Festivalul de la Sighisoara, anulat, din neglijenta si delasarea primariei locale

Dora Vulcan | 24.07.2016

Festivalul Medieval de la Sighisoara nu se mai tine anul acesta in ultimul week-end al lunii iulie, asa cum s-a tinut in ultimii 24 de ani, a anuntat primarul orasului, Ovidiu Malancravean, citat de Agerpres.

Pe aceeași temă

 

 

 

S-a ajuns in aceasta situatie deoarece Primaria Sighisoara nu a facut din timp demersurile pentru organizarea evenimentului si fiindca au existat contestatii cand s-au anuntat castigatorii concursului pentru organizarea evenimentelor. Consiliul Local Sighisoara va decide pe 28 iulie daca festivalul nu se va tine deloc anul acesta sau va fi mutat in alta perioada.

 

Anul trecut la festival au participat circa 20.000 de persoane, din toate colturile lumii, au anuntat organizatorii. Anul acesta, din cauza ca Primaria a anuntat cu o saptamana inainte ca festivalul nu se mai tine, turistii care aveau plaificat sa vina sunt pusi intr-o situatie dificila, in general cazarea si avionul (pentru cei din strainatate) fiind platite din timp. Acestia au de ales intre a pierde banii sau a veni chiar daca festivalul nu se mai tine desi cel mai probabil doreau sa vina exact pentru acest eveniment.

 

 

De ce nu se mai tine festivalul?

 

Actualul primar, Ovidiu Malancravean, a declarat ca festivalul nu se mai tine la data stabilita ca urmare a tergiversarii organizarii concursului de proiecte de catre fosta administratie a orasului si apoi a contestatiilor depuse dupa anuntarea proiectului castigator.

 

"Saptamana trecuta, s-a intrunit comisia pentru solutionarea contestatiilor, care, dupa o munca de cate 12 ore in doua zile, a respins cele doua contestatii pe Legea 350 privind atribuirea contractelor. Urmeaza ca, saptamana aceasta, Consiliul Local sa se reuneasca intr-o sedinta extraordinara, cel mai probabil va fi vineri. Cred ca festivalul nu va putea fi rezolvat intr-o saptamana, probabil voi lua legatura in mod institutional cu castigatorul, sa vedem daca poate fi rezolvat intr-o saptamana. Au fost doua contestatii. E adevarat ca perioada de evaluare a proiectelor a fost in campania electorala si s-a tergiversat destul de mult. Apoi pentru comisia de contestatie aveam nevoie de constituirea noului Consiliu Local, ca sa putem propune noi membri. Deci lucrurile s-au dus putin tavalug si din pacate lucrurile au ajuns aici. Iau in calcul inclusiv amanarea festivalului undeva pentru luna august sau inceputul lunii septembrie, dar deocamdata ne bazam pe ce va hotari CL in sedinta extraordinara", a declarat luni, pentru Agerpres, Ovidiu Malancravean, noul primar al municipiului Sighisoara.

 

Vineri insa sedinta de Consiliu local nu a mai avut loc deoarece Comisia juridica din Consiliul Local Sighisoara a dat aviz negativ proiectului declarat castigator, iar festivalul nu se mai tine anul acesta in ultimul week-end al lunii iulie.

 

"Comisia juridica din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sighisoara, intrunita ieri pentru a analiza proiectul depus in baza Legii 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitatii nonprofit de interes general, inregistrat la Municipiul  Sighisoara sub nr. 13889/26.05.2016 de catre Asociatia Culturala 'Teatrul Scena', a dat aviz negativ, motivul fiind Anexa 5 din proiectul depus, respectiv Bugetul de venituri si cheltuieli, la punctul II lit. d presupune subinchirierea domeniului public care contravine regimului juridic al domeniului public. Totodata aceeasi comisie considera ca trebuie respectat si art. 136 din Constitutia Romaniei. In sedinta Consiliului Local Sighisoara se va dezbate si stabili data la care poate fi organizat Festivalul 'Sighisoara Medievala', astfel incat  festivalul sa se desfasoare in conditiile prevazute de lege", a aratat primarul.

 

 

Pentru anii urmatori, Ovidiu Malancravean a spus ca doreste sa faca din timp toate demersurile pentru organizarea Festivalului Sighisoara Medievala, brandul Sighisoarei, astfel incat sa nu se mai ajunga in aceasta situatie, unica in ultimii 24 de ani.

 

Malancravean a precizat ca va fi luata in discutie inclusiv varianta ca Primaria Sighisoara sa organizeze pe cont propriu acest festival, posibil la sfarsitul lunii august, inceputul lunii septembrie, dar ca deocamdata soarta "Sighisoarei Medievale" XXIV este incerta.

 

Hotelierii din Sighisoara sunt revoltati de atitudinea administratiei publice locale, pe care o acuza de neglijenta si delasare intrucat nu a organizat din timp manifestarea, si au aratat ca deja primesc semnale negative din partea turistilor, care au rezervat aproape 100% din camere pe perioada cand trebuia organizat Festivalul "Sighisoara Medievala", potrivit Agerpres. Acestia sustin ca, odata intrerupt sirul editiilor festivalului, Sighisoara va pierde acest brand si increderea turistilor si nu va mai fi niciodata ceea ce a fost.

 

Anul trecut, Festivalul Medieval de la Sighisoara a strans circa 18.500 de turisti  si 300 de artisti. "Am avut turisti inclusiv din Australia si din Africa de Sud. Site-ul pestivalului sighisoaramedievala.ro a avut circa 4 milioane de vizualizari si a fost accesat din toate partile lumii", a spus Liviu Pancu, directorul artistic al festivalului, pentru HotNews.ro.

 

In 2015, bugetul festivalului este unul modest: 407.000 de lei, dintre care 130.000 de lei sunt bani de la Primaria Sighisoara, iar restul sponsorizari.

 

In timpul festivalului toate hotelurile si pensiunile din cetate sun pline, nemaifiind locuri libere cu circa doua luni inainte. Preturile la cazare variaza intre 150 si 450 lei pe camera/noapte. In timpul festivalului, taxa de acces in cetate a fost de 10 lei.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22