De același autor
Contextul, tema propusa - ”continuarea luptei impotriva coruptiei” -, discursurile transante impotriva PSD si pro stat de drept tinute in ultima perioada, culminind cu cel de luni seara, arata clar ca Iohannis vrea sa se pozitioneze ca lider al opozitiei si a intrat intr-un razboi total cu PSD. Nu este insa vorba de opozitia formata din cele doua partide - PNL si USR -, ci de una mai larga, un front anti-PSD, care a functionat la prezidentialele din 2014, electorat care fost pierdut pe parcurs. Putin probabil ca acest nou Iohannis pe care il vedem in actiune sa nu fi luat in calcul faptul ca referendumul este o actiune riscanta, cu sanse de succes nu prea mari. Si atunci? Isi va atinge presedintele scopul chiar si in cazul unui esec? Cred ca da si am sa explic de ce.
Motivele si mizele prezidentiale
In primul rind, ar trebui sa vedem care sunt motivatiile presedintelui. Inactiunea sau limitarea doar la declaratii, oricit de dure, in contextul in care este evident ca Dragnea si PSD, dincolo de episodul ordonantelor, vor sa preia puterea totala: presedintia, serviciile secrete, numirea procurorilor sefi, adica ultimele redute de care se mai impiedica acum, ar fi echivalat cu aruncarea la cosul de gunoi a propriului mandat si ratarea oricarei sanse pentru un altul. In al doilea rind, s-ar putea ca Iohannis chiar sa fi inceput sa-si inteleaga misiunea si rolul pe scena politica si pe cea mai mare a istoriei (a facut-o si Basescu de la un moment incolo, doar ca a ratat finalul) si sa nu vrea sa lase tara la cheremul acestui partid-stat. Nu trebuie ignorata nici ipoteza ca PSD va merge totusi, desi Dragnea spune ca nu e ”interesat”, la suspendare, caz in care Iohannis are nevoie ca de aer de acest front anti-PSD care s-a conturat cu ocazia protestelor de duminica pentru a-si securiza mandatul. Asa ca Iohannis, dintr-o combinatie de motivatii, a decis sa joace cartea riscanta a referendumului.
Necesitatea si premeditarea referendumului
Actiunea pare sa fi fost pregatita nu de pe o zi pe alta - tot Dragnea spune ca stia de 10 zece zile - si a urmat un crescendo: refuzul nominalizarii lui Sevil Shhaideh, discursul de la CSM de la inceputul anului, participarea la sedinta de guvern prin care a blocat pe moment adoptarea celor doua ordonante de urgenta (pregatite pe sest chiar pentru acea zi), declaratiile facute cu acea ocazie (sintagama ”elefanti” a fost o gaselnita) si punctele culminante: participarea la proteste, unde a vorbit despre ”gasca penala” care vrea sa-si curete propriile dosarele, discursul de o duritate neobisnuita tinut luni, cind a anuntat referendumul si declansarea efectiva a procedurilor marti.
Cel mai important insa e faptul ca Iohannis a inteles ca nu are mijloace legale si constitutionale de opri guvernul Dragnea sa adopte ordonantele de urgenta, asa cum a spus ca va face. Chiar daca adoptarea va fi aminata ca urmare a respingerii lor de catre toate institutiile din justitie (AICI, AICI, AICI si AICI), a protestelor, atmosferei create si presiunilor venite pe cai diplomatice, chiar daca ordonanta gratierii va fi trimisa in parlament, asa cum cere legea, la ordonanta care dezincrimineza fapte de coruptie (vezi AICI si AICI) aruncind in aer anchete si procese in curs in folosul ”penalilor de lux” PSD nu va renunta cu niciun chip, ea fiind miza principala a intregului demers pesedist. Efectele ei vor fi instantanee si dezastruoase pentru anticoruptie. De fapt, razboiul se da pe frontul legislatiei penale si va fi unul pe termen lung, pentru ca vor urma si alte ordonante, sa nu ne facem iluzii.
