Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



„Scuipați aici!” TVR în era infractorilor
2017-12-27
21
Mi-am trăit copilăria și tinerețea într-un cartier bucureștean locuit de familii „mic-burgheze”. Asta nu m-a împiedicat să am gașca mea, care, așa cum îi stă bine oricărei găști adevărate, se ținea de tot felul de năzbâtii. Adevărul e că mai toți băieții ajunși la vârsta puberală încep să-și manifeste, ajutați de gașca de cartier, potențialul de derbedei.

 

 

Ca mici derbedei ce eram, jucam din când în când un joc pe care-l numiserăm „la cuțit”. Stăteam înșirați ca rândunelele pe gard, iar unul dintre noi, ales prin tragere la sorți, rămânea în picioare pe trotuar. Fiecare avea dreptul la o scuipătură orientată către încălțările băiatului proțăpit în fața noastră. Dacă scuipatul cădea pe bombeu, trebuia să cobori de pe gard și să-l ștergi. Dacă nimerea jumătate pe rama încălțării, jumătate pe jos, atunci „dădeai un cuțit”: se considera că reușiseși să fixezi pantoful în asfalt și nefericitul astfel țintuit locului rămânea pe trotuar pentru încă o rundă.

 

Ei, jocul ăsta, „la cuțit”, avea o mare valoare educativă! Era de fapt o bornă, un punct de răscruce, o graniță între două vârste. Ori rămâneai toată viața un profesionist al scuipatului și deveneai solidar cu obiceiul de a scuipa pe stradă, ori te făceai băiat mare, înțelegeai că expectoratul golănesc nu e cea mai frumoasă carte de vizită și te apucai de învățat și de sporturi mai onorabile.

 

Mare mi-a fost uimirea când, crescând, am descoperit că oamenii în toată firea sunt capabili să organizeze turniruri de scuipat în diferite împrejurări ale vieții. Distracția noastră de copii – scuipatul de pe gard, de pe balcon sau de la fereastră – bătea dintr-odată departe. Ea avea ramificații în societatea adulților, se complica, se rafina, era predată la școli înalte, avea reguli și tehnici care se învățau. Ce mai, era un joc extrem de serios. Am descoperit la o vârstă destul de fragedă că era jocul preferat al „activului de partid” (auziți expresie! „activul de partid”!) și al angajaților „Maleficei Instituții” (așa a numit Matei Călinescu Securitatea în Jurnalul său, ca să ocolească scârbavnicul cuvânt). În cazul lor, jocul acesta devenise o meserie. Grație lui, de pildă, puteau fi „demascați” în public „dușmanii de clasă”. Oameni cu aer cumsecade, uneori medici celebri, mari artiști, profesori faimoși se pomeneau târâți în fața unui amfiteatru plin și, pac!, cu un gest vigilent și brusc li se smulgea cu furie proletară masca de pe față și, deodată, apărea la lumină chipul hidos al dușmanului… Odată demascați în felul acesta, de la tribună venea îndemnul: „Scuipați aici!”. Și tovarășii din sală se dezlănțuiau.

 

Eram student în anul I la Filozofie când am asistat la primul turnir de scuipat public. Se numea „ședință de partid deschisă”. „Deschisă” pentru că nu era „închisă”. Adică la turnir asistau nu numai membrii de partid, ci și cei „fără de partid”, invitați să vadă cum arată exorcizarea în public a unui tovarăș care înșelase încrederea Partidului. A fost un linșaj încheiat cu exmatricularea unei colege care nu declarase în dosarul de înscriere la facultate că părinții ei, cu câteva pogoane de pământ, erau de fapt „chiaburi”. În anii care au urmat, am cunoscut pe pielea mea, în mai multe rânduri, ce însemna să fii scuipat în public. Eram plin de păcate: elitist, evazionist, mă înhăitasem cu Noica, aveam relații cu străinii, declarasem că filozofia nu e o știință… Grozăvii! Aliniați pe gardul urii și al ideologiei, colegii de la Institutul de Filozofie al Academiei au jucat de mai multe ori cu mine jocul „la cuțit”.

