Compromisurile Casei Regale.Ultimele sale actiuni au starnit furia monarhistilor autentici

Dora Vulcan | 17.06.2016

Marilena Rotaru, una dintre cele mai puternice voci ale pro-monarhistilor din Romania, a reactionat dur dupa ce Principesa Margareta si Printul Radu Duda s-au intalnit cu liderul PSD, Liviu Dragnea pentru a discuta despre "institutionalizarea" Casei Regale.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Marilena Rotaru a scris pe Facebook ca renuntarea la pretentiile de a conduce Romania "trădează dimensiunea morală a Regelui", iar "Complicitățile Casei Regale a României cu PSD-ul lui Ion Iliescu nu fac decât să reconstituie și să consfințească abdicarea din 30 decembrie 1947 a Regelui Mihai".

 

Marilena Rotaru i-a adresat o scrisoare publica Principesei Margareta dupa intalnirea pe care aceasta a avut-o, cu o zi in urma, cu liderul condamnat al PSD, Liviu Dragnea, pentru a stabili detalii legate de "legiferarea statutului Casei Regale". 

 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, declarase ca UNPR si ALDE sunt de acord cu legiferarea de urgenta a statutului Casei Regale, un proiect de act normativ urmand sa fie elaborat pana saptamana viitoare, dar ca ar putea cere Guvernului "chiar si o ordonanta de urgenta".

 

La scurt timp premierul Ciolos a reactionat si a spus ca "Noi lucram deja cu Casa Regala de mai multe saptamani in urma unor idei si propuneri care au venit din partea dansilor. Lucram la o astfel de propunere si ma bucur sa aud ca si domnul Dragnea ar putea sustine o asemenea abordarea. Sigur, urmeaza sa discutam detaliile, dar a existat aceasta solicitare si din partea Casei Regale care sa delimiteze clar si precis rolul si contributia pe care Casa Regala poate le poate avea in societatea romaneasca”.

 

Si atunci cui i-a folosit si cui i-a daunat afisarea alaturi de Liviu Dragnea si de ce i-a mai cerut Casa Regala ajutorul?

 

 

Care este de fapt intelegerea facuta intre Casa Regala si Liviu Dragnea? Ultimul, aflat intr-o ascensiune de imagine si de demersuri care-i tradeaza nerabdarea de a aduce mai repede PSD la putere. La ce bun un asemenea demers daca insusi seful guvernului, unicul in masura sa dea ordonanta invocata de Dragnea, spune ca se afla in discutii cu Casa Regala tocmai pentru a o sprijini in legiferarea statutului sau? Cine minte si pentru ce?

 

 

 

In decembrie 2015 jurnaliştii Roxana Iordache şi Marius Ghilezan au afirmat ca Regele Mihai este sub controlul unor structuri care aparţin serviciilor de informaţii, lucru care ar fi cunoscut şi de Principele Radu, soţul Principesei Margareta

 

 

Roxana Iordache, care a fost membru al Consiliului Regal alături de Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Doina Cornea, Eleodor Focsăneanu și alții, a scris că Regele nu mai ia nici o hotărâre, iar toate actele și mesajele sale sunt, de fapt, realizate de alții. Chiar actul de excludere din Familia Regală a Principelui Nicolae nu ar fi semnat de Rege, dupa cum a susținut Roxana Iordache.

 

 

Reactia celor doi jurnalisti s-a produs dupa indepartarea violenta de la succesiune a Principelui Nicolae, intr-o afacere nici astazi lamurita pe deplin. 

 

 

 

O uniune ca un pact reciproc avantajos

 

 

De cand controlul absolut asupra Casei Regale a fost preluat de consortul Radu Duda, drumul Casei Regale pare a merge intr-un singur sens: spre definitiva si irecuperabila sa compromitere.  O palma batuta chiar cu cei care-l fugareau pe Rege pe autostrada ca pe ultimul infractor care forta granita, interzicandu-i accesul in tara imediat dupa 1989. A celor reprezentati de presedintele de atunci al partidului de guvernamant, Oliviu Gherman, care compunea, intre doua atipeli, cimilituri obraznice  – spre deliciul celor convertiti acum brusc la monarhie – despre cum nu a „avut-o” el pe Regina Ana. A celor care in orice declaratie publica pe tema monarhiei nu se puteau referi la fostul suveran decat ca la „fostul rege”, instaland voit confuzia de termeni.