Din acest punct de vedere, singurul mod de a lua atitudine activa, de a nu asista la dezastru cu mainile in sin era semnalul unui referendum. E de presupus deci ca presedintele a luat in calcul toate riscurile si a decis ca e ultima carte pe care o poate pune pe masa daca vrea sa-si continue mandatul in picioare, si nu tirindu-se in genunchi in fata lui Dragnea si a haitei lui.
Care sunt sansele referendumului?
In favoarea referendumului joaca putini factori: tema, timpul si societatea civila.
Spre supararea PSD, presedintele nu a cazut in capcana si nu a introdus in referendum subiectul gratierii pentru a evita interminabilele controverse constitutionale care ar fi urmat (desi exista o decizie a CCR care lasa la latitudinea presedintelui stabilirea temelor de interes national). Iohannis a fost abil. Desi a fost stabilita doar tematica generala ”Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”, nu si intrebarea care va aparea pe buletinul de vot, ea da directia demersului. Chestiunea luptei anticoruptie e populara si sustinuta de electorat, potrivit tuturor sondajelor de opinie, e un subiect impotriva caruia e complicat sa spui nu, pentru ca, per a contrario, inseamna ca sprijini hotia, coruptia si devalizarea tarii. Vedem ca pina si Dragnea si Grindeanu, plus alti corifei ai diabolizarii DNA, au fost nevoiti sa spuna ca si ei sustin lupta anticoruptie. Cu dintii inclestati, dar au spus-o. Sigur, vor incerca sa gaseasca alte pretexte - costuri, oportunitate etc. -, vor explica cit de haina si politizata e anticoruptia, dar, una peste alta, le va fi greu sa faca o campanie pe fata impotriva anticoruptiei.
Rapiditatea declansarii referendumului e decisiva in ecuatie, timpul fiind un factor esential. In primul rind, Iohannis a mutat inaintea lui Dragnea, care a anuntat si el ca vrea vreo doua referendumuri - pe tema familiei si a imunitatilor. Procedural, referendumul lui Iohannis trebuie organizat primul, plus ca PSD nu va avea niciun interes sa le bage pe toate la pachet. In al doilea rind, Iohannis bate fierul cit e cald, subiectul e fierbinte si va mai fi, publicul e furios, vor mai urma proteste. In plus, nu e clar nici care va fi consecinta gratierii unor hoti, violatori si borfasi in plina iarna, nefiind exclus ca efectul asupra unui electorat mai larg (inclusiv pesedist) sa fie unul nedorit. Infractionalitatea ar putea creste si utilitatea referendumului pentru a-i pune capat s-ar putea impune. Lucrurile sunt complicate si efectele perverse.
Dar, in primul rind, publicul care sustine anticoruptia si se impotriveste ordonantelor lui Dragnea va fi tinut in priza de referendum si, probabil, va creste. Campania pentru referendum va fi si o oportunitate pentru Iohannis sa se implice, sa iasa des in public, sa se pozitioneze ca lider al frontului anti-PSD si sa cistige capital.
Dar riscurile majore pentru sansele referendumului tin de absenteism, de media controlata de PSD si de inexistenta unor partide in spatele presedintelui.
Desi Legea referendumului a fost modificata in 2013, dupa referendumul de suspendare a lui Traian Basescu, fiind scazut pragul de validare de la o prezenta de 50% la una de 30% din numarul celor inscrisi pe listele electorale permanente, cifrele ramin mari, daca ne uitam la participarea de la parlamentarele din 2016. Pentru ca referendumul sa fie validat, trebuie sa vina la vot aproape 5 milioane 700 de mii de oameni, dintre care 25%, adica aproape 1 milioane 700 de mii, sa spuna DA. Complicat, daca nu chiar imposibil, daca ne gindim ca la parlamentare au venit la vot putin peste 7 milioane 300 de mii de oameni.