 

Dar adevărata voluptate a stigmatizării am cunoscut-o abia în „anii tranziției”. Spre deosebire de anii comunismului, jocul de oameni mari „la cuțit” se petrecea acum pe o scenă mare cât țara: în ziare, la televizor… Și în orizontul libertății. Al „libertății de expresie”. Căci scuipatul cu adresă, trebuie să recunoaștem, e cea mai concisă formă de expresie. Mult mai concisă decât înjurătura, de pildă. Nu exprimă el, fără să recurgă la cuvinte, sentimentele cuiva în cea mai percutantă formă? E drept că acum, în „anii tranziției”, odată stigmatizat, nu-ți mai pierdeai slujba, nu mai erai retrogradat, trimis în „domiciliu forțat” sau băgat la pușcărie. Erai doar calomniat, mânjit și, eventual, „pe cale de consecință”, cum ar spune Patapievici, scuipat de facto, așa cum a fost scuipat el în plină stradă. Împroșcatul cu vorbe pe ecran sau în ziar se metamorfoza, pe stradă, în flegmă.

 

Pe la jumătatea anilor 2000, un ziar condus de un fost securist,  devenit între timp infractor, a stabilit că, traducând Heidegger în limba română, îl plagiasem pe Heidegger. Aici „jocul” a durat câteva luni: ziarul avea o rubrică intitulată chiar așa: „Loc de scuipat”. Exact ca în jocurile copilăriei mele. Numai că aici, spre deosebire de „la cuțit”, nu se scuipa copilărește pe bombeul pantofului, ci, cum spuneam, bărbătește, în față. Un post de televiziune patronat, tot așa, de un salariat al Maleficei Instituții și infractor, s-a jucat de mai multe ori, cu mine și cu prietenii mei, de-a „la cuțit”. Seară de seară. Elita „cavalerilor flegmei” angajați la acest post își propunea, la capătul acestor turniruri, un singur lucru: să te facă, fantazând amplu în jurul tău, acoperindu-te de imundiții și de demersuri excremențiale, să miroși ca patronii lor. Să capeți damf de infractor, de scursură umană, de hoit moral intrat în putrefacție. România trebuia să devină, pentru ca duhoarea lor să nu se mai simtă și să nu mai aibă termen de comparație, o mare cocină umană.

 

Ei, dar asta se întâmpla în fond pe banii lor: fiecare se distra pe canalul lui, în ziarul lui și cu publicul lui. Noi, ceilalți, aveam televiziunea publică! Bugetară, adică pe banii tuturor și în slujba tuturor. Menită să educe în spiritul democrației și să celebreze valorile nației. Să dea repere. (A rămas hăt!, în negura istoriei, momentul în care televiziunea devenită peste noapte „liberă”, condusă de un academician istoric care dădea certificate de „legionari” pentru cei din Piața Universității, și aflată în slujba unui președinte judecat acum pentru crime împotriva umanității, i-a chemat pe minerii din Valea Jiului să linșeze populația rebelă a Bucureștiului.) Acum, televiziunea publică e cu adevărat publică. Ea nu poate juca, la scara unei țări, jocul puberilor de cartier. Ea nu se poate pune în slujba unei găști sau a unui partid, nu, nici vorbă!, de vreme ce e a noastră, a tuturor! Nu poate să împrumute de la televiziuni năimite mercenarii specializați în jocul „la cuțit” și să dea pe mâna infractorilor invitați o emisiune în care li se spune „uite, scuipă aici!” Nu-i așa că o asemenea grozăvie nu e cu putință?  Doar scrie și în Statutul ziaristului din SRTV, cap. II, art.11: „Ziaristul din televiziunea publică nu va calomnia, nu va injuria și nu va defăima persoane și instituții”.