 

Umilinte - urmarite cu sufletul marit de monarhistii autentici - par a fi fost uitate chiar de reprezentantii de acum ai Casei Regale iar credinta adevaratilor monarhisti in Casa Regala sacrificata, si ea, pe altarul prieteniei cu mai marii zilei; majoritatea urmariti penal, trimisi in judecata pentru coruptie sau chiar in puscarie, cum este si turnatorul dovedit Dan Voiculescu care tocmai ce executa o condamnare de 10 ani de inchisoare. Fara nicio discriminare. Cu o singura conditie: amicitia cu ei sa fie purtatoare de beneficii materiale. Miza este, pe de o parte recuperarea averii si a proprietatilor iar de cealalta parte compromiterea. Una dintre parti isi obtine toate beneficiile materiale posibile, cealalta isi indeplineste misiunea de a spulbera definitiv credibilitatea si orice dara de onorabilitate in imaginea Casei Regale. O mai surprinzatoare uniune matrimoniala de interese nici ca s-ar fi putut face.

 

 

Cine este si cum a ajuns Radu Duda in Casa Regala a Romaniei

 

 

Florin Budescu, fost jurnalist BBC, face o trecere in revista a biografiei neromantate a fostului actor Radu Duda, care-si joaca rolul vietii lui in postura de principe consort. (stareapresei.ro) 

 

 

Duda, coruptia si Securitatea

 

 

Numele lui Radu Duda a fost vehiculat in legatura cu afacerea BAE Systems, unul dintre sponsorii Fundației Principesa Margareta.

Duda şi reprezentanții BAE au fost implicați într-un scandal de corupție în legătură cu achiziția de către Cabinetul Adrian Năstase a două fregate britanice de la Royal Navy, recondiționate de BAE. Se spune că în această achiziţie s-a fi plătit o mită de 7 milioane de lire sterline. Unii dintre bani, conform ziarului Gadianul, ar fi „ajuns în buzunarele familiei regale de Hohenzollern. Margareta și Radu, ca reprezentant special al Guvernului, se întâlniseră, oficial sau neoficial, cu reprezentații BAE Systems, înainte și după semnarea contractului. Într-un comunicat oficial trimis ziarului Gardianul, Radu neagă orice astfel de acțiuni de lobby, declarând că, sub patronajul său de la Camera de Comerț Româno-Britanică, din care face parte și BAE Systems, s-a întâlnit cu reprezentații acestei firme, cât și cu ai altor firme britanice.

 

 

 

Revista „Căminul românesc” din Geneva a publicat un articol semnat de Nicoleta Franck, o jurnalistă apropiată de Regele Mihai, despre care a scris câteva cărți, aminteste jurnalistul Florin Budescu. Articolul îl acuză pe Duda că ar fi un agent al Securității infiltrat în Casa Regală, pentru a o compromite, la ordinele lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, fost nomenclaturist comunist și prieten al tatălui lui Radu, și el la rându-i un fost comunist de rang înalt. Articolul nu aduce nici o probă. În Adevărul, Duda neagă acuzele de presupuse legături cu Securitatea: „Eu nu am colaborat cu Securitatea. (…) în 1986 (…) s-a încercat racolarea mea. Am refuzat politicos și de atunci nu am mai fost contactat.” Articolul dezvăluie că în 1989, numele lui Radu Duda a fost găsit pe o listă cu mai mult de 1.000 de persoane de sprijin ale Securității. Într-un alt interviu pentru Adevărul, Radu a explicat că în anul 1986 Securitatea i-a cerut să colaboreze, datorită carierei sale de succes ca actor: 

 

Toți cei care reprezentau ceva știau că există acest risc, spune Duda – acela de a fi chemat de către Securitate, pentru a deveni informator.”

 

Numai ca la acea dată, Radu jucase doar doi ani pe scena din Iași, ca absolvent de teatru și urma să plece în al doilea și ultimul său turneu cu teatrul în străinătate, în Israel, în compania a doi renumiți actori români, ca să micşoreze densitatea valorică scenică. Care este, asadar, acel "ceva" pe care-l reprezenta Radu Duda? Fostul șef al Securității Iaşi a explicat într-un interviu că persoanele de sprijin, ca Duda și alți peste 1.000 de pe listă, nu erau informatori, nu semnau vreun angajament cu Securitatea, nici nu primeau bani, ci erau membri PCR, în special cei ce călătoreau în străinătate, racolați de Securitate cu acordul partidului, pentru a îndeplini misiuni bine definite, pentru o perioadă limitată de timp. Acelaşi personaj a confirmat într-un interviu ulterior că lista respectivă e reală.

