Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



REGELE ȘI PATRIA
2017-12-05
4
Într-un moment când lumea noastră se preocupă intens de noile încercări la care este supusă Casa Regală a României, am socotit că n-ar fi cu totul inutil să evoc, sub titlul Regele și Patria, unele aspecte definitorii ale personalității Suveranului. E o sintagmă ce comportă deja o lungă istorie, poate la fel de mare ca perioada postbelică, măsurând ea însăși trei sferturi de secol.


 

 

Marea conflagrație, a doua din „secolul extremelor”, se încheiase în Europa cu un semnificativ aport românesc, cu jertfe nespus de mari și în condiții geopolitice asupra cărora istoricii continuă să emită opinii divergente. Regele Mihai, încă foarte tânăr pe atunci, a avut curajul să gestioneze ieșirea României din sistemul Axei și să facă din ea un stat beligerant alături de coaliția antinazistă, salvându-și astfel țara de la o reală catastrofă. În contextul epocii, România n-a putut ocoli însă ocupația sovietică, nici instalarea unui regim dictatorial ce avea să dureze peste opt lustri. Tranziția postbelică (să o numim așa) a fost marcată de figura tânărului monarh, a cărui abilitate în chestiuni extrem de complexe era notabilă. Câteva date din acel răstimp se cuvin amintite aici, mai ales cu privire la contextul geopolitic.

 

Se admite acum că „actul de la 23 August a schimbat cursul României. Cei care l-au înfăptuit au crezut că este esențial ca țara să iasă din războiul lui Hitler și apoi vom vedea cum vor decurge lucrurile cu rușii. 23 August trebuia făcut, ceea ce a urmat este o lecție tragică a istoriei pe care a trăit-o jumătate de continent până la 1989”[1]. Actul în sine și urmările lui prezentau, din capul locului, un viu interes.

 

La 7 ianuarie 1945, Radio Londra estima că „România se situează azi în al patrulea rând în ce privește numărul de ostași care participă la bătăliile de distrugere a nazismului”[2]. Nu era puțin lucru, iar acest fapt se datora în bună măsură Regelui Mihai, ca șef al statului și comandant suprem al armatei. Peste o săptămână, după eliberarea Budapestei, un corp de armată era trimis pe frontul din Cehoslovacia, unde prestația românilor se va bucura de o bună faimă. Guvernarea țării, asigurată succesiv de generalii C. Sănătescu și N. Rădescu, a beneficiat de sprijin regal, dar era sabotată sistematic de prosovietici. Instalarea unui guvern procomunist, condus de Petru Groza, sub presiune sovietică, era practic inevitabilă. A rămas de pomină înfruntarea dintre Suveranul român și reprezentantul sovietic, A.I. Vâșinski, care a impus actul de la 6 martie 1945, moment decisiv în istoria postbelică a țării. Curând, la 13 martie, Suveranul avea să participe la festivitățile din Cluj, cu ocazia eliberării Transilvaniei de Nord, în timp ce peste jumătate de milion de combatanți români erau angajați încă în luptele antinaziste.

 

Competiția pentru putere era în toi. Onomastica Regelui a oferit tinerilor din PNȚ și PNL ocazii de manifestări monarhiste, la 8 noiembrie 1946 și în anul următor, fiind reprimate brutal de autorități. Piața Palatului Regal devenise un loc simbolic de expresie a sentimentelor monarhice și a sprijinului pentru democrația de tip apusean. Guvernul Groza a fost mereu ținta unor manifestații de acest fel, soldate cu morți, răniți, arestați, procese politice. Abuzurile noului regim au alimentat unele memorii, subscrise de oameni politici, precum Constantin I.C. Brătianu, Iuliu Maniu sau N. Rădescu, ultimul fiind în măsură a se interesa chiar de viitorul exil anticomunist.