Dar cel mai important rol impotriva referendumului il vor juca televiziunile sustinatoare ale PSD si care duc de mult timp campanii feroce impotriva justitiei si anticoruptiei, in special - RTV- Ghita, A3, B1 TV. Chiar si la Realitatea TV sunt realizatori favorabili lui Dragnea si care promoveaza un discurs ostil DNA. Desi online-ul este mai echilibrat, gurile de foc impotriva anticoruptiei sau mai subtil manipulatoare nu lipsesc (Evenimentul zilei e sus pe podium), iar Facebook-ul e insuficient. Altfel spus, fortele ostile referendumului si lui Iohannis domina, iar mobilizarea electoratului va fi foarte dificila. Nu trebuie sa omitem nici lipsa unor vectori credibili de comunicare din partea asta care sa reuseasca sa sparga barajul. Singurul care nu poate fi boicotat total este insusi Iohannis, ale carui conferinte de presa sau discursuri sunt totusi preluate de televiziuni, chiar daca mesajul este ucis imediat in talk-show-uri.
Raportul de forte la nivel de partide este si el mai dezechilibrat ca niciodata, practic, Iohannis nu are in spate nicio forta politica cit de cit redutabila. PSD, ALDE si mai mult ca sigur PMP vor boicota referendumul si isi vor continua atacurile la justitie. PNL e cu fundul in doua luntri, Turcan a spus ca partidul sustine referendumul si ca e impotriva ordonantelor, dar asta nu inseamna mai nimic. Pentru ca, de fapt, exista destui lideri, primari, fosti baroni, oameni cu influenta in PNL care au probleme cu DNA si carora le-ar prinde bine dezincriminarile din ordonanta. Putin probabil ca PNL sa-si mobilizeze la referendum activul, atita cit e el. Ca sa nu mai discutam ca acum problemele PNL sunt legate de Congres si de lupta interna, care se anunta feroce, si nici Iohannis nu e vazut prea bine. Cit despre USR, desi sustine clar anticoruptia si referendumul, e inca mic, fara vectori de imagine si trece greu sticla si boicotul. Desigur, are mult mai mult decit PNL capacitatea de a mobiliza oameni din zone diverse pentru proteste, e totusi insuficient pentru razboiul care urmeaza.
Un esec cit o victorie
Sansele de reusita ale referendumului nu sunt prea mari, desi nu este exclus ca PSD sa continue sa faca greseli, sa enerveze si indirjeasca publicul. Cu toate astea, chiar daca referendumul va fi un rateu, el va fi o victorie in alt sens. In primul rind, este de presupus ca va motiva si reactiva buna parte din electoratul anti-PSD, cel care l-a facut cistigator pe Iohannis in 2014 si care a fost lasat de izbeliste pina acum si de presedinte, si de PNL. Se va crea un front, o stare de spirit care va face mai complicata viata guvernului Dragnea, abuzurile si greselile vor fi mai atent urmarite si penalizate. Baza electorala a presedintelui va creste, iar o eventuala suspendare va fi mai dificila. Si partidele ar putea avea de cistigat. Daca PNL are suficienta minte, s-ar angrena cu forta in sustinerea referendumului si a cauzei lui. Ar avea numai de profitat, isi va reface imaginea, incepind sa fie perceput ca un veritabil partid de opozitie, adversar declarat al PSD, si isi va largi, la rindul lui, baza electorala.
Dar, fara discutie, principalul beneficiar, chiar si in caz de esec, va fi presedintele Iohannis, care va fi mult mai greu de ucis politic. Isi conserva atit actualul mandat si isi paveaza drumul spre urmatorul, fie si prin faptul ca a incercat sa tina piept mamutului PSD, care vrea sa controleze cu mina forte Romania pina in ultimul ei cotlon.
Un succes al referendumului este cu adevarat cosmarul PSD. C-o fi una, c-o fi alta, Dragnea&Comp lucreaza din greu pentru Iohannis si opozitie. Nu mi-e clar daca s-au prins.
