Liviu Pleşoianu, deputat PSD, protestatar peste noapte. El n-o mai vrea pe Kovesi la DNA

E.b. | 05.07.2017

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu se află azi dimineaţă în faţa sediului DNA, însoţit de alte câteva persoane. El protestează faţă de prezenţa Laurei Codruţa Kovesi la conducerea instituţiei, aşa cum a anunţat cu o zi în urmă pe Facebook

Pe aceeași temă

 

 

El spunea că se va afla „în spaţiul său privat” din faţa sediului DNA, pentru a-şi petrece timpul liber la „Templul Anticorupţie”, unde sălăşluieşte „divinitatea sa”, în condiţiile în care „nu se mai poate trăi aşa în această ţară”, conform Digi24.

 

Pleşoianu, membru al Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, are prinsă pe piept o coală de hârtie pe care scrie „Kovesi la poligraf. Ai fost acasă la Oprea?”.

 

Celelalte trei persoane care i s-au alăturat poartă şi ele mesaje similare: „Ai plagiat? Ai abuzat? Ai plecat!" şi "Your DNA is corrupt" şi "Kovesi, pe tine cine te Oprea?

 

El a mai spus că „foarte mulți oameni vor să știe dacă doamna Kovesi se afla în noaptea alegerilor acasă la domnul Oprea”.

 

NU se mai poate trăi aşa în această ţară! Eu NU mai accept! Ca atare, mâine dimineaţă (miercuri, 5 iulie), mă voi afla de la prima oră în «spaţiul meu privat» din faţa Sediului DNA din Str. Ştirbei Vodă nr. 79-81. Începând cu ora 8.00, îmi voi petrece «timpul meu liber» în faţa Templului Anticorupţiei, unde sălăşluieşte DIVINITATEA SA”, a scris Pleşoianu, marţi pe Facebook.

 

Liviu Pleşoianu a mai spus că îl va bucura „prezenţa oricărui CETĂŢEAN care va alege acelaşi «spaţiu privat» şi acelaşi interval de «timp liber»”.

 

„După cum mă va bucura şi propria-mi companie, în cazul în care voi fi singurul cu care mă voi intersecta. «Noi suntem DNA şi nu ne lăsăm!» - Foarte bine! Şi eu sunt PARLAMENTAR AL ROMÂNIEI. ...ŞI NU MĂ LAS! ...Fie să FIM!”, a incheiat deputatul PSD. 

 

 

 

 

El mai anunţa şi că va fi vizitat în spaţiul său privat din faţa sediului DNA de Codrin Ştefănescu, în "timpul său liber".

 

"De asemenea, din toate mesajele primite, înţeleg că mai sunt şi alţi cetăţeni care vor să ne petrecem împreună timpul liber şi să împărţim acelaşi spaţiu privat. ...Foarte bine. Timp liber ne facem, iar spaţiu privat e din belşug!", mai susţinea Pleşoianu.

 

******************************

 

În fața DNA sunt și persoane care o suțin pe Laura Kodruța Kovesi.

 

După ora 9.00, în faţa sediului DNA au început să se strângă mai multe persoane, unele dezaprobând acţiunea lui Pleşoianu.

Așadar, în faţa sediului DNA sunt atât persoane care cer demisia lui Kovesi, cât şi oameni care o sprijină pe şefa DNA.

 

 

Deputatul care pleda pentru contramanifestații

 

 

În vârstă de 37 de ani, Liviu Ioan Adrian Pleșoianu este deputat PSD de București. El a ieșit în evidență, în perioada protestelor generate de adoptarea OUG 13, când pleda pentru organizarea de contramanifestații. Apoi, când nou-instalatul ministru al Justiției, Tudorel Toader, și-a prezentat raportul de evaluare a procurorului general și procurorului-șef al DNA, Pleșoianu a contestat vehement concluziile raportului și spunea că ia în calcul demisia din PSD dacă partidul își asumă poziția lui Toader.

 

În fapt, deputatul PSD, însărcinat de partid cu o poziție importantă de reprezentare la nivel european, este un nume invocat des și în termeni laudativi pe agenția Sputnik, principalul instrument de propagandă al Kremlinului.

 

Nici nu e de mirare dacă ne uităm că, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pleșoianu a pledat pentru o înțelegere și o apropiere față de Rusia, conform Digi24.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22