Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Alegeri Italia: Berlusconi și ascensiunea euroscepticismului
2018-03-05
2
Italia iese slabita intr-un moment in care negocierile europene au nevoie de echipe guvernamentale puternice pentru a sustine mandate pe masura.

Rezultatele alegerilor din 4 martie au confirmat unele asteptari : ascensiunea partidului anti-sistem, Miscarea 5 Stele, devenita prima forta politica a Italiei, si faptul ca nicio forta politica sau coalitie nu va atinge pragul de 40 % care i-ar fi adus, gratie primei electorale prevazuta de lege, majoritatea pentru a sustine un guvern. Surprizator este insa scorul neasteptat de bun al Miscarii 5 Stele fata de sondajele de dinainte de alegeri si depasirea pragului simbolic de 30 %: daca sondajele dadeau M5S la 28%, iata ca aceasta a depasit chiar 30 %. Aceasta forta politica este condusa de un tanar in varsta de 31 de ani, Luigi di Maio, care nu a reusit sa isi termine studiile in drept incepute la Universitatea Federico II din Napoli si care nu pare a da dovada de vreo viziune politica in afara unor clisee.

 

Surprinzatoare este si schimbarea raporturilor de forte in sanul coalitiei de dreapta: daca toata lumea il dadea pe Silvio Berlusconi, presedintele Forza Italia, ca fiind viitorul lider al coalitiei, iata ca acest rol ii revine lui Matteo Salvini, presedintele Ligii Nordului. Formatiunea acestuia din urma s-a detasat sensibil (aproape 19%) de partidul lui Silvio Berlusconi (usor peste 13 %). Daca aceste date vor fi confirmate de rezultatele definitive, coalitia de dreapta ocupa prima pozitie pe podium (peste 37%), MS5 a doua pozitie (usor peste 30 %), coalitia de centru-stanga, aflata la guvernare (aproape 25 %), si partidul Liberi si Egali, condus de fostul presedinte al Senatului si magistrat anti-mafie, Pietro Grasso (3,5%). Mai trebuie spus ca participarea electoratului italian la vot a fost mare (73%), peste asteptari, dar acest lucru este o traditie in Peninsula.

 

Procesul de intrare in functie a unei noi echipe la Palazzo Chigi, sediul guvernului de la Roma, dureaza aproximativ o luna. Conditia este insa validarea in parlament. Or, la momentul acesta, nicio forta politica nu poate asigura majoritatea. Solutiile sunt fie sustinerea actualului guvern condus de Paolo Gentiloni sau mentinerea sa pentru gestionarea afacerilor curente (pentru aceasta ultima situatie fara a fi nevoie de vot de incredere in parlament), fie votarea de catre coalitia de centru-stanga a unui guvern de dreapta, fie o coalitie intre fortele de dreapta si partidul lui Pietro Grasso. Aceasta ultima solutie ar avea 40% si deci posibilitatea sustinerii unei echipe guvernamentale. In conditiile in care Silvio Berlusconi nu se mai poate prezenta ca lider al coalitiei de dreapta, partidul Liberi e Uguali ar putea intra intr-o vasta coalitie cu conditia gasirii unei figuri de prim ministru care sa genereze consens. Exista, desigur, si posibilitatea organizarii de noi alegeri.

 

In toate cazurile, Italia se indreapta spre instabilitate, cel putin pentru cateva luni, experienta guvernelor minoritare sau a celor sustinute de coalitii prea largi nefiind una fericita. Alegerile europene din 2019 vor creste instabilitatea in cazul unei coalitii fragile. Este insa un moment in care tara avea cel mai putin nevoie de asa ceva. Dupa nu mai putin de treisprezece ani de stagnare, economia incepuse sa creasca (1,5% in 2017 – totusi sub media zonei euro de 2,5%) si sa creeze locuri de munca (+ 1 milion din octombrie 2014 si pana in prezent). Cu toate acestea, populatia nu a resimtit decat marginal aceste imbunatatiri. Somajul a ramas la cote inalte, cu peste doua puncte procentuale peste media zonei euro (11,2 % fata de 9%, conform OCDE), iar somajul in randul tinerilor cunoaste o rata demna de o tara traversata de “Primavara Araba” (32,7 %). Marja de manevra a guvernului Paolo Gentiloni a fost foarte redusa, mai ales in ce priveste capacitatea acestuia de a interveni in economie prin relansarea investitiilor publice intr-o tara in care datoria se afla la 132 % din PIB (2300 miliarde de euro, reprezentand 20 % din intreaga datorie a zonei euro), iar pensiile fostilor angajati din sectorul public reprezinta 16 % din PIB! Exista si o frustrare profunda, mai mult decat in alte tari, cu privire la cresterea preturilor si injumatatirea puterii de cumparare a italienilor dupa aderarea la zona euro: de unde si anumite promisiuni din campania electorala precum instituirea unei monede paralele cu euro (Silvio Berlusconi) sau iesirea din zona euro (M5S). In general, toate fortele politice italiene s-au intrecut in promisiuni cu privire la marirea salariului minim – coalitia de dreapta a promis 1000 de euro net, Miscarea 5 Stele 780 iar coalitia de stanga 750. Indeplinirea acestor promisiuni ar duce la o cheltuiala publica suplimentara ce poate merge de la 17 la 24 de miliarde de euro!