Comentarii 13
Liviu din Timisoara - 01-31-2017
Nu stiu daca Italia este in masura sa ofere un model in materie de coruptie si puscariabili ... Tara care a inventat Mafia !
RăspundeLiviu din Timisoara - 01-31-2017
Amuzant sau stupid ? Cand s-a iesit in strada pe chestia Basescu - Arafat ( Ati uitat ? ) sau pe chestia " colonelu Dogaru " .. au fost mitinguri autorizate ? Antena 3 exulta ...filma din unghiuri mici sa reiasa ca acolo este " multimea in strada " - cu vreo 1000 de oameni ... mereu aceeasi.Acu au cam schimbat placa ... Uite, nu sunt mitinguri autorizate ...n-a venit nici un partid sa si le asume, n-a venit nici un ONG ... puneti furtunele de apa pe cei 30 000 ....40 000 de oameni. Amendati-i ! Doamna Firea, luati masuri !
Răspundebogdan - 01-30-2017
Judecatorul italian de la CEDO, care sustine "exemplul" maret al Italiei - o tara, renumita nu-i asa? pentru strictetea domniei legii si eficientei justitiei - privind gratierea, desi inchisorile romanesti sunt mai putin aglomerate ca cele din Italia, destabilizeaza....fara exagerari...destabilizeaza Romania, si se pune problema daca Romania nu ar trebui sa urmeze calea Irlandei, Danemarcei, cine stie, chiar a Marii Britanii, adica sa negocieze sau chiar sa iasa din anumite Tratate UE, pentru ca CEDO este in cazul asta inconstienta : oamenii care au negat drepturile omului in Romania in anii 1990, ca de asta s-au dus romanii la CEDO, se duc acum odata ajunsi in inchisoare la CEDO si tipa ca justitia romaneasca e stramba! Cred ca, cel putin la un anumit nivel de constientizare publica, ar trebui sa se puna problema cata suveranitate ceda la CEDO si la alte institutii de genul asta care nu prea au cunostinte de Romania in mod real, ca situatiile se vor multiplica! AI 50.000 de oameni in strada si un guvern aparator al coruptilor care se prevaleaza de o CUrte de Justitie aflata pe undeva pe la mii de kilometri departare, prin ai carei judecatori italieni se fac declaratii cu un impact extraordinar asupra politicii interne, si care a fost recent bagata intr-un tratat UE....la Lisabona...asa cam pe nepusa masa, ca nu s-a adoptat nu stiuc e Tratat constitutional....Se pune problema!
RăspundeChiriac - 01-29-2017
1. Nu înțeleg de ce Președintele a participat la un marș ilegal? Eu aveam dreptul să particip, dar el nu. Pentru că eu nu am depus Jurământul pe Constituție, el da! (Și când stă pe WC tot președinte e!) 2. Președintele putea chema toate partidele la consultări și apoi să informeze poporul cu rezultatul demersului său. Putea ataca imediat actul normativ la CCR, și efectele sale erau, astfel, suspendate! 3. Dacă protestatarii nu sunt de acord cu modificarea Codului Penal, așa cum a cerut CCR, să ceară aprobare și să protesteze legal. Cineva să-și asume opoziția pe față, deschis, și să nu se ascundă sub scrisul pe FB! 4. Proiectele Guvernului/Ministerului Justiției vizează grațierea și nu amnistia. Citiți Codul Penal și CPP și vedeți diferența. Grațierea are niște rațiuni acceptate de toastă lumea.