 

Mulți dintre susținătorii familiei regale au încetat să mai ofere ajutoare financiare după intrarea lui Radu Duda în Casa Regală. Românii cu bani din exil, care au fost zeci de ani urmăriți și-n gurile de metrou de Securitate, au considerat compromisul inacceptabil.

 

În iulie 2010, Marco Houston, editorul publicației Royalty Monthly, a făcut o declarație la Înalta Curte de la Londra, prin care sustinea că toate acuzațiile împotriva Principelui Radu sunt neadevărate și că nu ar fi trebuit publicate niciodată. În declarație, se confirmă că Principele Radu nu a fost membru sau colaborator al Securității, lucru constatat și de CNSAS.

 

 

 

Titlul obtinut de Radu Duda este contestat de  Casa Hohenzollern-Sigmaringen, care rupt relatiile cu Casa Regala a Romaniei in mai 2011, chiar de ziua monarhiei din Romania

 

 

După ce a fost înnobilat la 1 ianuarie 1999, Radu Duda și-a încheiat cariera publică de actor și s-a dedicat exclusiv activităților de actor în reprezentarea Casei Regale, constata cu ironie Florin Budescu.

 

Titlul de principe de Hohenzollern i-a fost contestat de șeful casei Hohenzollern-Sigmaringen și nu mai este folosit din momentul ruperii relațiilor dinastice cu Casa de Hohenzollern-Sigmaringen, pe 10 mai 2011. Duda ramane un membru non-dinastic al Casei Regale. Titlul și calificativul sau nu sunt transmisibile. 

 

Radu Duda a absolvit Liceul Internat „Costache Negruzzi” din Iași în anul 1979. A fost admis pe locul patru la IATC, pe care l-a absolvit în 1984, la clasa Olgăi Tudorache.

 

In 2002 absolvă Colegiul Naţional de Apărare, făcând şi el astfel parte dintr-o lungă listă de oameni ai sistemului.

 

In acelasi an a absolvit și Colegiul George C. Marshall, din Garmisch, Germania. Interesant de ştiut, se intreaba Budescu, cum a putut fi în ambele locuri, când la CNAp cursurile aveau loc zilnic, de luni până vineri, de la 7 dimineaţa şi erau obligatorii. În august 2004, a participat în cadrul programului de două săptămâni pentru Senior Executives în securitate națională și internațională al școlii de administrație „John F. Kennedy” a Universității Harvard din SUA.

 

 

 

Omul lui Adrian Năstase

 

 

În septembrie 2002, Radu Duda a fost numit Reprezentant Special al Guvernului Român pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă in guvernul condus de Adrian Nastase. A supravieţuit în funcţie şi sub mandatele premierului Tăriceanu. Duda mai e și consilier al MS Regelui Mihai I, membru al Comitetului de Directori ai Asociației „Casa NATO” din București și membru de onoare al senatelor Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și Universității din Oradea.

 

Din 2005, Radu Duda este colonel al Armatei Române și a obținut un doctorat în Științe Militare la Academia Națională Militară din București. Numai ca teza sa de doctorat nu a fost inca identificata. 

 

Acum Principe, Radu Duda este autorul a opt carti publicate, in ciuda spoielii de cultura care i-a permis sa comita vestita gafa in care, referindu-se cu pretiozitate la relatiile cu Casa Regala din Monaco, vorbea cu ingaduinta seniorala de "poporul monachez" - in loc de monegasc.   

 

 

Decoratii si legaturi primejdioase  

 

 

Ecaterina Andronescu a fost decorata: i s-a înmânat Ordinul Nihil sine Deo. Nu mai este nevoie sa amintim de problemele penale ale Ecaterinei Andronescu si de indoctrinarea cu care-si insoteste demersurile si declaratiile facute cu aerul sfant al profesionistului aflat dincolo de orice dubiu.

 

 

 

 

Pe cand era primar al Capitalei, Sorin Oprescu a fost decorat de Principesa Margareta cu "Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer" pentru „activitatea sa publică, prin care promovează profesionalismul şi bunele practici atât în domeniul medical, cât şi în dezvoltarea urbană a Capitalei". E greu de inteles care au fost acele bune practici recompensate astfel si mai ales unde anume se afla pitita acea "dezvoltare urbana" a Capitalei demna de o decoratie de un asemenea nivel. Decoratia a fost retrasa dupa arestarea lui Sorin Oprescu, in septembrie 2015.

 

 

 

 

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a primit Decoraţia Regală "Nihil Sine Deo". 