 

Nu scriu aceste rânduri pentru că în urmă cu vreo două săptămâni o emisiune a TVR-ului m-a târât într-o mocirlă amenajată pe ecran, cu securiști și infractori, sub numele „România 9”. Emisiune făcută de un domn Ionuț Costache, care, mi s-a spus, joacă la TVR în deplasare. Privind-o, mi-am reamintit, înduioșat, de jocurile golănești ale copilăriei. Dar cum ziceam: nu scriu rândurile astea cu gândul la mine, ci la TVR. Domnul Costache are, se pare, un proiect TV compact cu crema infractorilor, cărora, uneori, li se adresează cu „domnule premier”, lăsând să se înțeleagă că invitatul e acolo, în fața lui, în calitate de prim ministru, nu de infractor. Grație emisiunii amintite am înțeles dintr-odată ce este „România nouă”, în care ar urma de-acum să trăim. Este cea mai coerentă dintre toate Româniile posibile: una în care infractorii fac în Parlament legile justiției, și tot infractorii, la televiziunea publică, fac îndreptarul moral al societății și canonul cultural și spiritual al națiunii. România în care scursurile lumii noastre, ieșite de la pușcărie mai obaznice decât erau înainte de a intra, ajung directori de conștiință, emit judecăți de valoare, ne fură cuvintele care-i caracterizau și le întorc împotriva noastră. Și asta sub oblăduirea președintei Televiziunii. Se pare că, revenindu-și în simțiri după atâta democrație, România se pregătește să intre în mod oficial în era infractorilor.

 

PS Nu terminasem bine de scris textul meu „scuipăcios”, când un tânăr prieten din Alba Iulia îmi trimite rândurile de mai jos. Coincidența celor două texte, deși scrise în registre stilistice diferite, mă îndeamnă să citez cuvintele primite de la amicul meu ardelean:

 

“Como es posibile que un ser inculto, de inteligencia primaria, que parece una caricatura de si mismo, llegue a tener de extinguir la civilizacion?” E o intrebare cumplită pusă de Senor Mario Vargas Llosa, în toamna acestui an, într-unul dintre articolele pe care le scrie cu o regularitate “metronomică”, de decenii intregi. Noi, dragă domnule Liiceanu, prin forța împrejurărilor, suntem condamnați să rămânem la problemele micii noastre ogrăzi.

Cum e posibil totuși ca o țară europeană să cunoască cel mai mare exod din istorie pe timp de pace? Fug oamenii ca de ciumă. Îi voi urma în curând, căci nu accept să-mi cresc fetița într-un asemenea mediu otrăvit. De ce să ajungă să reziste doar cu antidepresive, ca mulți dintre noi?

Cum se poate, dragă domnule Liiceanu, să fiți calomniat de pe ecranul televiziunii publice de infractori și, din PUȘCĂRIE, de numitul SOV? Nu se mai numește oare închisoarea și “loc de detenție”? Ce dracului de pușcărie mai e și asta, de unde poți înjura liniștit pe toată lumea fără să pățești nimic?! Ba să mai ai și posibilitatea de a scrie “lucrări științifice”, chiar dacă ești analfabet, beneficiind în felul ăsta de o semnificativă reducere a pedepsei! Mai e la noi închisoarea o pedeapsă? A devenit aproape o promoție, un motiv de mândrie, titlul de „infractor” și „pușcăriaș” urmând de-acum a fi trecut pe blazon!

Cum se poate, dragă domnule Liiceanu, ca domnul Patapievici, “posesorul” uneia dintre cele mai extraordinare minți europene actuale (spre folosul nostru al tuturor) să ajungă să fie SCUIPAT PE STRADĂ ori, în cazuri mai fericite, beștelit și admonestat prin magazine de inși asmuțiți de televiziunea unui fost securist și  fost pușcăriaș?!

Nu vă mai obosesc, dragă domnule Liiceanu. Iertați-mă. Dar ce ne facem? Chiar dacă plec, oare gândul și o bună parte din suflet nu-mi vor rămâne tot aici?…