 

Demersurile făcute de Regele însuși pentru a obține sprijin din partea marilor puteri s-au lovit de o indiferență semnificativă a acelor ani de ample restructurări geopolitice. Vizita făcută la Londra, împreună cu Regina-Mamă (12 noiembrie − 21 decembrie 1947), a fost decepționantă pentru Suveran. Peste câteva zile, la 30 decembrie 1947, el a fost silit să abdice, în condiții dramatice, bine stabilite de specialiști. Medaliile primite, la cel mai înalt nivel, nu i-au putut fi de mare folos. Ordinul „Victoria”, conferit de sovietici Regelui Mihai, ca șef al armatei, la 6 iulie 1945, voia să fie însă o recunoaștere oficială, ca și aceea a noului președinte american H.S. Truman din 10 mai 1947, an de mari convulsii și de intens dramatism pentru români. Regele a fost pus în situația de a refuza semnarea unor decrete („greva regală”, în expresia epocii), dar o situație de criză ca aceea nu putea să continue, în lipsa unui sprijin efectiv al marilor puteri. Manifestația din 8 noiembrie 1946, făcută de tineri multipartidiști cu ocazia onomasticii Suveranului, a dus la ample confruntări, cu victime și arestări masive, menite a estompa elanul monarhist și democratic al noii generații. S-a clamat atunci „Regele și Patria”, lozincă reiterată apoi, la diverse ocazii, de tineri sau mai puțin tineri opozanți ai regimului. Ea a rămas, în memoria epocii, ca un semn de solidaritate a unei generații, în numele unui ideal de existență colectivă, cu valori ce veneau din adâncul duratei pentru a servi acum lumea contemporană. „Eu nu pot rămâne spectator pasiv în fața uriașei sarcini a reconstrucției materiale și morale a țării mele; este datoria mea să protejez și să promovez interesul și bunăstarea poporului meu”. Sunt cuvinte rostite la Clubul Diplomaților din Geneva, în mai 1991, cu acest adaos memorabil: „Sunt și voi fi întotdeauna în slujba patriei mele”[3]. Regele și Patria aparține, de câteva decenii, memoriei naționale, ca un patrimoniu inalienabil. Cumva simetric, ea a fost resuscitată, în diverse medii, după abolirea sistemului comunist, în anii de tranziție spre valorile lumii libere. Va trebui să o reamintim mereu pentru noile generații.

 

 

 

[1] Ion M. Ioniță, Certitudinile lui 23 August, în Historia, XIV, 151 (august 2014), p. 3.

[2] Istoria României în date, coord. Dinu C. Giurescu, București, Editura Enciclopedică, 2003, p. 467.

[3] Apud Regele și Patria, redactor Șerban Săndulescu, București, 1992, p. 22.

TAGS : regelle mihai casa regala principele nicolae margareta duda
Recomandari
Comentarii
Mircea Ordean 2017-12-10
Cam subiectiv articolul, după gustul meu...

Plus un aer teribil de prăfuit...
FLORIAN D. MIREA 2017-12-06
Ungaria a ramas in Axa pana cand Hitler s-a sinucis in bunkerul sau de la Berlin. Cu ce a fost mai rau statutul Ungariei in epoca postbelica decat statutul Romaniei. Si in Ungaria, ca si in Romania s-a instalat regimul totalitar comunist. O mai mare catastrofa decat asta nu putea sa existe. Romania nu avea voie sa depuna armele in fata Uniunii Sovietice fara un armistitiu semnat inainte de 23 august 1944.
Valentin 2017-12-11
Ungaria a ramas cu faptul ca a pierdut Transilvania de Nord, in timp ce noi am recastigat-o; si asta datorita in mare parte lui 23 August.
Io 2017-12-05
Sper sa nu se apuce sa scrie si dobitocii de culoare basesciana de obicei - fosti comunisti deveniti nu stiu ce republicani americani - ca Mihai a vandut monarhia lui Iliescu,, dupa ce n-au facut nimic in privinta asta.
Total 4 comments.
2648
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22