 

 O alta nemultumirea profunda fata de Uniunea Europeana este determinata de faptul ca Italia s-a simtit si se simte singura in fata crizei refugiatilor, de unde si importanta acestei teme in campania electorala. Din 2013 si pana astazi au ajuns in Italia, 690 000 de migranti. Legat de fenomenul migratoriu, unii politicieni din Peninsula, ii asociaza si prezenta masiva a est-europenilor, credinta ca statele din est au fost marile beneficiare ale extinderii europene si mai putin Italia. Aceasta simplificare vine in conditiile in care est-europenii nu au ocupat locurile de munca ale italienilor, ci pe acelea refuzate de italieni (cazul ingrijitoarelor romance sau al muncitorilor sezonieri din agricultura), nu au revendicari identitare si contribuie la stoparea deficitului demografic al tarii cel mai imbartranite din lume (media de varsta este 45 de ani iar persoanele cu varste peste 64 de ani reprezinta aproape un sfert din populatie).

 

In sfarsit, exista o frustrare la nivelul intregii clase politice italiene, fie ca vorbim de dreapta, fie ca vorbim de stanga sau de partidul anti-sistem M5S, cu privire la locul Italiei in Uniunea Europeana. Silvio Berlusconi a facut campanie amintind de “lovitura de stat” (colpo di stato) din 2011, atunci cand, la presiunea Angelei Merkel si a lui Nicolas Sarkozy a trebuit sa paraseasca sefia guvernului. Insa chiar pro-europeanul Matteo Renzi, pe cand era prim ministru se plangea ca afla din ziare despre deciziile pentru UE luate de François Hollande si Angela Merkel. Elitele politice italiene au sperat ca tara lor va fi asociata in cadrul unui triunghi Paris-Berlin-Roma care va constitui noul motor al Uniunii Europene in perioada post-Brexit. Din nefericire pentru ele, atat Parisul cat si Berlinul au mentinut “cuplul franco-german” ca motor la nivel comunitar, Italia fiind asociata fie punctual, fie intr-un cadru mai larg, alaturi de Spania (asa-numitul Format Versailles, imaginat de François Hollande). Italia nu reuseste sa fie perceputa ca mare putere europeana, desi multi italieni au sperat in upgradarea statutului tarii lor in urma parasirii Uniunii de catre Marea Britanie.

 

Cateva concluzii se impun in urma rezultatelor acestor alegeri. Daca lasam deoparte coalitiile, observam ca Liga Nordului si Miscarea 5 Stele, doua partide radicale si eurosceptice, au obtinut impreuna 50 % din voturile italienilor. Crizele succesive (de la criza financiara din 2008-2011 si pana la criza migratorie din 2013-2016) au afectat increderea italienilor in Uniunea Europeana. In prezent, 46 % dintre italieni ar prefera sa isi vada destinul tarii lor in afara UE, fata de 29 % cati erau in 2012! Acest lucru nu poate decat sa nelinisteasca intr-o tara de la care sunt asteptari mari (Italia este a treia economie a zonei euro) in reforma arhitecturii europene post-Brexit.

 

In al doilea rand, o coalitie guvernamentala in care Liga Nordului va fi nava amiral, si alaturi de care se vor regasi partide precum Fratelli d’Italia (al carui filon il putem gasi in Republica Sociala a lui Mussolini), va avea tentatia apropierii de Austria lui Sebastian Kurz, lucru care va complica viitoarele negocieri legate de politica de coeziune si posibila institutionalizare a vitezelor multiple in Uniune. Deci o Italie mai putin favorabila statelor din Est.

 

In al treilea rand, Italia iese slabita intr-un moment in care negocierile europene au nevoie de echipe guvernamentale puternice pentru a sustine mandate pe masura. Este foarte probabil ca ponderea Italiei in functii cheie la nivel european sa scada – in 2019 isi va termina mandatul la sefia Bancii Centrale Europene, italianul Mario Draghi, si nu este sigur ca va fi inlocuit de un conational, de asemenea, tot la anul isi va inceta mandatul si Federica Mogherini, Inaltul Reprezentant UE pentru politica externa iar cartile vor fi redistribuite la nivelul comisiei.

TAGS : italia berlusconi forza Italia liga nordului miscarea 5 stele Luigi di Maio
Comentarii
Imreh Istvan 2018-03-06
Daca s-au prezentat 73 % dintre italieni la vot si cca 70 % (date preliminare) au votat antisistem, populist (asa cum afirma cei din Brussel), ceva pute foarte tare,deoarece nu cred ca peste 50 % din italienii cu drept de vot sa fie prosti, timpiti, populisti, fascisti, extremisti etc. Ceilalti, care au votat "CORECT" in campanie au manifestat violent in marile orase cu drapele rosii cu secera si ciocanul. Ei sunt italienii cei buni, moderati, proeuropeni. Vai de capul nostru.
Marius Nicolescu 2018-03-07
Să știți, domnule Imreh, că domnul Popescu e extrem de bine informat. Și vă rog să mă credeți că poporul italian este ipocrit și slab pregătit. Dar nici nu se gândește, vai, să recunoască.
Total 2 comments.
Recomandari
2977
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22