Articol publicat si de contributors.ro

TAGS : gabriel liiceanu TVR securitate costache romania noua ziarist infractor patapievici
Comentarii
?????? 2018-01-08
Sunteți un "personaj" conflictual, domnule Liiceanu ?
emil 2018-01-07
Nu orice filozof are puterea de a scuipa atâta foc!
Mihai 2018-01-07
De la Maiacovski ne-am obisnuit, pe vremuri, sa ne exprimam starile exaltate ale schmbarilor sociale prin vociferari dure.
"Scuipati aici" poate fii luat ca atare. Dar.... de la pusari de acest gen pana al introduce, mereu, tot mereu pe Patapivici este
mult exagerat. Acest strain natiunii nostre, printr-un condei de cocos,ne desfiinteaza dupa cum stiti, pe toti romanii si ce avem noi mai scump chiar Eminescu. Plus altele. Din nefericire, dl Liceanu un alt roman pierdut, acceptand murdariile Patapieviciului, din prietenie probabil (sau sigur.) ni-l aduce din nou pe tapet, pe intrus. Fara mentionarea acestui strain rau voitor, poate articolul de fata ar fii avut mai mult succes
Charlie 2018-01-07
Interesanta metoda de a "exprima" opiniile politice prin scuipat1 Am impresia ca se practica si la nivel ministerial. ministrul educatiei scuipa legi noi, ministrul justitiei asisderea.
?????? 2018-01-07
Ați putea zice despre "cugetările filozofice" că sunt "exprimări ceva plastice" ale "existenței și devenirii", ducându-le astfel înspre "specia literară", de care v-ați declarat ceva mai "apropiat sentimental" ?
nerd 2018-01-01
Uni nu au principii , au doar interese,in lumea lor nu contaeza cum faci banii ci cit de multi ai!
?????? 2017-12-31
Cum "apreciațiați" totuși "aroganțele" domnului Liiceanu, "convins fiind", probabil ,că, "la nivelul la care se află" nu ar putea fi atins de ,"asemenea practici" ; amintind pe undeva de aceia care, locuind la nivele superioare prin blocuri, trimiteau diverse "expectorații" sau "compoziții" de formă lichidă pe capetele trecătorilor ?
Liviu din Timisoara 2017-12-30
Libertatea implica responsabilitate- efort prea mare pentru mintile intunecate. Colac peste pupaza, a aparut si internetul, unde se pot ascunde dupa tot felul de nume si semne. Una peste alta, Liiceanu isi asuma toate afirmatiile ... o face la vedere.
Una dintre marile noastre probleme este incompetenta si bla-bla-ul care o inlocuieste. In ceea ce-l priveste pe S.O.V. - o lichea cu staif, incurcat si sustinut de alti fosti asa-zis securisti, de fapt niste imbecili pusi sa loveasca in oameni lipsiti de aparare.
Shalom aleikhem 2017-12-29
Dacă nu scuipai filozof rămâneai..
?????? 2017-12-29
Primul dintre comentarii, care nu a fost publicat, vi s-a părut totuși "interesant" ?
?????? 2017-12-28
Remarcați domnule filozof căci, pe undeva, punerea în discuție a ''limitării suveranității" ar putea fi o "restrângere" a dreptului de a alege și deci, o limitare a democrației ?
?????? 2017-12-28
Considerați că Băsescu ar fi trebuit exclus dintre senatori , când a zis că suveranitatea este limitată de apartenența la UE ? Remarcați că pe engleji apartenența la UE nu i-a "preocupat" când au votat să să zică că sunt "cu suveranitate" ?
domnului florin 2017-12-29
Domnule, se pare că nu înțelegeți nimic. În schimb, # rezistați glorios.
florin 2017-12-29
@?????: Ce legatura are Basescu cu subiectul TVR ? Si ce relevanta are mandatul de senator versus declaratiile anterioare ? Despre Dragnea n-ai intrebat nimic. Da' nimic.
?????? 2017-12-28
Ai bre,că dumneata ar trebui să știi că ai diplomă de filozof și despre ăștia se știe că sunt pricepuți, că au fost mulți și celebri; de ce i se acordă lui Băsescu un manda de senator, la Senat, dacă a organizat un referendum pentru desființarea Senatului și mai pune și în discuție limitele suveranității reglementată de Constituție , "cărticica aia cu care zice că i-ar învinge pe toți opozanții" ?
