Neamțului locul de trai al unei creaturi mitologice, un uriaș sinistru care face ravagii printre oameni.

Alți scriitori se apleacă, însă, asupra unor personaje în vârstă. Florina Ilis ne prezintă cazul unui bătrân atins de Alzhei­mer care, refăcând, în plimbările sale zilnice, trasee de altădată, îi reîntâlnește, unul câte unul, pe toți cei pe care i-a îndrăgit. O meditație emoționantă și blândă asupra trecerii Timpului. Bucureștiul este evocat de Andreea Răsuceanu, prin monologul șoptit, dintr-o stare de semisomn a unei femei în vârstă, care nu mai vrea să iasă din apartament după ce acest oraș i-a marcat viața, prin anumite locuri, și ajungând cu povestirea chiar în orașul de origine și la fapte teribile trăite în adolescență.

Găsim și două texte care fac apel la satiră, mai degrabă. Mircea Pricăjan rupe tonul dominant melancolic cu o poveste despre cum își poate pierde mințile un om pentru o femeie frumoasă, deșteaptă, dar nebună. Iar orașul lor ratează să devină Oraș European al Culturii! Corina Sabău creionează portretul unui scriitor mediocru, întreținut de femei, care se salvează revenind la matcă, în orășelul lui natal.

Tatiana Țîbuleac scrie un text care seamănă cu un jurnal, punând în balanță orașul natal părăsit definitiv, Chișinău, și Orașul Luminilor, Parisul, observând cum fiecare pas din noul loc de trai trimite la cel abandonat.

Renunțând la personaje și intrigă, Viorica Răduță face o anatomie a Ploieștiului plecând de la statui celebre, adăugând case burgheze celebre, hoteluri și magazine de ieri și de azi, figuri istorice admirabile (Radu Stanian sau Toma Socolescu) sau controversate (Candiano Popesco), iar ceea ce frapează este vocea naratoare care parcă provine de la o dronă care filmează orașul. O proză cinematografică!

Last but not least, proza lui Angelo Mitchievici, cea mai reușită stilistic, meritând a fi citită cu voce tare, renunță, de asemenea, la personaje și intrigă și evocă unul din cele mai vechi orașe, Constanța. Oraș multicultural de secole, portul este văzut cu un ochi márquezian, într-o stare de amorțire adâncă, revelează o decadență splendidă, dar și grotescă, clădiri ruinate, zona-limită sălbatică dintre orașul vechi și malul mării. Către final, orașul este însuflețit de amintirea soților Conciotti.

Antologia Cartea orașelor este despre cum, revizitând un loc, cel natal sau adoptat mai târziu, te afli, de fapt, în căutarea ta însuți. În plus, evocând o vârstă și un spațiu, pătrunzi în meandrele memoriei tale, în destinul tău individual, dar și în cel colectiv. Sunt 16 texte diferite, dar cu un fir conducător comun, care se citesc cu multă plăcere și inspiră la meditație. //