RăspundeVicentio B. - 01-29-2017
@Polilogu. Dvs., renuntati la recomandarile facute autoarei Andreea Pora, uitati-va DIRECT INAINTE, si vedeti cum se scriu substantivele. Adica, in limba romana substantivele se remarca prin faptul ca articolul hotarat este enclitic, adica se ataseaza la sfîrsitul cuvintului si face corp comun cu acesta. In cazul dvs. “Polilogul”. Aveti precise satisfactii, sa auziti cum UNII jurnalisti, diversi analisti, etc., cu referire precisa la anumite fapte, se exprima in public "PESEDEU", "PENELEU", "DENEAU", "ALEGATORU", PROCURORU", s.a.m.d. ? Asa ca , in aceasta privinta dar si in contextul articolului scris de Andrei Plesu (“Dileme, stupori, resemnare”) la care faceti referie, NU exista nicio DILEMA, motiv pentru care NU ar trebui sa induceti STUPORI. Asa ar trebui, numai daca, din precise motive, NU sunteti un eventual RESEMNAT !
RăspundeDan B. - 01-28-2017
Lucreaza pt interesul personal,nu pt opozitie.Restul nu-i intereseaza.Romania, PSD,Europa, egal cu zero.Sa scape ei de pirnaie,asta e tot.Mai departe, ce-o fi...
RăspundeVicentio B. - 01-26-2017
EXPRESIS VERBIS Personal NU am niciun fel de multumire, de fapt sunt total NE – multumit, realmente indignat /revoltat in intelesul moral al notiunilor, de urmatoarele aspect, si anume: 1. Observ, de fapt se constata ca, autoarea articolului - Andreea Pora a RETRAS titlul precedent “Iohannis joaca sah, iar Dragnea bate turca”, ceea ce intr-un anumit sens, reprezinta o initiativa BUNA, dar pastrand insa VECHIUL text al articolului, adica o LIPSA de initiatia, recte FARA a etala o analiza AUTENTICA in ceea ce priveste NOUL titlul “De ce Iohannis cîștigă și în caz de eșec”. 2. Andreea Pora NU a facut NICIO referire la realitatea incontestabila si anume ca acesta procedura numita Referendum a fost LEGIFERAT inca prin Legea 3/2000, care a suportat pana in perioda de azi, mai multe modificari ESENTUALE (de substanta) din mai multe motive, care personal le pot mentiona ca fiind: 2.1. (realmente constitutionale) si 2.2. realmente din Interese de CLICA, ma refer precis la PSD & ALDE ! 3. NU s-a prezentat in articol NICIO referire, in fond necesarea PRECIZARE / necesarele precizari si anume, ca Referendumul cu privire la GRATIERE, AMNESTIE este PERFECT Constitutional ! TOTUL depinde de continutul intrebarilor supuse Referentumului ! Daca NU se inteleg elementele de substanta (Constitutia Romaniei) si Legea (reactualizata) a Referendumului , NU eu sunt vinovatul ! 4. NU s-a prezentat absolut NICIO referire CONCRETA, cu privire la faptul/faptele si anume ca, ACUZATIILE PUBLICE adresate lui Iohannis privind intentia de a declansa Referendumul si TEMA acestuia, sunt realmente in NECUNOSTINTA de cauza, mai bine zis, induse din stricte motive DELICTUALE, acestea bazandu-se EXCLUSIV pe DEZINFORMARE, deci exclusiv PROPAGANTA /MANIPULRE realmente ANTI – Constitutionala, care evident, NU au NICIO legatura cu Ordinea Constitutionala. 5. Ca atare, prin aceste OMISIUNI, Andreea Pora NU a reusit sa motiveze CONCRET (in substanta) in ce consta “victorie chiar daca va fi un rateu” !. Afirmatiile etalate sunt realmente GENERALITATI DIFUZE, mai ales cand domnia sa NU cunoaste NICI continutul intrebarilor obiect al Referendumului, la care alegatorii au NUMAI o SINGURA varianta si anume de a mention ape buletinul de vot DA sau NU !