BASCA 2017-12-28
Exercitiul lasitatii,arta supravietuirii in orice mizere conditii doar cu speranta ca or sa treaca,capata noi intelesuri pe plaiurile astea;or dramatizam prea mult,or suntem obisnuiti de secole cu viata de supus.Cristache,zis sarmaluta,e doar unul dintre miile de pseudoziaristi de tableta din fada noastra fauna publica.Respect domnule Liiceanu pentru faptul ca si dupa ce ati trait mizeria comunista,rezistati cu stoicism jegului remanent al zgurii postcomuniste,un timp niciodata incremenit,Vremurile tulburi necesita luciditatea activa a oamenilor reper.
?????? 2017-12-28
Considerați că, "v-ați maturizat" ?
Rostul medaliei 2017-12-28
Domnule Liiceanu, Dv. ați fost medaliat cu Steaua României de către Traian Băsescu din ce motiv? Pentru că ați jucat ”la cuțit” în decursul formării Dv. pubertare și v-ați transformat, la senectute, din filosof un îndemânatec utilizator al secrețiilor bronșice și salivare, țintind în aceeași direcție cu flegma prezidențială? Ce să mai spun că Băsescu e și utilizator, dar a ajuns și țintă? Vă urez succes în carieră pe mai departe. Apropo, Dv. cum de participați pe vremuri la ședințele înfierătoare? Nu cumva erați și Dv. un zelos membru de partid pe atunci, cu un curaj năpraznic de răzvrătire care a apărut abia acum?
?????? 2017-12-28
Parcă ați zis că nici nu sunteți filozof și că numai Constantin Noica v-a zis că să fiți filozof ?
Hansi 2017-12-28
Vin vremuri mai grele decat imi puteam imagina.
Credeam ca tranzitia romaneasca a fost mizerabila, dar iata, post-tranzitia arata si mai hidos.
Postulatul se verifica: RO poate progresa numai in scurtele perioade istorice cand Rusia e slaba. Acum Rusia e pe cai mari...
Pitpalacu 2018-01-06
1) Rusia nu e pe cai mari. Rusia lui Putin face doar ... turnir cu America lui Trump. Iar micul napoleon MACRON isi vâră si el călaretii pe unde poate prin cele stepe euroasiatice. Daca -l lasa Germania. daca nu, NU.
2) Romania de la 48 incoace si mai cu seama de la 1859 mai la vale, spre noi cei de azi, mai face cate un pas inainte,și inca unul si... uite așa .Adică face pasii care-i sunt ingaduiti de cei mai zdraveni ca dânsa din jur. (aici, dau dreptate ”norocului” precizat de dl L Boia ) Oricată ”istorie” am citit pe indelete si aș mai citi, tot la acceași concluzie ajung.Chestia e ca ar mai trebui sa ...citesc vreo 200 de ani ca sa ma dumiresc pe deplin.Dar nu stiu dac- o sa mai am timp.
3) Mister Trump știe el ce stie... In consecinta, stă si cugeta ca un capitalist ce este, nu ca șahistul din cuțite si pahară dl Putin:” EU cu ce ma aleg ?! Cu ZIdul Chinezesc de escaladat ?” O fi ceva .. de-aici ?I Mai știi...? REZBEL ? NUuu... Poate unul din cel ca si ciclonul termic de acum , de pe cele coaste atlantice . Altfel, îngerași vom fi cu totii cați ne aflam prin cele 4 zări. Asa că ...se amână.
4) Ce n-aș da (eu , unul )să mai avem o dată niște ”boieri ai gândului ”(românesc?) precum KOGĂLNICEANU si BRĂTIENII !! Slabe sperante, nu-i vorbă, din moment ce 28 de ani batuți pe muchie si pe nicovală, i-am tot bătut degeaba. Dar iarăși zic, tot eu,unul, poate, poate se vor fi ivind ”EI” de undeva ...
5) Ei bine, dacă tot va fi sa fie ea cumva, mai bine vreau cu TRUMP decât cu gospoda PUTIN. Nu de alta, dar comunismul lui de CNUT aplicat pe spinarea mea ca tragator la un EDEC pe VOLGA, mai bine mort la mine acasa țintidu-mi ochii spre fluviul ....POTOMAC !
Total 21 comments.
Recomandari
11122
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22