 

 

 

 

 

Insotirea Casei Regale cu Voiculescu pare a fi fost de departe cea mai toxica si blasfemiatoare dintre toate insotirile comise. Toti inaintasii monarhistilor care au slujit cu viata Casa Regala si Regele trebuie sa se fi intors in mormant de sute de ori. 

 

In  octombrie 2011, Dan Voiculescu - aflat acum in puscarie pentru cotcarii demne de capitalismul postcomunist - a fost artizanul invitarii Regelui Mihai in Parlament si al mai multor manifestari care au surprins Casa Regala a Romaniei si pe Rege alaturi de diverse personaje dubioase ale comunismului convertit la capitalism, intr-o jenanta infratire de la stanga la dreapta intre cei care l-au prigonit pe Rege din tara si noua Casa Regala, condusa de Radu Duda cel insotit cu Principesa Margareta. La masa platita de Voiculescu si patronata de Casa Regala au putut fi vazuti, alaturi de Rege si de Voiculescu, fostul presedinte Ion Iliescu, fostul presedinte Emil Constantinescu, ales in 1996 pe valul de antipatie al multiplelor mandate ale bolsevicului Ion Iliescu, si multi dintre contestatarii de altadata ai Regelui, apropiati ai fostului presedinte Ion Iliescu.

 

 

Casa Regala, o familie foarte bogata

 

 

Regele Mihai si familia sa au solicitat, la inceputul anului, autoritatilor din comuna Savarsin (Arad), scutirea de la plata taxelor locale, invocand prevederi din Legea 44/1994 privind veteranii de razboi si din noul Cod Fiscal, care le-ar permite acest lucru. Ioan Vodicean, primarul comunei Savarsin a spus ca, pana anul trecut, impozitele aplicate asupra domeniului regal din Savarsin aduceau venituri la bugetul local de circa 33-35.000 de lei anual. "Pentru o comunitate mica este o suma insemnata", a spus Vodicean. Incepand cu 2016, bugetul local va fi lipsit de acesti bani, in conditiile in care regele Mihai ar fi solicitat scutire de la plata. Ce raspunde Biroul de Presa al Majestatii Sale Regelui Mihai I: "Prevederea la care faceti referire in intrebarea dumneavoastra a intrat in vigoare odata cu noul Cod Fiscal, la 1 ianuarie 2016. Majestatea Sa Regele si Familia Regala, au sprijinit, incepand din anul 1943, in multiple si variate feluri comunitatea savarsineana si vor continua sa o faca".

 

Cu toate acestea, Casa Regala a Romaniei ocupa locul 81 in Top 300 Capital 2015, cu o avere de 58-60 milioane de euro, care ar consta in mii de hectare de terenuri agricole si de paduri, castele, potrivit Capital. Aceste proprietati au apartinut Familiei Regale pana in 1948, cand au trecut in proprietatea statului, insa dupa Revolutie, multe din acestea au fost recuperate. Printre proprietati se afla si domeniul regal de la Savarsin. Castelul de la Savarsin a fost restaurat, fiind inaugurat in octombrie 2015, dupa opt ani de lucrari. Castelul a fost retrocedat Regelui Mihai in 2001.

 

Regele Mihai se regaseste pe lista cu datoriile fiscale ale persoanelor fizice, publicata, luni, de ANAF, cu o datorie la bugetul statului de 4,107 milioane lei, din care 1,999 milioane lei obligatii fiscale principale si 2,108 milioane lei obligatii fiscale accesorii. Obligatiile fiscale restante ale Regelui Mihai au fost contestate, o procedura judiciara fiind in curs de desfasurare..

 

Unul din modurile in care Casa Regala castiga bani este asocierea cu diverse companii si branduri comerciale. De exemplu, in 2015, Casa Regala si-a imprumutat numele unor produse de ciocolata de la Kandia. Printre ele se numara ciocolata cu lapte "Alteta Sa Regala Principesa Margareta", ciocolata amaruie "Alteta Sa Regala Principele Radu", cu 55% cacao, precum si ciocolata amaruie "Castelul Peles", cu 75% cacao.

 

La inceputul lunii martie, Consiliul Regal a anuntat ca Regele Mihai a fost supus unei operatii chirurgicale, avand diagnosticele "carcinom epidermoid metastazant" si "leucemie cronica". Consiliul a precizat ca Regele Mihai I a decis sa transmita mesajul ca fiica sa, Margareta, il va reprezenta si va duce la indeplinire toate actiunile sale publice.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22