RăspundeMIHAI 2 - 01-26-2017
In articol se scrie ca IOHANNIS A FOST ABIL deoarece A EVITAT CAPCANA si NU A INTRODUS IN REFERENDUM SUBIECTUL GRATIERII. Capcana - pentru a exista - ar fi trebuit s-o puna cineva. Or, in OPERETA anuntarii referendumului desfasurata in doua acte / luni 23 ianuarie seara cand Johannis a spus ca va chema poporul sa se pronunte pe GRATIERE si marti 24 ianuarie dimineata cand tot el a anuntat ca va chema poporul sa se pronunte pe ANTICORUPTIE / nimeni altcineva nu a mai cantat pe scena. Asadar eventuala capcana , daca a fost , a fost pusa de Johannis insusi , chestie care denota multe , mai putin ABILITATE. Mai degraba pare ca Presedintele , desi a dat startul si a concurat singur , tot a reusit sa iasa pe locul doi. *** Glumesc desigur*** In realitate a iesi pe locul 3 pentru ca a dat inapoi luandu-se dupa un punct de vedere absolut penibil exprimat de la fel de penibilul domn Zegrean. Ex seful CCR isi daduse cu parerea ca daca poporul nu are drept de initiativa legislativa in materie de GRATIERE , el nu are dreptul nici sa raspunda la un Referendum cu aceasta tema. In realitate situatiile nu sunt de loc identice. Parintii Constitutiei au spus ca 100000 de cetateni pot initia un proiect de lege , dar nu si unul de gratiere sau aminstie colectiva. Se vede din helicopter de ce s-a instituit acea limitare - in lipsa ei am fi avut probabil in fiecare luna cate o initiativa de gratiere sustinuta sa zicem de 100000 de minoritari albanezii sau poate de alta minoitate cu inalte performante infractionale / si aici nu ma gandesc numai la minoritatea pesedista. In situatia anticipata de dl Johannis situatia era taman inversa - nu poporul avea initiativa , ci presedintele.Nu mai spun ca din start un referendum se adreseaza in orice caz unui segment ce depaseste cu mult numarul celor 100000 de rommi. *** Luandu-se dupa abordarea lui Zegrean dl Johannis a aruncat exact cireasa de pe tort, bomboana de pe coliva si lamaia de pe scrumbie - adica GRATIEREA. Curentul de opinie era deja configurat , notiunea de gratiere era gata fezandata la focul mocnit al urii propagandistice , lozincile erau deja scrise - VETI CADEA DE LA PUTERE , DACA DATI O GRATIERE ....sau ...NU MAI TOLERAM PROSTIA , TERMINATI CU AMNISTIA ....si cate si mai cate. Toate acestea au fost abandonate pentru sintagma LUPTA IMPOTRIVA CORUPIEI atat de obosita prin supraexpunere incat te ia cu cascat pana sa pronunti toate cele trei cuvinte componente. Ar trebui reanalizata aceasta optiune si revenit la mesajul simplu, clar si proaspat al ANTI-GRATIERII. Cred ca Grupul de Dialog Social si-ar putea asuma rolul de consultant , pe care eu cu modestie il cedez tocmai in semn de omagiu pentru generoasa gazduire de catre publicatia GDS a tuturor punctelor de vedere. PS Si nu vad de ce Presedintele ar trebui sa evite INTERMINABILE CONTROVERSE CONSTITUTIONALE ? Adica ne dorim din tot sufletul sa fim si noi oleaca practicieni basisti, dar renuntam la tot ce a dat basismul mai valoros in doctrina politologica - zgaltairea necurmata a tuturor structurilor, incepand cu doamna de cauciuc favorita - CCR ul ? Va reamintesc ca pana si odiosul Oprescu a ajuns Pimar dandu-se victima a justitiei. Imaginea unui Johannis blocat in drumul sau catre popor de niste judecatori constitutionali odiosi ar pune capac maniei stradale si nimic nu l-ar mai putea opri pe dl Voiculescu cel tanar sa redevina Ministru al Sanatatii intr-un renascut Guvern Ciols.
