Pușculița de partid se umple cu miliarde de lei

Înființarea Băncii de Dezvoltare a României a trecut de Senat. Proiectul de lege prevede cre­a­rea unei bănci de stat cu un capital social de un miliard de lei (aproximativ 215 milioane de euro) care va fi transferat de la buget. Obiectivele băn­cii sunt finanțarea IMM-urilor și a proiectelor mari de in­frastructură.

De ce ar muta cineva un mi­liard de lei de la buget într-o bancă de stat, într-un mo­ment în care deficitul bugetar este la limită? Mai ales că obi­ectivele de finanțare ale noii bănci de stat sunt atinse în pre­zent prin sistemul bancar existent sau prin instituțiile create pentru absorbția de fon­duri europene. Adică, există deja bănci străi­ne sau românești, chiar cu capital de stat, precum CEC Bank, care finanțează întreprin­de­rile mici și mijlocii. O idee ascunsă a iniț­ia­torilor noii bănci de dezvoltare poate fi aceea ca finanțările să fie mai relaxate. Adică, do­bânda, noua obsesie a câtorva senatori PSD și PNL, să fie mai mică. Sau condițiile de creditare să fie mai puțin stricte.

Astfel de idei au mai existat în anii ‘90, după care câteva bănci cu capital de stat au picat precum popicele. O parte dintre cei care au luat împrumuturi și nu le-au mai rambursat sunt acum capitaliști aproape frecventabili, pe care nu îi mai deranjează cu nicio în­trebare pe această temă nicio instituție a sta­tului.

În schimb, „găurile“ din bănci au fost plătite de contribuabili. Cel mai bun exemplu este că timp de 10 ani fiecare șofer ca­re a cumpărat benzină a plătit un cent pe litrul de car­burant în contul recuperării datoriei pe care o societate de stat din domeniul petrolier o avea la Bancorex. Desigur, există o speranță că istoria nu se va repeta, și anume ca banca centrală să aibă o su­praveghere bancară mult mai atentă față de anii ‘90.

Pe de altă parte, de ce ai lua un miliard de lei de la buget să îi muți într-o bancă pentru a finanța investiții în infrastructură? În mod logic, banii ar trebui să fie utilizați pentru co­finanțarea proiectelor europene. Există deja instituții ale statului, cu angajați bine plătiți, care ar trebui să scrie proiecte și să atragă bani europeni. Că acest lucru nu se întamplă este o altă poveste. Nimeni nu poate garanta că, acolo unde au eșuat unitățile de ma­na­ge­ment pentru proiecte europene, vor avea succes bancherii angajați la noua societate de stat.

Clientela de partid ar putea face cu banii Băn­cii de Dezvoltare ceea ce nu poate realiza acum din motive legate de controlul strict asupra banilor europeni. Dacă lucrurile stau în felul acesta, economia românească se află într-un mare pericol. Acela ca un miliard de lei (pentru început) să fie alocați către clien­tela de partid.

Este, însă, de văzut dacă legislația europeană nu va considera capitalizarea băncii de stat ca fiind ajutor de stat. În fond, noua Bancă de Dezvoltare va intra în concurență cu băn­cile comerciale existente pe piață atât în materie de creditare a IMM-urilor, cât și în ceea ce privește finanțarea proiectelor de in­frastructură. Deci, noua bancă va trebui să trea­că testul legislației europene privind aju­torul de stat.

Un semn de întrebare este legat și de felul în care va funcționa noua Bancă de Dezvoltare a României. Vestea bună este că, prin legea de înființare, din conducerea băncii nu vor pu­tea face parte parlamentari sau membrii unui par­tid politic. Este o condiție necesară, dar nu su­ficientă. Noua bancă va avea nevoie de apli­ca­rea principiilor guvernanței corporative și de profesioniști. Dacă nu va fi așa, orice re­stric­ție impusă de lege se va putea evita. La fel cum se întâmplă acum cu managerii nu­miți în cele mai multe companii cu capital de stat. Și în acest caz există un salvator de ul­timă ins­tanță, Banca Națională, care, prin le­ge, avi­zează conducerile băncilor. BNR poa­te fi o re­dută de apărare, dar cu mijloace limi­tate.

Interesant este că aceleași metode ca în ca­zul Băncii de Dezvoltare se folosesc și la Fon­dul Suveran de Investiții. Și pentru Fond se mu­tă câteva miliarde de lei (dividendele com­pa­niilor și capitalizarea inițială) de la buget în­tr-o firmă, în pofida nevoii bugetului de bani. Ca și în cazul Băncii de Dezvoltare, rolul fon­du­lui este incert. Acesta ar trebui să facă in­vestiții în economie, de la spitale la companii, dar este neclar de ce să muți investițiile de la buget către un fond creat special. În plus, transparența investițiilor scade. Dacă în buget investițiile se planifică anual, cu transparență, criteriile de alocare a investițiilor prin Fondul Suveran vor fi neclare și lipsite de trans­pa­ren­ță. Mai exact, vor fi decise de conducerea Fondului pe criterii subiective.

În fine, funcționarea Fondului va depinde de calitatea guvernanței și de numirile care se vor face în consiliile de conducere. Din acest punct de vedere, lucrurile nu arată prea bine. Prin proiectul Legii de înființare a Fondului Su­veran se precizează că membrii consiliului de supraveghere vor fi numiți de parlament, ur­mând ca aceștia să angajeze directoratul și să organizeze activitatea. Acesta a fost sis­te­mul aplicat inițial și la Fondul Proprietatea, iar până a fost aleasă o companie de ma­na­gement profesionist, politicienii și-au rezolvat tot felul de probleme, la limita penalului, în procesul de restituire a proprietăților.

Așadar, guvernul va extrage câteva miliarde lei din buget pentru a le pune pe piață, prin Banca de Dezvoltare și Fondul de Investiții. Vor fi transformate miliardele în „pușculită“ de partid sau vor mișca economia?