RăspundeLiviu din Timisoara - 01-26-2017
Si care-ar fi consecinta referendumului ? Sa aflam daca punem apa pe foc ce se va intampla.O gargara totala ... intrebari retorice. Costa mult. Stupizenie. Un curent de opinie in strada este suficient.
RăspundeFLORIAN D. MIREA - 01-26-2017
Pentru reusita in aceasta confruntare, PSD nu trebuie subestimat. E mai bine ca Iohannis sa aiba parte de succes decat de esec.
Răspundeprofesoru - 01-26-2017
Remarcabilă evoluţia lui Iohannis, de la preşedintele aflat sub influenţa lui Dan Mihalache, preşedinte care deschidea gura doar ca să dea cu bâta în baltă (ex. apărarea "libertăţii de exprimare" a Antenelor "ameninţate" de Justiţie şi de ANAF) şi până la luptătorul anticorupţie de astăzi. Şi evoluţia pare mai degrabă sinceră, şi nu o manevră tactică. Avem preşedinte!
RăspundeVicentio B. - 01-25-2017
POATE, spre intelegere necesara d.p.v. MORAL – UTIL, explicati CONCRET stimata doamna Andreea Pora, ce intelegeti prin notiunile repetat folosite de dvs., “referendum reusit”, si “referedum ratat” ! Deosebit de aceasta necesara clarificare, eu personal NU inteleg de ce ati OMIS reperele de substanta privind REFERENDUMUL, ca instrument in sine strict Constitutional, in relatia intentia Presedintelui cu referire la prerogativele Constitutionale de realizarea acestuia, mai ales ca ati mentionat , vizibil in treacat, “Dar cel mai important rol impotriva referendumului il vor juca televiziunile sustinatoare ale PSD si care duc de mult timp campanii feroce impotriva justitiei si anticoruptiei, in special - RTV- Ghita, A3, B1 TV.”, realitate incontestabila. In acest context sunt profund INDIGNAT de faptul ca, in timp ce Dvs. afirmati “ Iohanis joaca sach, Iar Dragnea bate turca”, tot in pressa scrisa, spre exemplu, ziaristi de la Cotidianul , acuza in mod realmente DELICTUAL “Klaus Iohannis îndeamnă întreaga populaţie să încalce Constituţia României “, sau “Iohannis s-a zăpăcit! Vrea referendum pentru strategia Cioloş valabilă încă 3 ani!” ! Chiar NU observati “GRINDINA” de informatii realmente FALSE cu valoare de EXCROCHERIE, adica venita de la ESCROCI, recte “Persoană care înșală pe alții profitând de naivitatea sau încrederea lor; șarlatan; potlogar; impostor; coțcar. [Sil. es-croc] /
RăspundePolilogu - 01-25-2017
Hmm si iar...Hmm , doamna Pora ! Îmi permit ,totusi, sa ma intreb si sa vă intreb . Si daca ” țurca lui Dragnea” ajunge tocmai in ”yard”-ul BREXIT ? Nu vă este undeva prin apropiere, nici măcar la nivelul ”și dacă” această ipoteză ? Nu au fost si nu sunt ”semne” că idiotii din PSD (sic!) pot ajunge pînă... acolo ? Asupra idiotilor citati sunteti sigură că nu planează seducator tentatia ” Brexit”?Eu răspund , chiar ferm: TENTATIA EXISTĂ și a înmugurit mai demult în ”gîndurili” lor ! Ce-ar putea stăvili aceasta tentatie seducatoare ? Mai nimic ! Mai nimic pana acum. Dar uitati-va în sus, uitati-vă in jos, la dreapta, la stanga, in UE, in SUA , pînă și in CHINA . CE VEDETI? Zile mai grele si mai grele ne asteapta.Eu asta vad. Nu si dumneavoastră.. ”Din această dilemă nu pot pentru ca să ies...”-zice domnul ANDREI PLESU. Nici eu. Numai că nu m-a răpus. Si sunt sigur că nici pe domnul Plesu.
Răspunde